Camelia Mitoșeru povestește despre cel mai greu moment din viața ei, dar și despre prietenia care o leagă de celebrul actor Florin Piersic. Aflăm cât de frumoși și de plină de încercări au fost anii ei, dar și care este cea mai mare dorință pe care o are pentru Mihai, unicul ei băiat. Camelia Mitoșeru ne spune de la cine a moștenit ‘microbul’ actoriei, cum a fost viața de actriță principală și cum a fost perioada în care, după Revoluție, și-a făcut trupă particulară de teatru, alături de nume mari ale showbizz-ului românesc. Exclusiv pentru Fanatik.ro, Camelia Mitoșeru mărturisește cât de mult le-a iubit pe Cristina și pe Noemi, cele mai importante femei din viața lui Mihai, fiul ei, cum era acesta când era mic și cum nu a fost interesată niciodată de bani, ci doar de profesie.
Cine o cunoaște pe Camelia Mitoșseru știe ca este cea mai iubitoare, altrusită și corectă persoană. Este o super mamă, o super prietenă, o super luptătoare. Viața ei a fost plină și extrem de grea. Nu s-a dat niciodată bătută, a știut să meargă numai înainte, a iubit și iubește oamenii necondiționat. Celebra actriță Camelia Mitoșeru ne povestește, într-un interviu în exclusivitate pentru FANATIK.RO, despre riscurile operației de meningiom cerebral și cum a reușit să depășească toate complicațiile.
Își amintește detalii inedite din viața ei și ne spune cum nu prea s-a jucat cu păpuși în copilărie, dar și-a crescut, ca o adevărată mamă, cei doi frați mai mici. Ne vorvelte, cu sinceritate, despre tatăl lui Mihai, Dan Mitoșeru, dar și despre cel de-al doilea soț al ei, Luca, finul lui Florin Piersic. Celebra actriță își aduce aminte de cel mai greu moment din viața ei, când a câștigat primii bani și ne spune de ce a decis să nu-și mai refacă niciodată viața. În cadrul interviului, Camelia Mitoșeru vorbește și despre tragicul accident avut de fiul ei, Mihai Mitoșeru, în anii 2000, în urma căruia Cristina Duca, logodnica lui, a murit. A fost momentul care a marcat întreaga viață a celui care astăzi este unul dintre cei mai iubiți prezentatori de la Kanal D.
Cum te simți acum, Camelia? Știu că ai trecut printr-o operație foarte grea, o recuperare foarte grea.
-Să știi că eu nici n-am știut că sunt bolnavă, m-am dus la un control de rutină și m-au găsit că eram bolnavă de 3 ani. Aveam un meningiom care crescuse pe tot creierul. Îl aveam deja, dar nu avusesem niciodată simptome în afară de niște amețeli ușoare, credeam că e de la tensiune. Norocul meu a fost cu profesorul Ciurea. Era înainte de Crăciun și mi-a zis că trebuie să mă opereze, dar să mai amânăm că este perioada sărbătorilor și m-a programat pe 3 ianuarie.
M-am dus la operație, veselă, am coborât la sala unde mai erau câteva persoane. Mai rămăsesem doar eu la un moment dat și a venit alt medic să-mi spună că nu mă operează azi. Am urcat în salon unde mă aștepta profesorul Ciurea care nu știa cum să-mi spună că nu are sânge pentru o eventuală transfuzie, dacă ceva nu ar fi mers bine. Atunci, Mihai a sunat-o pe Oana Roman și au anunțat la tv că am nevoie de sânge. În 24 de ore s-a strâns peste cantitatea care trebuia. Așa a aflat lumea de operația mea.
Cât a durat operația?
În ziua operației am intrat la ora 3 în sală și am ieșit la ora 11 noaptea. Am intrat râzând și, când m-am trezit, aveam ambii medici de-o parte și de alta. I-am întrebat dacă m-au operat și ei au început să râdă pentru că un risc al operației este să nu mai poți vorbi sau să-ți pierzi memoria. Am rămas acolo 3 zile și venea să mă panseze cel de-al doilea medic care mă operase. Avea un ceas foarte frumos la mâna și l-am complimentat. A doua zi a venit fără ceas și l-am întrebat unde e. El, de fapt, îmi făcea teste de memorie, mi-a explicat mai târziu.
Eu, de la 50 de ani, nu mai știu câți ani am pentru că nu vreau să știu, trebuie să mă gândesc ca să-mi amintesc, pentru mine nu există vârstă. Și mi-a folosit pentru că eu am fost un caz fericit, am fost optimistă, am știut că nici asta nu o să mă doboare. Toată viața mea am crezut total în soartă și în Dumnezeu.
Cum a fost copilăria ta?
-Eu am fost matură de când m-am născut. Niciodată nu m-am gândit câți ani am pentru că ei mă tratau ca pe un adult. Nu-mi aduc aminte să mă fi jucat cu păpuși. Tatăl meu bun a fost medic iar cel de-al doilea a fost boxerul Ilie Dragnea, care s-a purtat cu mine ca un tată adevărat. Eu am doi frați. Pe cel născut la 3 ani după mine l-am crescut ca și cum aș fi fost mama lui. Apoi, după 10 ani, a venit al doilea frate cu care nu numai că eram ca o mamă, dar și dormeam cu el și îl luam peste tot cu mine.
Cum erau bunicii tăi?
-Eu am stat cu bunicii din partea mamei. Erau exact că doi părinți. Bunicul era grec, Panaitopoulos îl chema, un bărbat foarte purernic, trebuia să știe tot, să afle tot apoi să aibă ultimul cuvânt. Bunica mea avea glas de operetă, era blondă, mică și grăsuță, cânta de se auzea la trei străzi distanță.
Tatăl meu bun, medicul, a cunoscut-o pe mama când era învățătoare, s-au logodit și a luat-o la București. După câțiva ani au venit și părinții ei să stea cu ea dar și fratele ei, George. Cred că de la unchiul meu am “nebunia” cu actoria.
Cum ai decis să faci teatru?
-Eu am vrut să fac Revistă toată viața mea, de când l-am văzut pe unchiul meu învățând pentru examen. Aveam 5 ani și nu mă mișcam de lângă el. George m-a îndemnat să fac teatru de revistă pentru că toată viața mi-a plăcut să cânt, să dansez și să fac proză.
Când ai debutat?
-La 21 de ani am plecat cu Mitoșeru la Deva. Am activat acolo și după un an sau doi am plecat la teatrul muzical din Galați, unde am făcut operetă și teatru de revistă. Am jucat foarte mult și comedie muzicală iar în toate spectacolele în care intram aveam rolul principal. Nu am avut emoții niciodată, aveam senzația că mi se cuvine tot ce se întâmplă și sper că nu am deranjat pe cineva. Mitoșeru mi-a fost partener plus că se ocupa de bani, el semna ștatele, el îi lua. Nu m-au interesat niciodată banii, doar profesia.
Ce actor sau actriță te-a inspirat cel mai tare, de la cine ai mai “furat” meserie?
-Îi urmăream și îi admiram pe toți dar nu știu ce am ‘furat’ de la fiecare. Am fost vecină cu Dem Rădulescu și am fost prietenă cu Paula, soția lui. Lumea spunea despre noi că suntem gemene. De fapt am fost în gașcă cu toți marii artiști.
Știu că ai fost foarte bună prietenă cu Florin Piersic. Ce înseamnă el pentru tine?
-Eu cu Florin avem o relație pentru că sunt și fina lui, a fost nașul meu la căsătoria cu Luca. Eu am divorțat de Mitoșeru pentru că îi plăcea să cheltuie banii la jocurile de noroc. Era o boală grea, un mare blestem pe capul unui om. În rest era un băiat de zahăr, dar, oricât m-ar fi iubit toată viața, nu s-a putut lăsa. După niște ani de zile m-am împrietenit cu un coleg de-al meu, Alexandru Luca. Era cântăreț, foarte frumușel și mai tânăr. Se ținea toată ziua după mine și am stabilit să ne căsătorim. Foarte important era că îl iubea foarte tare pe Mihai iar fii-miu spunea: “Mămico, în sfârșit am și eu un tată”. A venit Revoluția după care am decis să ne căsătorim la primărie.
Imediat după am plecat în Israel. Făcusem eu o trupa particulară cu Mirabela, Mădălina Manole, Gică Petrescu, Angela Moldovan. Cu Piersic eram prietenă bună și ne vedeam foarte des și el l-a iubit pe Luca, spunea că este băiatul lui. Am ajuns în Israel, eu cu Luca și Florin cu Ana Szeles. Ajungem, ne cazăm și vine Florin să ne spună să ne îmbrăcăm frumos că plecăm la Ierusalim. Acolo pregătiseră măicuțele o masă superbă, un preot ne-a făcut o slujbă de sănătate și liniște, foarte frumoasă, totul organizat de Florin. Așa au devenit el și Ana Szeles nașii noștri.
Te-ai “lovit” vreodată de cenzura comunistă?
-Niciodată, pentru că cel mai bun prieten al meu era secretar de partid, Petrică Mihăescu, și era pâinea lui Dumnezeu. Lumea nici nu știa cu ce se ocupă, dacă zicea vreunul ceva râdeam toți ca proștii. Pe atunci jucam partenera lui Puiu Călinescu și totul era o nebunie, nu aveam de ce să ne temem. Niciodată nu am avut probleme în comunism iar când a dispărut am făcut trupă particulară și am mai jucat, în paralel, câțiva ani și la teatru. Eu am ieșit la pensie la cerere.
Cum își arată statul acum recunoștința pentru marii actori? Cum sunt pensiile?
-Eu de când am intrat în teatru, nu mai știu de ce, dar plăteam o cotizație și la UCMR. Așa că noi, pe atunci, am avut tot timpul bani. Acum am o pensie și jumate cum ar veni, și mă descurc foarte bine. Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă aveam numai pensia de la teatru, cred că n-ar fi fost bine. Dar trebuie să recunosc că ăsta e meritul lui Mitoșeru care a avut grijă să le știe pe toate și să cotizez unde a trebuit. Era foarte bun pe treburi administrative.
Tu când ai câștigat primii bani?
-Cred că eram pe la amatori, unde era nevoie de cuplet muzical eram prezentă. De când eram elevă câștigam bani, toată viața am jucat. Așa cum a jucat și Mihai de la trei ani până acum. La 5 ani avea prima piesă color pe televiziunea română cu Nae Cosmescu regizor, rol principal a avut. Nu m-a lăsat să-l învăț nimic apoi a reușit să joace într-o grămadă de piese. Când era mic l-a jucat pe Caragiale, la o serbare școlară.
Mai ții minte ce ți-ai luat cu ei?
-Toată viața mi-a plăcut să-mi cumpăr haine, și acum am o casă plină de haine, trei sferturi nu-mi mai vin, dar nu mă pot despărți de ele. Dacă mor, cu camionul trebuie să vină cineva să ia totul de aici. Norocul meu a fost că și Mitoșeru era mort după haine așa că și aici ne-am potrivit.
Ce fel de mamă este Camelia Mitoșeru? Când era Mihai mic cum erai, blândă sau mai severă?
-N-am avut nevoie să fiu severă, Mihai a fost ca un moșulică de mic. Vorbeam cu el de la egal la egal. A crescut într-o familie mare pentru că am fost vecină de apartament cu părinții mei, cu fratele și cumnata mea. Mama și tatăl meu de-al doilea îl luau mereu cu ei peste tot. El nu a fost niciodată un copil, a fost un moș. Chiar așa îi și spuneam, Moșulică. Avea 10 luni când l-am dus la mare și îl găseam numai la balerine în cameră. Nu-mi aduc aminte să-i fi cumpărat vreo jucărie. El a fost cu fotbalul mereu sau se uita împreună cu noi la televizor.
Cum ai aflat că ești însărcinată și la cât timp după ce l-ai născut pe Mihai te-ai urcat din nou pe scenă?
-Eu nu am știut că am rămas gravidă și am plecat cu teatrul la Ploiești, acolo s-a stricat autocarul și am mers cu trenul. Când am intrat în gară am simțit ca o aripă de pasăre în burtă. Am întrebat o colegă, care simțise același lucru, și am fost sigură că o să am un copil. Am făcut cinste la restaurantul gării fără să fac vreun test, fără nimic, pur și simplu am știut că sunt gravidă. M-am dus la bucătăreasa de acolo și am întrebat-o ce putem să facem pentru 40 de oameni și mi-a zis că are numai splină de porc.
Mi-a făcut-o prăjită la tigaie, cu mujdei, cu bere și cu pâine caldă. Atunci am mâncat prima și ultima dată splină de porc. Nu le-am zis nimic colegilor și am jucat până pe data de 1 iulie. Mihai a fost cumsecade, nu mi-a fost rău deloc în sarcină. Veneam seară acasă și îl întrebam dacă i-a plăcut spectacolul și el dădea din piciorușe, așa comunicam noi.
Țin minte că aveam rol principal, eram antrenoarea echipei de fotbal feminin și aveam o fustă scurtă, dar burta nu se vedea deloc. Am născut pe 5 iulie iar pe data de 15 iulie eram pe afiș la Grădina de vara din 23 August, deci a trebuit să mă duc la spectacol. Mihai nu a vrut să bea lapte deloc, avea o intoleranță și foarte greu l-am crescut. Îi dădeam ficat de pasăre și piept de pasăre fierte, pasate cât să intre în biberon.
Ce a însemnat pentru tine Cristina?
-Eu sunt un om care iubește oamenii cu adevărat, tatăl meu a fost așa, el nu s-a supărat niciodată pe nimeni. Jur cu mâna pe inima că nu m-am supărat niciodată de-adevăratelea pe cineva și, dacă m-am supărat, tot eu m-am certat pe mine. Nu știu ce înseamnă invidia sau ura, nu fac parte din mine.
Așa cum am iubit-o pe Cristina, care era colegă de clasă cu el, așa am iubit-o și pe Noemi și dacă Mihai se va recăsători, așa o voi iubi și pe aceea. Fiecare fată a fost și cu bune și cu rele, dar eu nu văd niciodată relele, eu nu văd decât că-i bun. Mihai a suferit enorm după Cristina, 9 ani a stat singur, abia după anii ăștia a găsit-o pe Noemi. Ajunsesem să spun “Doamne, dacă mă iubești un pic, te rog găsește-i o fată lui Mihai.”
Cu Cristina s-au iubit ca doi nebuni și în accidentul de mașină ea a murit, iar el a fost lovit la cap, nu-și mai aduce aminte absolut nimic. L-au scos niște copii prin lunetă afară. Când și-a revenit întreba unde este Cristina, care ajunsese la spital. Nu am vrut să cer detalii, mă durea să știu. Mă duceam cu el la mormânt, îl conduceam și-l lăsam acolo.
Ce-ți dorești cel mai mult pentru băiatul tău?
-Să găsească o fată care să-l iubească cu adevărat. Asta este tot ce-i doresc. Restul are tot ce-i trebuie, am muncit ca un câine să-i fac casă și tot, nu are nevoie de nimic.
De ce nu ți-ai mai refăcut viața? De ce ai ales să rămâi doar mama lui Mihai?
-Am fost foarte deziluzionată de Luca și de asta am hotărât să divorțez. Nu vreau să intru în amănunte. Apoi nu am vrut să-mi mai refac viața, ce rost mai avea?
Care a fost cel mai greu moment din viața ta?
-Eu am oferit foarte mult și am avut parte de foarte multe momente grele, dar am învățat să nu mă mai gândesc la ce a fost urât. Oricât am fost de lovită și umilită, m-am ridicat și am mers mai departe. După ce am stat 30 de ani în casa mea, pe care am cumpărat-o în 1994, în 2000 ne-au dat afară pe toți din blocul respectiv. Am investit tot ce am muncit în casa aceea, trei turnee în străinătate ca să strâng, cum s-ar calcula azi, 200 de mii de euro. Iar când a fost să ne dea afară, s-a întâmplat instant. Sunt un om fericit și mulțumesc lui Dumnezeu că sunt sănătoasă acum, că am un copil frumos și talentat.
Dacă ai putea, ce greșeli din trecut ai încerca să repari?
-Nu vreau să repar nimic, cred că totul e de la Dumnezeu și că trebuia să trec prin toate astea. Probabil toate necazurile au existat ca să fiu un om normal, serios, care judecă corect, care iubește oamenii. Să-ți iubeșți semenii este un sentiment foarte important. Când spun că îi iubesc, o fac cu toate ființa mea.
Spune-mi trei calități și trei defecte ale tale.
Sunt un om bun de trei ori. Și ca defecte, sunt proastă de bună, tot de trei ori.