Sport

Cel mai bun tânăr jucător la EURO 2020. Cote pentru „Gigio” Donnarumma vs „Pedri” Gonzalez Lopez

Cel mai bun tânăr jucător de la EURO 2020 se va decide în semifinale și în finală. Conduc topul cotelor de pariuri Gianluigi Donnarumma și Pedri Gonzalez Gomez.
06.07.2021 | 19:17
Cel mai bun tanar jucator la EURO 2020 Cote pentru Gigio Donnarumma vs Pedri Gonzalez Lopez
Cel mai bun tânăr jucător la EURO 2020. Cote pentru „Gigio” Donnarumma vs „Pedri” Gonzalez Lopez. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

EURO 2020 nu putea face excepție în ceea ce privește interesul tuturor, de la antrenori la manageri de club, de la spectatori la impresari pentru tinerii jucători. Potențiali Messi, Ronaldo, Chiellini, Kane, Pogba sau Lewandowski de mâine.

Turcia a avut cel mai tânăr lot la EURO 2020, cu o medie de vârstă de 24,9 ani, urmată de Anglia, 25,2 ani, și Țara Galilor, 25,5 ani. Cu atât mai meritorie este prezența „leilor” britanici în semifinalele competiției.

ADVERTISEMENT

La polul opus, cea mai matură, ca să nu zicem bătrână, națională de la EURO 2020 a fost cea a Suediei, cu o medie de vârstă de 29,2 ani, iar cel mai bătrân fotbalist de la Euro 2020 a fost portarul care l-a ținut departe de poarta lui Ajax Amsterdam pe Bogdan Lobonț în tinerețea lor, Maarten Stekelenburg, goal-keeper-ul Țărilor de Jos (fosta Olanda), care va împlini 39 de ani pe 22 septembrie.

Cel mai bun tânăr jucător de la EURO 2020. Cote pentru „Gigio” Donnarumma vs „Pedri” Gonzalez Lopez

Cel mai tânăr jucător de la EURO 2020 a fost mijlocașul polonez Kacper Kozlowski, născut pe 16 octombrie 2003. A intrat pe teren în minutul 55 al partidei Polonia – Spania 1-1 din grupe (19 iunie) și a devenit astfel cel mai tânăr fotbalist din istoria turneelor finale europene, la 17 ani, 8 luni și 3 zile.

ADVERTISEMENT

…Doborând recordul stabilit înainte cu 6 zile de mijlocașul englez Jude Bellingham, care avea  17 ani, 11 luni și 2 săptămâni când l-a înlocuit pe Harry Kane cu Croația, pe 13 iunie, debutul cu 1-0 al echipei lui Garteh Southgate la EURO 2020.

Jude Bellingham, de altfel, se regăsește și în clasamentul cotelor BETANO pentru titlul de „Cel mai bun tânăr jucător de la EURO 2020”, e drept, cu o cotă „astronomică”, 100, dar e acolo, între cei mai buni. Anglia are cei mai mulți jucători în topul cotelor BETANO pentru „Cel mai bun tânăr jucător de la EURO 2020”.

ADVERTISEMENT

TOP 5 cote BETANO pentru „Cel mai bun tânăr jucător de la EURO 2020”

  1. Gianluigi Donnarumma (Italia) – 1,55
  2. Pedro „Pedri” Gonzalez Lopez (Spania) – 6,50
  3. Declan Rice (Anglia), Mikkel Damsgaard (Danemarca)  – 13,00
  4. Mason Mount (Anglia) – 12,00
  5. Phil Foden (Anglia) – 30,00

Gianluigi Donnarumma, cel mai tânăr portar titular din istoria Seriei A

Este rar cazul în care un portar este lider într-un clasament pentru „cel mai bun” jucător la o competiție majoră, indiferent de vârstă. Calitățile celui mai tânăr portar titular din istoria Seriei A (25 octombrie 2015, AC Milan – Sassuolo 2-1, pe „San Siro”, Gigio avea 16 ani și 8 luni) sunt bine-știute. Într-o ordine dată de gazzetta.it: plasamentul, intuiția, reflexele, plonjoanele spectaculoase și eficiente în „ciuda” înălțimii (1,96 m) și greutății (91 kg).

ADVERTISEMENT

Caracterizarea sa o fac cel mai bine oameni din fotbal, oameni care au jucat fotbal și nu oricum, ci la cel mai înalt nivel. Portari sau nu…

„Dintre toţi portarii din semifinale, Donnarumma este cel care dă cea mai mare siguranţă. Eu am debutat în Serie A la 23 de ani, el are 22 şi deja peste 200 de meciuri la Milan, a jucat în cupele europene, acum merge la PSG, cred că va fi numărul 1 din lume în curând” – Walter Zenga

„În sferturi, cu Belgia, a avut o paradă incredibilă la Kevin De Bruyne, este o execuţie tehnică perfectă, de la poziţia picioarelor la mâna întinsă spre minge. Degeaba scoţi 18 şuturi, unul ca ăsta face diferenţa” – Walter Zenga

„Donnarumma este un portar tânăr care poate cu siguranță să devină excelent. Cu toate acestea, nu aș spune că este cel mai bun din lume în acest moment. Are nevoie de mai multă experiență – Dino Zoff

„Donnarumma este portarul momentului. OK, e protejat de o apărare de fier, dar are și calități senzaționale. Se spune că portarii ating maturitatea mai târziu, nici vorbă de 22 de ani, dar italianul demontează această teorie” – Florin Tene

„Donnarumma e un portar excepțional, e matur deși încă e tânăr. PSG a făcut o afacere foarte bună cu el. Poate numai Courtois putea să mai scoată mingea trimisă de De Bruyne. Mi-a plăcut mult de el! Cum să joace Tătărușanu în fața lui, când el e un portar așa cum l-a făcut mama lui, adică foarte bun!” – Victor Pițurcă

  • 60.000.000 de euro este cota lui Gianluigi Donnarumma pe transfermarkt.ro 
  • 31 de meciuri în poarta echipei naționale a Italiei are Gianluigi Donnarumma (debut la 17 ani, 6 luni și 1 săptămână, 1 septembrie 2016, Italia – Franța 1-3, amical)

Pedri, „maratonistul” de la EURO 2020: a alergat cel mai mult dintre toți fotbaliștii prezenți!

Pedro Gonzalez Lopez – „Pedri”, următorul candidat la titlul de „Cel mai bun tânăr jucător de la EURO 2020” în topul cotelor BETANO, a ratat șansa să-l „detroneze” pe Donnarumma direct, ca să spunem așa, față în față în semifinala-finală Italia – Spania, „squadra azzurra” obținând calificarea în finală și datorită portarului fost până de curând la AC Milan.

Pedri are 18 ani, 7 luni, 1 săptămână și 4 zile azi, 6 iulie 2021 (este născut pe 25 noiembrie 2002). Și o ascensiune fulminantă!
– 27 septembrie 2020: debut la FC Barcelona, la 17 ani, 10 luni și 2 zile.
– 25 martie 2021: debut în echipa națională, la 18 ani și 4 luni.
– 14 iunie 2021: debut la EURO 2020, la 18 ani, 6 luni, 2 săptămâni și 6 zile, cel mai tânăr jucător spaniol la un turneul final european.

Pedri a jucat din primul minut în toate cele 6 meciuri de la EURO 2020, a lipsit de pe teren un singur minut (înlocuit în minutul 119 din prelungirile cu Elveția, numai Unai Simon și Aymeric Laporte se pot lăuda că au fost integraliști), a deschis scorul în „balul” cu Croația, dar în… propria poartă, a alergat ca la maraton, cel mai mult nu numai în echipa Spaniei, ci în tot EURO 2020! Și, spun specialiștii, a „legat” jocul Spaniei cum numai doi strălucitori predecesori o făceau: Xavi și Iniesta. Comparație care spune totul despre valoarea lui Pedro Gonzalez Lopez. Simplu, Pedri!

  • 70.000.000 de euro este cota lui Pedri pe transfermarkt.com

„Pedri îmi amintește mai mult de Xavi decât de Iniesta și asta în special datorită felului în care protejează mingea atât de bine când o are la picior” – Pepe Mel, fost antrenor al lui Pedri la Las Palmas

„Întotdeauna are o energie molipsitoare… Chiar și la tenis de masă, sport la care, apropo, e foarte talentat” – Luis Enrique

„Eu nu obosesc niciodată. Aspectul fizic ține mai mult de psihic decât orice altceva” – Pedri

  • 12,3 kilometri este distanța medie alergată de Pedri în fiecare meci al Spaniei la EURO 2020
  • 62 de meciuri a jucat Pedri la „nivel înalt”: 52 pentru FC Barcelona, 4 pentru Spania înainte de EURO 2020, 6 la EURO 2020
  • 4 goluri și 6 pase de gol a reușit Pedri în meciurile jucate pentru FC Barcelona

  • (P) 30,00 este cota lui Jadon Sancho (Anglia,21 de ani) pentru titlul de „Cel mai bun tânăr jucător de la EURO 2020 Vezi toate cotele aici!

ADVERTISEMENT