Cel mai bun preţ

Marius Mitran   
în Editoriale
06/09/2013, 11:21
Cel mai bun preţ
Mircea Sandu.

Ştim, ştiţi, nu mai e nevoie de o aducere în actualitate a întîmplării nenorocite, mai ales că nici nu cred că mai poate fi suportabilă, dacă ar fi fost vreo clipă. Şi totuşi: un copil de patru ani a fost sfîşiat de câini în Parcul Tei. Dramă, peste puterea oricărei înţelegeri. Durere, suflete ale părinţilor şi frăţiorului sfîşiate, o tragedie înfiorătoare pe care nu mai trebuie s-o numim, s-o compunem din cuvinte, cînd, de fapt, ea e compusă din lacrimi şi disperare.

Şi totuşi: cineva a înţeles-o, i-a dat un sens, ba mai mult decît atât, i-a stabilit şi un preţ. Un preţ bun. La conferinţa de presă de miercuri, două zile înaintea meciului cu Ungaria, preşedintele FRF, Mircea Sandu, a intervenit într-o discuţie dintre o reporteriţă şi viceprimarul Capitalei, Marcel Nicolaescu, pe tema dramei îngrozitoare din Parcul Tei. Marele şef al federaţiei a scurtat plictisitoarele vorbe ale edilului despre ce a fost şi cum va încerca Primăria să îndrepte nişte lucruri, precizînd că o soluţie pentru „mîngîierea părinţilor, a fratelui, poate ar fi o invitaţie la meci”.

Ziariştii din sală au rămas cu pixurile blocate, aşa cum se dovedea a fi şi mintea oricărui om martor la o declaraţie acut malignă. O declaraţie iresponsabilă, nesimţită, îngrozitoare, de neiertat şi de neconceput într-o societate care mai are ruşine, valori etice sau măcar, măcar suflet. Dar Omul Puternic nu se înscrie în aceşti parametri, în aceste valori. El nu are suflet, sentimente, durere, compasiune. El are Putere, are influenţă, are Forţă! În lumea lui nu există omenie, există bani şi putere. Cum să încerci să afli cît costă un suflet cînd TU ştii de mult? Mircea Sandu ştie multe şi poate multe. El ştie cît costă performanţa, viaţa, durerea, disperarea, lacrima. Şi cinismul. Şi ratarea. Mai ales ratarea.

„Numai nişte minţi bolnave (…) pot face trimitere la asta”, a revenit noaptea tîrziu, într-un comunicat pe site-ul FRF, Mircea Sandu. „Asta” înseamnă că „pierderea unui copil nu poate fi înlocuită sau alinată”. Mai spune OMUL PUTERNIC: „dacă am creat impresia de lipsă de sensibilitate, îmi cer scuze”. Şi mai spune Omul Puternic: „a fost un gest spontan din partea mea, pe care l-am considerat uman etc. etc.”

Mircea Sandu. S-a făcut de rîs, de ruşine, de neiertat. Dar mai ales, de plîns. Da, numai nişte minţi bolnave cred că o astfel de pierdere poate fi înlocuită sau alinată. Că are preţ. Tocmai de aceea, preşedintele oferea biletele familiei îndurerate degeaba. Era un gest spontan, într-adevăr. De regulă, îmi închipui, nu oferă nimic gratis. Probabil, cine ştie, cere ceva la schimb.

Închide ×