News

Cel mai bogat primar din Argeş, REŢINUT de DNA

Zeci de suspecţi din lotul evazioniştilor din anturajul Elenei Udrea şi al lui Adriean Videanu au fost reţinuţi în noaptea de duminică spre luni. Printre ei, şi primarul din Bradu, Argeş,...
02.02.2015 | 10:21
Cel mai bogat primar din Arges RETINUT de DNA
ADVERTISEMENT

Zeci de suspecţi din lotul evazioniştilor din anturajul Elenei Udrea şi al lui Adriean Videanu au fost reţinuţi în noaptea de duminică spre luni. Printre ei, şi primarul din Bradu, Argeş, implicat în afacerile lui Dorin Cocoş.

primar_retinut_29051800

Audierile au durat toată noaptea şi zeci de suspecţi au trecut prin faţa procurorilor. După percheziţii la firme de top din Bucureşti şi din ţară, anchetatorii vorbesc de o evaziune de zeci de milioane de euro: afaceriştii scoteau bani cu sacoşa din bănci, pe baza unor documente false.

ADVERTISEMENT

33 de persoane au fost reţinute în urma percheziţiilor efectuate duminică, de Poliţia Română, la persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani. În urma percheziţiilor, au fost ridicate documente financiar-contabile, facturi fiscale, suporturi financiare şi de stocare a datelor informatice, carduri bancare, dispozitive token şi digipass, folosite la tranzacţii bancare, 300.000 de lei, un pistol cu gaze a cărei autorizaţie era expirată şi alte patru arme de vânătoare deţinute fără autorizaţie, potrivit Poliţiei Române.

Printre cei reţinuţi se află şi primarul Florin Frăţică din localitatea Bradu, judeţul Argeş. Acesta a fost ultimul scos de la audierile care s-au prelungit până la şase dimineaţa, potrivit România TV. El a fost dus cu duba în arest. În vreme ce primarul Florin Frăţică şi ceilalţi suspecţi nu au avut nimic de spus în faţa camerelor, apropiaţii edilului au făcut semne obscene către camerele de luat vederi şi le-au adresat injurii jurnaliştilor.

ADVERTISEMENT

Citeste mai mult pe RTV.NET

Tags: