Sport

Cel mai prost debut din istoria fotbalului. A fost eliminat la doar 20 de secunde după ce a intrat pe teren. Cum a reacționat familia jucătorului. Video

Japonezul Shoya Nakajima a fost eliminat după numai 20 de secunde după ce a debutat în fața propriilor fani pentru Antalyaspor în meciul cu Adana Demirspor.
19.09.2022 | 09:38
Cel mai prost debut din istoria fotbalului A fost eliminat la doar 20 de secunde dupa ce a intrat pe teren Cum a reactionat familia jucatorului Video
Shoya Nakajima, 28 de ani, a venit la Antalyaspor liber de contract în această vară de la FC Porto. sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Internaționalul japonez Shoya Nakajima a avut parte de un debut de coșmar în tricoul lui Antalyaspor. Fotbalistul de 28 de ani a fost eliminat după doar 20 de secunde după ce intrase pe teren în locul algerianului Houssam Ghacha.

Shoya Nakajima, fostul jucător al lui FC Porto, și-a ratat debutul la Antalyasport

Nakajima era la primul meci în fața propriilor suporteri după ce a venit liber de contract de la FC Porto și a fost încurajat din tribune de întreaga lui familie în momentul apariției sale pe gazon în minutul 58.

ADVERTISEMENT

Dar bucuria susținătorilor săi s-a transformat foarte rapid în consternare și tristețe după ce Nakajima a primit cartonașul roșu în urma unei intrări foarte dure asupra suedezului Jonas Svensson.

Internaționalul nipon a arătat determinare încă din primele clipe după ce a intrat pe teren la scorul de 1-0 pentru oaspeții de la Adana Demirspor.

ADVERTISEMENT

Galbenul a fost schimbat în roșu de VAR

Aceștia au marcat încă din primul minut prin Younes Belhanda, fostul jucător al lui Dinamo Kiev, și erau în superioritate numerică din minutul 7, după ce un alt fotbalist al lui Antalyaspor, Aydogdu, a fost eliminat direct.

Shoya Nakajima i-a cerut scuze imediat lui Svensson pentru faultul comis, sancționat inițial doar cu cartonașul galben de arbitrul Palabiyik.

ADVERTISEMENT

Doar că în urma analizei VAR, acesta a fost chemat să revadă faza și a anulat avertismentul inițial, acordându-i direct roșu lui Nakajima.

“Cel mai prost debut din istorie”

Cu doi oameni mai puțin pe teren, Antalyaspor a pierdut meciul cu 0-3 în fața celor de la Adana Demirspor și a ajuns pe locul 13 în Superliga Turciei, după cel de-al patrulea eșec consecutiv.

ADVERTISEMENT

Apariția meteorică pe teren a lui Nakajima a fost descrisă drept “cel mai prost debut din istorie” de mulți fani pe rețelele de socializare, în timp ce alții au comentat că arbitrul a greșit eliminându-l pe japonez și că acesta ar fi meritat doar un cartonaș galben.

ADVERTISEMENT
Tags: