Serialul ”Wednesday” face furori pe Netflix, inclusiv actorii din peliculă. Unul dintre ei a cucerit, deja, inima multor femei, dar acestea trebuie să afle că bărbatul este gay, iar în iunie s-a căsătorit cu alesul inimii lui.
De la difuzarea primului sezon al ”Wednesday”, bărbații din întreaga lume și-au manifestat interesul față de actrița Jenna Ortega, fiind cuceriți de frumusețea acesteia. La polul opus, femeile au fost seduse de actorul Hunter Doohan, cel care îl interpretează pe Tyler, ”iubitul” lui Wednesday.
Hunter Doohan are 29 de ani și chiar dacă este admirat de multe fane, privirea sa este mai ațintită către bărbați, căci este gay. Pe data de 17 iunie 2022 și-a unit destinele cu partenerul său, pe nume Fielder Jewett.
Într-o postare pe Instagram, Hunter Doohan și-a descris nunta cu Fielder Jewett ca drept cea mai frumoasă din viața lor, un eveniment special.
”Să încerc să exprim nunta noastră într-o postare pe Instagram este greu. A fost absolut cea mai frumoasă zi din viața noastră! Mulțumesc tuturor celor care au făcut-o atât de specială”, a scris Hunter, pe Instagram, după nuntă.
Vezi această postare pe Instagram
Mai mult, povestea de dragoste dintre Hunter Hoohan și Fielder Jewett este una veche. În urmă cu doi ani, în 2020, ei s-au logodit.
Încă din liceu Hunter Doohan a concluzionat că nu îi plac femeile. Potrivit publicației internaționale out.com, actorul ar fi avut o revelație a orientării sale după ce s-a uitat la serialul de comedie ”Will and Grace”, alături de fosta lui prietenă.
Dincolo de toate acestea, serialul ”Wednesday” este printre cele mai urmărite în prezent, pe platforma Netflix. Fanii așteaptă cu nerăbdare și sezonul 2.
Secvențe din ”Wednesday” s-au filmat și în România, în locuri precum Capitala sau stațiunea Sinaia. Totodată, printre actorii care joacă în peliculă sunt și români: George Burcea în rolul lui Lurch, Olimpia Malai, care are o apariție episodică în rolul The Minister și Victor Dorobanțu, care este ”mâna” ce o însoțește pe ”Wednesday”.