Cel mai greu moment din cariera lui Lionel Messi! “Plângea ca un copil care tocmai şi-a pierdut mama”

Ionut Neamţu    Razvan Nicolae   
in FC Barcelona
14/09/2018, 17:20
Cel mai greu moment din cariera lui Lionel Messi! “Plângea ca un copil care tocmai şi-a pierdut mama” GALERIE FOTO
Cel mai greu moment din cariera lui Lionel Messi

Elvio Paolorosso, fost membru al staff-ului tehnic al naţionalei Argentinei, a dezvăluit care a fost cel mai greu moment din cariera lui Lionel Messi. În 2016, selecţionata “pumelor” a ratat ocazia de a câştiga Copa America, ediţia centenară a competiţiei.

În finala jucată la East Rutherford, starul catalanilor a ratat un penalty la loviturile de departajarea şi a fost foarte marcat de acest moment. După câteva ore de la terminarea meciului cu Chile, Elvio Paolorosso l-a găsit pe Lionel Messi într-o magazie a hotelului, unde plângea de câteva minute bune.

Cel mai greu moment din cariera lui Lionel Messi

Cel mai greu moment din cariera lui Lionel Messi a venit la câteva ore după terminarea meciului cu Chile. “Era o mare dezamăgire în vestiarul echipei la finalul meciului. Cu toate acestea, mai rău a fost în orele care au urmat. La două noaptea, am fost într-o magazie a hotelului, unde l-a găsit pe Lionel Messi. Stătea acolo şi plângea ca un copil care tocmai şi-a pierdut mama. Nimeni nu-l putea consola. L-am îmbrăţişat, dar era în zadar”, a susţinut Elvio Paolorosso.

De ce nu va pleca Lionel Messi de la FC Barcelona

Recent, Lionel Messi a oferit un interviu în care a vorbit despre momentul retragerii, dar a dezvăluit şi care este motivul pentru care nu va pleca de la FC Barcelona, echipă pentru care a jucat în ultimii 14 ani. “Aici am totul. Aici e viaţa mea. Joc la cea mai bună formaţie din lume într-unul dintre cele mai frumoase oraşe, dacă nu cel mai frumos. Fiii mei s-au născut la Barcelona, nu există niciun motiv să plec. Ideea e să rămân până la capăt. Copiii au şcoala lor, prietenii lor, iar ei sunt tot ce contează. O schimbare ar fi prea dificilă pentru băieţi. Ne simţim fenomenal. Nu mă văd jucând şi la 40 de ani. Deocamdată nu mă gândesc la acest moment şi sunt concentrat pe timpul pe care îl mai pot petrece pe gazon. Nici nu ştiu ce voi face după aceea. Chiar nu ştiu”, a declarat Lionel Messi pentru Catalunya Radio.

Ce a spus Lionel Messi despre transferul lui Cristiano Ronaldo la Juventus

Lionel Messi a comentat mutarea lui Cristiano Ronaldo la Juventus şi a susţinut că formaţia din Torino a devenit în aceste condiţii una dintre favoritele la câştigarea Ligii Campionilor. În schimb, atacantul de 31 de ani consideră că Real Madrid este mai slăbită după plecarea portughezului. “Real Madrid este una dintre cele mai bune echipe din lume, dar este evident că plecarea lui Ronaldo îi face mai slabi pe madrileni și o transformă pe Juventus într-una dintre favoritele la câștigarea UEFA Champions League. Am fost foarte surprins că a plecat. Nu mi-am imaginat această despărțire și nici plecarea la Juventus. Au fost multe echipe care l-au dorit. Am fost surprins, dar a plecat la o echipă bună”, a mai precizat Lionel Messi.

Cel mai greu moment din cariera lui Lionel Messi
Cel mai greu moment din cariera lui Lionel Messi
Închide ×