La 31 decembrie România comemorează cel mai grav accident feroviar din istorie. 1.000 de persoane și-au pierdut viata în urma unei coliziuni dintre două trenuri, în gara din localitatea Ciurea, pe linia Bârlad-Iași.
„Catastrofa feroviară de la Ciurea” sau „Catastrofa de la Ciurea”, un accident feroviar catastrofal, a avut loc la data de 31 decembrie 1916, în vremea primului război mondial. Catastrofa a avut loc în gara Ciurea, pe ruta Bârlad-Iași, după ce un tren plin cu militari și refugiați civili s-a ciocnit cu o garnitură care transporta cisterne cu combustibil. Bilanțul a fost catastrofal: 1.000 de morți. O anchetă oficială nu a fost făcută astfel încât cauzele teribilului accident nu au fost elucidate pe deplin.
Cert este că trenul care alcătuia convoiul militar, format din 26 de vagoare, plecase din Galați, trupele germane ocupând Brăila, cu destinația Iași. Acest tren era supraaglomerat, un număr foarte mare de soldați români, ruși și refugiați civili din zonele ocupate de generalul Mackensen ocupând până la refuz vagoanele. Mulți erau așezați și pe acoperișurile vagoanelor.
„Trenul era lung şi format dintr-o amestecătură de vagoane: vagoane de dormit, vagoane pentru misiuni, vagoane pentru restaurant, vagoane de clasa I, a II-a, a III-a şi era tras de două maşini [locomotive]. Vagoanele de dormit, restaurant, clasa I şi a II-a erau cu încălzire cu calorifere, vagoanele clasa a III-a cu sobe de fier cu cărbuni. Majoritatea vagoanelor erau iluminate cu lămpi cu gaz. Ca la război, totul este problematic: îmbulzeala la tren era mare, în vagoane se urcau diferite misiuni militare ale aliaţilor, cu generali, ofiţeri superiori, sute de soldaţi români şi ruşi şi tot felul de cetăţeni. Vagoanele gem de lume, iar soldaţii se urcă pe scări, tampoane, la frâne şi pe acoperiş”, relata în 1979 generalul Dumitru Tăutu, la vremea accidentului tânăr ofițer, unul din supraviețuitorii catastrofei.
Pe traseul Bârlad-Iași, locomotiva a oprit în mai multe reprize pentru a se aproviziona cu combustibil (lemne, pentru că cărbunii lipseau) iar în noaptea din 30 spre 31 decembrie 1916 (pe rit vechi) garnitura a ajuns în gara Bârnova.
De aici a început să se contureze tragedia: calea ferată de la Bârnova la Ciurea prezenta o pantă majoră astfel că, la coborâre, în ciuda faptului că mecanicii primei locomotive au acționat frânele pentru a micșora viteza, frânele vagoanelor nu au cuplat. Vagoanele aveau și frâne de mână dar din cauza supraaglomerării, controlorii nu le-au putut aacționa.
Trenul se apropia de gara Ciurea iar angajații de aici au schimbat un macaz cu scopul ca trenul să intre pe o linie secundară astfel încât să evite coliziunea cu o garnitură de vagoane pline cu combustibil (păcură), staționată pe linia principală. Din cauza vitezei și a unui unghi de cotire mare, numai locomotiva și vagonul de după ea au reușit să intre pe această linie secundară, aproape toate vagoanele deraind și, cel puțin unul din ele, s-a ciocnit cu cisternele pline cu combustibil, rezultatul fiind o explozie și un incendiu catastrofal.
Fotografiile făcute la locul accidentului arătau amploarea dezastrului: grămezi de metal contorsionate și cadavre printre ele. Puține victime au fost identificate, în ciuda apelului lansat de autorități. În cele din urmă, morții au fost înhumați într-o groapă comună, la aproximativ 500 de metri de cara Ciurea, care există și astăzi.
Printre decedați s-a numărat și fiul lui Matei B. Cantacuzino, Vasile Cantcuzino, locotenent în armata națională, iar printre răniți istoricul Vasile Pârvan. Știrile despre tragedia de la Ciurea au fost limitate, guvernul nedorind să demoralizeze și mai mult populația, într-o perioadă în care războiul nu era favorabil României.
În lipsa unei anchete oficiale care să facă lumină asupra disfuncționalității frânelor (deși fuseseră verificate în prealabil) sau ocupării liniei principale de către garnitura de cisterne, pentru că ea trebuia să fie liberă, cauzele accidentului de la Ciurea rămân și astăzi neelucidate.