Câinele tău te aşteaptă în fiecare zi să te întorci de la serviciu sau de la şcoală, dar undeva pe lume există un patruped care şi-a aşteptat stăpâna să se întoarcă acasă după ce aceasta a făcut un tur în jurul Lunii. Momentul fost imortalizat şi imaginile s-au viralizat pe reţelele de socializare.
Clipul postat de de Christina Koch, unul dintre cei patru astronauţi care au făcut parte din misiunea Artemis II, a cucerit internetul. În mai puţin de 24 de ore acesta a adunat pe Instagram peste 1,5 milioane de vizualizări şi aproape 8.000 de comentarii pline de admiraţie.
În videoclip se vede mai întâi cu Sadie, câinele Christine, zgârie nerăbdătoare uşa cu lăbuţa şi dă cu frenezie din coadă când îşi vede stăpâna afară, pregătindu-se să intre în casă. Apoi, Christina Koch deschide ușa și, strigând de bucurie, se așază în genunchi pentru a-și îmbrățișa favorita. La rândul ei, Sadie nu doar că a început să latre fericită, dar i-a adus stăpânei și jucăria ei preferată.
„Încă sunt convinsă că eu am fost cea care s-a bucurat mai mult de această revedere. Sadie m-a învăţat ce înseamnă cu adevărat să oferi sprijin emoţional – ceva ce nu m-aș fi gândit vreodată că îmi va fi atât de util”, a scris astronauta în descrierea videoclipului.
Comentariile internauţilor au fost şi ele la fel de emoţionante. „Am plâns de multe ori vizionând videoclipuri legate de această misiune, dar, dintr-un anumit motiv, videoclipul acesta cu tine întorcându-te acasă, la câinele tău, m-a mișcat cel mai mult”, a scris un utilizator, în timp ce altul a proclamat: „Acesta este cel mai emoționant videoclip din istoria omenirii”.
Întoarcerea acasă a astronauților de pe Artemis II a fost atât emoționantă, cât și incredibilă. Pentru prima dată în 50 de ani oamenii au orbitat Luna și i-au văzut fața ascunsă. De asemenea, astronauții misiunii au stabilit un nou record pentru umanitate, călătorind la peste 406.000 de kilometri de Pământ.
Misiunea Artemis II a durat 10 zile. Asta înseamnă că prietenul patruped al Christinei a fost fără stăpâna sa în toată această perioadă, poate chiar mai mult dacă ţinem seama că pregătirile pentru o asemenea misiune ar presupune absenţa acesteia de acasă un timp mai îndelungat.
Pentru câini, atenția este esențială – sunt animale foarte sociale, scrie organizația Blue Cross. De fapt, câinele tău începe să se neliniștească imediat ce pleci de acasă, iar primele 15 minute sunt cele mai dificile pentru el. În acest timp, animalul poate deveni agitat: poate zgâria ușile, poate scheuna sau lătra, încercând să te facă să te întorci.
După această perioadă, câinele se mai linişteşte. Poate să mănânce ceva, dar începe și să adulmece obiecte care poartă mirosul stăpânului. De aceea, câinii rod adesea obiecte cu miros familiar, le rup în bucăți mici sau se cuibăresc printre lucruri, încercând să creeze în jurul lor un fel de „barieră” de miros a stăpânului, pentru a se simți în siguranță.
Sunt adesea pedepsiţi pentru aceste stricăciuni, dar în astfel de situații pedepsele nu funcționează, pentru că, din perspectiva câinelui, el nu a făcut nimic greșit, doar i-a fost dor de tine.