Constantin Enceanu, în vârstă de 58 de ani, susține că pandemia a fost pentru el ca o mană cerească, întrucât a stat mai mult cu familia și s-a putut bucura de nepoți. Anul acesta împlinește 37 de ani de la căsătoria cu soția lui, Angela, și spune că luna mai este pentru el plină de aniversări. Mai întâi este serbată soția sa, pe 10 mai, apoi ginerele pe 16 mai, iar pe 21 mai este ziua lui onomastică. De Constantin și Elena spune, mai în glumă, mai în serios, că își dorește un elicopter, să poată ajunge mai repede la evenimente. Totodată, ne dezvăluie și care a fost cel mai scump și de suflet cadou pe care l-a primit din partea familiei: un ceas, în ediție limitată.
La evenimentele la care este solicitat să cânte, Constantin Enceanu merge cu automobilul personal, pe care îl conduce singur. Mai în glumă, mai în serios, artistul spune că ar trebui să își ia un elicopter, fie să închirieze unul de la omul de afaceri Ion Țiriac pentru a ajunge, fără bătaie de cap, la spectacolele programate.
”Mă gândesc să-mi iau un elicopter, să ajung mai repede la evenimente. Sau îl rog pe domul Țiriac să îmi închirieze unul. Pe al meu l-am lăsat la țară, la Vișina, se demodase”, a declarat râzând, pentru FANATIK, interpretul de muzică populară Constantin Enceanu.
Constantin Enceanu are două spectacole de ziua lui onomastică, de Sfinții Constantin și Elena.
”De ziua mea onomastică voi fi pe scenă. Voi cânta la Conțești, în Teleorman, și la Severin. De fapt, ca în ultimii 25 de ani, poate chiar 30 de ani, zilele de naștere mă găsesc pe scenă, în fața publicului. Familia m-a răsfățat întotdeauna, chiar dacă de obicei, de ziua mea, nu sunt acasă. Noi (el și soția, Angela, n.r) ne facem surprize unul altuia, chiar dacă au trecut anii de când suntem împreună”, a declarat, pentru FANATIK, interpretul de muzică populară Constantin Enceanu.
Dintre cadourile primite de-a lungul timpului, cel mai drag îi este un ceas scump, pe care îl poartă în permanență. Poate și pentru că acesta este de la familia sa. Conform informațiilor obținute de FANATIK, ceasul costă 5000 de euro, iar familia lui a pus mână de la mână, pentru a-l putea achiziționa.
”Un dar de suflet primit de ziua mea este un ceas frumos, pe care îl port și azi, la mână. Mi l-au făcut cadou copiii, fata și ginerele, cu soția. Au strâns acolo toți de acadele și mi-au cumpărat un ceas scump și frumos, serie limitată. Nu vă spun cât costă, dar este deosebit. Mai am încă vreo patru ceasuri, dar de acesta m-am atașat. Știu că e oferit cu drag de cei din familie. Și chiar îl port și la evenimente”, a mai declarat Constantin Enceanu.
Nu are timp să petreacă de ziua lui, însă își va lua revanșa față de familie și de apropiați săptămâna viitoare, când va avea o zi liberă. Până atunci, artistul este extrem de ocupat. Totuși, îi pare bine că în pandemie a avut mai mult timp pentru familia sa.
”Nu am timp de petrecut acum, dar cred că pe miercuri pot să reunesc familia și câțiva prieteni apropiați, să petrecem. Până atunci sunt ocupat. Luni și marți filmez, miercuri liber, apoi iar plec de joi. Să ne rugăm de sănătate că lucrurile merg bine, s-au așezat.
Vreau să spun că eu nu m-am plâns în pandemie. Pentru mine a fost mană cerească. Am reușit să stau mai mult cu familia mea și să mă ocup și de afacerea noastră de la Filiași. Nepoții au crescut, m-am bucurat de ei. Sofia are acum 9 ani, Alex are 6 ani și am putut petrece mai mult cu ei”, a mai declarat cântărețul de muzică populară.
Constantin Enceanu a lansat melodia ”Petre al nostru nu mai cântă” în ziua de Florii. A realizat un videoclip al acesteia la Isverna, localitatea natală a lui Petrică Mîțu Stoian. Și nu este spectacol sau eveniment ca oamenii să nu îi ceară și această melodie, dedicată memoriei colegului său de breaslă, Petrică Mîțu Stoian, alături de care a cântat ani buni pe scenă. Regretatul artist s-a stins din viață pe data de 8 noiembrie 2021. Enceanu a înregistrat melodia printre lacrimi și spune că, și acum, îi vine foarte greu să o interpreteze.
”Toată lumea îmi cere această melodie. În încheiere țin să le mulțumesc tuturor pentru mesajele de felicitare primite pentru soție și ginere. Nu le poti citi pe toate. Sunt sute, chiar mii. Am făcut un calcul, ar trebui să citesc câte 6 pe minut. Dar le mulțumesc la toți”, spune Constantin Enceanu.
Duminică, 22 mai, Constantin Enceanu va fi prezent în emisiunea Start Show România de la postul Național TV, unde va dezvălui ce întâmplări ciudate a trăit la filmarea videoclipului piesei ”Petre al nostru nu mai cântă”. Şi pentru prima dată la o emisiune tv, artistul va interpreta live această melodie. Un moment emoţionant care, cu siguranţă, va stârni multă emoţie şi lacrimi duminică, de la ora 13.00, la Naţional TV!