Andrei Cordea a declarat că este un mare fan al jocurilor FIFA și că practică acest mod de a petrece timpul liber cu mai mulți jucători din lotul FCSB-ului. Mihai Stoica, managerul general al „roș-albaștrilor”, este convins că jocurile video au o influență negativă asupra fotbaliștilor.
Andrei Cordea, care a impresionat în acest sezon la FCSB, a mărturisit că își petrece timpul liber jucându-se FIFA. Declarațiile fotbalistului pregătit de Nicolae Dică ar putea să-l înfurie pe MM Stoica. Oficialul „roș-albaștrilor” este de părere că jocurile video au un impact negativ asupra fotbaliștilor.
„După ce termin antrenamentul, sala și ce mai am de făcut, mă duc acasă, mă odihnesc, apoi mă uit la un serial sau un film. Mă și joc puțin la Playstation și ies seară să mănânc. Da, sunt bun la Playstation și am câțiva adversari din echipă.
N-am făcut momentan turnee, dar are fiecare echipa lui și se joacă la Ultimate Team. Merg și la cinema, cam o dată la două-trei săptămâni, îmi place să mă uit foarte mult la filme. Cam atât, am o viață liniștită. Totul depinde de fotbal. Dacă sunt bine pe partea fotbalistică, sunt bine și în viața de zi cu zi”, a declarat Andrei Cordea, în „Interviul de 10”, difuzat la Pro Arena.
Mihai Stoica, managerul general al FCSB-ului, este total împotriva jocurilor video, pe care le pune pe picior de egalitate cu drogurile și alcoolul. „Sunt foarte puţini fotbalişti care se uită la meciuri. Este foarte rău, e tragic. Eu mă ataşez foarte repede de jucătorii care se uită cu adevărat la meciuri, nu la FIFA sau la Manager.
Explicația pentru asta ar fi jocurile video. Am spus-o, o repet. Sunt cel mai mare flagel, alături de droguri, alcool. Chiar mai rău decât fast food-ul. Sunt înfiorătoare”, au fost cuvintele lui Mihai Stoica.
Managerul general al celor de la FCSB, care are o relație rece în ultima vreme cu Gigi Becali, este de părere că fotbaliștii ar trebui să își ocupe timpul liber cu monitorizarea viitorilor adversari.
Andrei Cordea, care a marcat singurul gol al „roș-albaștrilor” în Conference League, în partida cu West Ham, a vorbit despre valoarea lotului de la FCSB. Fotbalistul care a fost comparat cu Messi de Gigi Becali și MM Stoica este convins că perioada pe care o traversează la FCSB este cea mai bună din cariera lui.
„Noi avem un lot foarte mare, jucători de calitate. Și putem face față pe trei planuri. Cupă, Conference League și campionat. Dar este și CFR care are un lot foarte bun, sunt o echipă puternică. Ca și calitate, suntem mult mai sus decât toate echipele din SuperLiga.
Sunt în cea mai bună formă a carierei mele. Sunt concentrat serios. Îmi văd de treaba mea, sunt motivat să-mi îndeplinesc visul. La început de an, când am venit aici, am spus că vreau să îmi dublez cifrele de anul trecut. Am reușit să le egalez în câteva luni și acum vreau să le dublez. Pe partea cu echipa națională îmi doresc să continui, vreau să am continuitate să joc cât mai mult și să ajut și acolo”, a mai spus Andrei Cordea pentru sursa citată.