News

Cel mai mare regret al lui Mihai Constantinescu: “Nu se putea ca ea să facă un copil”

14.05.2019 | 17:40
Cel mai mare regret al lui Mihai Constantinescu Nu se putea ca ea sa faca un copil

Muzicianul Mihai Constantinescu a vorbit de nenumărate ori despre faptul că și-ar fi dorit să aibă copii, dar fie nu au vrut partenerele sale, fie lui i-a fost prea frică. În anul 2015 a vorbit pentru prima dată despre momentul în care ar fi putut să devină părinte.

Marele regret al artistului, că nu are un copil

Invitat în cadrul unei emisiuni tv în urmă cu patru ani, Mihai Constantinescu a dezvăluit că ar fi putut deveni părinte doar că nu a știut că partenera sa era însărcinată. Artistul nu a știut că ar fi putut deveni tată, a aflat abia după două luni de la întreruperea de sarcină.

„N-a fost să fie. Atunci când mi-am dorit, nu s-a putut, iar când nu mi-am dorit… Mi s-a întâmplat când eram cu o fată splendidă. Din nefericire, la momentul cu pricina, nu se putea ca ea să facă un copil. Era și perioada aceea nenorocită când avortul nu era posibil. Dacă tatăl ei afla, ar fi „snopit-o”. Uite așa a luat ea această hotărâre, să nu se întâmple nimic”, a povestit muzicianul.

La vremea respectivă, muzicianul avea 30 de ani, iar iubita sa era elevă în ultimul an de liceu.

„Mi-aș fi dorit cu disperare să am un prieten sau o prietenă. Am fi fost niște prieteni extraordinari! Părinții trebuie să fie extrem de deschiși, să spună tot, să întrebe tot. Azi, cu siguranță aș fi vrut ca iubita mea să nu renunțe la sarcină.”, a adăugat muzicianul.

Mihai Constantinescu și soția sa, Simona Secrier nu au putut avea copii

Mihai Constantinescu regretă că nu a avut un copil
Cântărețul Mihai Constantinescu a vorbit despre cel mai mare regret, acela de a nu avea un copil
Sursa foto: Facebook.com

Nici Simona Secrier care este mai tânără decât artistul cu 26 de ani nu i-a putut dărui acestuia un copil. „Un copil nu este niciodată o păpuşă cu care să te joci şi apoi să renunţi la el. Trebuie să fii responsabil atunci când faci acest lucru. Regret că nu am un copil, recunosc…”, a spus Mihai Constantinescu, în cadrul emisiunii Acces Direct.

,,Mihai s-a căsătorit cu gândul să aibă o fetiță, dar ea nu a vrut să-și strice silueta. Apoi a mai avut prietene, ele și-au dorit copii cu el, dar le era teamă că el nu vrea și nu l-au întrebat. Îmi pare foarte rău, am venit singuri, plecăm singuri, se alege praful de tot”, a declarat sora mai mare a artistului, Ileana, referindu-se la prima soție a lui Mihai Constantinescu. Din păcate, femeia a murit din cauza cancerului osos și cancerului la ficat.

 

 

Tags: