Life

Cel mai misterios animal din România. Are capul mic, n-are gât, este rapid și atacă noaptea

Care este cel mai misterios animal din România. Este vorba despre o specie care apare foarte rar pe teritoriul țării noastre.
04.03.2023 | 09:02
Cel mai misterios animal din Romania Are capul mic nare gat este rapid si ataca noaptea
Cel mai misterios animal din România. Sursa foto: Pixabay
ADVERTISEMENT

Șarpele boa de nisip este considerat cel mai misterios animal din România. O astfel de specie este întâlnită foarte rar pe teritoriul țării noastre, iar un exemplar viu a fost descoperit cu aproape nouă ani în urmă.

Șarpele boa de nisip, cel mai misterios animal din România

În iunie 2014, violoncelistul Vlăduț Geantă a mers din București la rudele sale din Teleorman, iar ceea ce a descoperit acolo l-a lăsat fără cuvinte. Artistul a văzut un exemplar viu din singura specie de șarpe boa, existentă de milenii pe teritoriul țării noastre, și anume boa de nisip sau Eryx jaculus.

ADVERTISEMENT

Acesta l-a descoperit din întâmplare și a văzut imediat că este ceva diferit la el. După trei luni, artistul a reușit să-l contacteze pe Vlad Cioflec, herpetolog la Asociația Parcul Natural Văcărești. Cineva de pe pagina de Facebook a Societății Ornitologice Române i l-a recomandat pe specialist.

Ultima observare dovedită a unui individ viu al șarpelui boa de nisip a fost menționată într-o lucrare de referință despre herpetofauna din România. Este vorba despre “Broaște, șerpi, șopîrle”, apărută la Editura Științifică, București, 1969, scrisă de I.E. Fuhn.

ADVERTISEMENT

Specialistul Vlad Cioflec a spus că, încă din anii ’30, atunci când a fost observat ultimul astfel de șarpe, “specia era considerată pe cale de dispariție sau chiar dispărută de pe teritoriul României”, potrivit pressone.ro.

Faptul că un nou boa de nisip a fost descoperit în 2014 i-a șocat pe cercetători. Înainte de acest eveniment, au mai fost găsiți astfel de șerpi, însă nu în viață.

ADVERTISEMENT

Fotografia primită de Vlad Cioflec de la Vlăduț Geantă, care a surprins șarpele boa de nisip viu, a fost o adevărată bucurie.  “În septembrie 2014, primesc o poză spre identificare: ‘Am găsit șarpele ăsta’.

Așa am văzut primul boa de nisip pe care mi-a fost dat să-l văd fotografiat în viață pe teritoriul României. I-am văzut poza făcută cu un telefon vechi, cu clapetă. Vlăduț Geantă a trimis-o. Fără el, toate acestea nu s-ar fi întâmplat.”, a mai povestit specialistul.

ADVERTISEMENT

Tot în septembrie 2014, specialistul a mers la locul unde a fost văzut șarpele, acolo unde a descoperit masculi, femeie și pui abia născuți,

Ce trăsături are acest animal. Cât de periculos este

La fel ca viperele, năpârca, șopârla de munte și șarpele de alun, boa de nisip este ovovivipar. Acest lucru înseamnă că femela reține ouăle în ea până când embrionii sunt gata să eclozeze. Herpetologii evită să indice cu exactitate locurile în care este întâlnit acest șarpe, pentru a proteja specia.

În 2014, Teleormanul a fost bifat pentru prima dată ca areal în care a fost găsit viu acest șarpe. Înainte de această descoperire, doar în Tulcea și Constanța au fost observați boa de nisip în viață. În 2015, tot în Teleorman, în niște râpe din Lunca Dunării, a fost descoperită încă o populație de Eryx jaculus. În același an, specia a fost semnalată și la Cernavodă.

Tibor Sos a explicat cum poate fi deosebit acest șarpe de alte specii. “Trunchiul gros și relativ scurt – rar ajunge până la 80 de centimetri – se termină cu o coadă scurtă, boantă, ce poate fi confundată cu un al doilea cap. 

La această impresie ne duce și șarpele, prin comportamentul lui de apărare. Șarpele speriat își ține deseori coada deasupra corpului încolăcit, ca și cum aceasta ar fi un cap, pentru a atrage atacul și pentru a proteja astfel partea cea mai importantă, capul”, a spus biologul.

În plus, șarpele boa de nisip are botul ca de rechin, gura fiind situată în partea ventrală. De asemenea, are rostralul lat, adică buza superioară, iar mandibula este mai scurtă, adaptată la săpat în solul afânat. Aceste trăsături sunt specifice doar unui astfel de șarpe. Are un cap mic, e un animal foarte rapid și nu are gât.

“Stă fix în nisip, se poate afunda oricând, se camuflează foarte bine”, a completat Vlad Cioflec. Animalul are ochii mici și pupilele verticale, trăsătură prezentă doar la vipere. Este o specie activă și noaptea, fiind adaptată la viața în subteran, în găuri, acolo unde vânează.

“Vestigiile picioarelor posterioare sunt caracteristice doar șerpilor boa și pitonilor și apar și la boa de nisip, dar până acum s-a dovedit că apar mai ales la masculi și este posibil să aibă și un rol în reproducere”, a adăugat Tibor Sos.

Dimensiunile șarpelui boa de nisip

La noi în țară, “boa de nisip hibernează, începe să iasă în iunie, când devine activ la suprafață, și poate fi văzut și în septembrie, în timp ce în Grecia, unde clima este mai călduroasă, este posibil să fie activ și iarna”, a mai explicat Vlad Cioflec.

Specia “trece rareori de 50 de centimetri în România și poate atinge 80 de centimetri în Grecia. Boidele, familie din care face parte și boa de nisip, ating și 10 metri, dar în zone în care nu trebuie să hiberneze”, a mai spus specialistul. Cel mai mare exemplar din România a fost de 66,6 cm.

Boa de nisip nu este un șarpe veninos și nu constituie un pericol, însă omul este principalul său inamic. Animalul nu mușcă, în general, ci stă “cuminte” chiar și 10 – 15 minute, după cum au mai spus specialiștii.

ADVERTISEMENT