Marea Britanie are destinații perfecte pentru plimbări în aer liber, peisaje de poveste și arhitectură. Cel mai frumos sat a fost invadat de turiști, însă autoritățile nu văd cu ochi bun acest lucru. Localnicii sunt nemulțumiți de valul de vizitatori care au ajuns aici în ultima perioadă.
Cel mai frumos sat din Marea Britanie a devenit faimos datorită influencerilor care l-au promovat pentru liniște și priveliști spectaculoase. A primit această descriere din partea artistului William Morris pentru casele sale impresionante.
Șirul de locuințe datează din secolul al XVII-lea. Acest lucru îi atrage pe turiști în număr mare în Bibury, situat aproape de Londra, doar că localnicii sunt nesatisfăcuți de numărul imens de oameni care au ajuns aici după Paște.
Rezidenții sunt supărați de valul de vizitatori care a inundat străzile. Călătorii le-au perturbat traiul zilnic și chiar au dus la unele incidente. Un bărbat a declarat pentru The Independent că a fost accidentat de un Range Rover. Totul a plecat de la un scandal legat de locurile de parcare.
„Nu am o fractură, dar am o contuzie severă. A condus pe trotuar. Am avut un alt caz luni, când încercam să conving un șofer să-și mute mașina de pe drumul meu de acces, iar acesta a pornit mașina.
A condus direct pe trotuar spre mine”, a spus localnicul din cel mai frumos sat din Marea Britanie. Președintele Consiliului Parohial Bibury, Craig Chapman, susține că localitatea a fost „un coșmar complet”, în weekend-ul de Paște.
Bibury este o localitate destul de mică. Satul din Marea Britanie are numai 700 de oameni, însă atrage un număr uriaș de vizitatori. În fiecare weekend aici vin până la 50 autocare, care aduc aproximativ 20.000 de turiști interesați de regiune.
Cel mai important obiectiv turistic constă în Arlington Row. Aceasta este cea mai cunoscută stradă și totodată, cea mai fotografiată de oamenii care ajung în acest colț al țării. Aici s-au filmat multe secvențe din filmul Stardust.
De asemenea, cei interesați de acest loc vin pentru plimbări pe străduțele foarte vechi, pavate cu piatră. Acestea sunt considerate adevărate opere de artă. În plus, cel mai frumos sat din Marea Britanie este celebru pentru clădirea și grădina Swan Hotel.
Imobilul este acoperit cu o plantă urscătoare de culoare verde. Turiștii sunt atrași și de Biserica St. Mary, care datează din perioada medievală. La intrare dispune de o grădină cu pomi fructiferi, care complează perfect peisajul și liniștea locului.
Cel mai frumos sat din Marea Britanie este perfect pentru iubitorii de drumeții. Aceștia au la dispoziție un traseu amenajat, care poartă denumirea de Cotwolds Way. Drumul pleacă din Bath și are o lungime de 164 de km, fără diferențe mari de nivel.