Fotbalul mondial are o mulțime de statistici pe baza cărora specialiștii analizează, apoi se pronunță asupra șansele de succes ale echipelor la competițiile majore. Dacă ne referim strict la Cupa Mondială, aici există un blestem, foarte vechi, care ne spune clar faptul că anumite naționale au șanse zero la triumf. În 2026, blestemul i-ar putea lovi pe Cristiano Ronaldo, Harry Kane sau Vini Jr, trei dintre marii oameni de gol prezenți la turneul final.
Până în prezent, istoria ne spune că au avut loc 22 de ediții ale Campionatului Mondial de fotbal. Cea mai importantă întrecere din ”sportul rege” a debutat în 1930 și s-a desfășurat o dată la patru ani. Excepții au fost anii 1942 și 1946, când turneul final fost întrerupt din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial.
În cei 96 de ani de cupe mondiale au apărut în spațiul public fel și fel de statistici. Una dintre ele însă se întinde pe toată durata Mondialelor. Este, mai degrabă, un blestem. Acesta spune că, în toată istoria competiției, niciodată o națională nu a ridicat trofeul deasupra capului având pe banca tehnică un antrenor străin.
Cristiano Ronaldo, Harry Kane și Vini Jr sunt trei uriașe nume din fotbalul actual care visează să câștige Cupa Mondială 2026. Dacă ne uităm pe băncile tehnice ale naționalelor lor, aici vedem aplicarea blestemului vechi de 96 de ani. Portugalia e condusă de spaniolul Roberto Martinez, 52 de ani, Anglia de neamțul Thomas Tuchel, 52 de ani, iar Selecao de legendarul italian Carlo Ancelotti, 66 de ani.
Așadar, vedem faptul că de la prima ediție a Cupei Mondiale din 1930 s-au jucat 22 de competiții. Cel din prezent va fi turneul cu numărul 23. Vedem cum, în aproape 100 de ani de istorie a competiției, nicio națională nu a reușit să câștige Cupa Mondială sub conducerea unui antrenor străin. Nici măcar o singură ediție.
Toți campionii mondiali, fără excepție, au fost conduși de pe bancă de un antrenor de aceeași naționalitate cu lotul. Iată, mai jos, lista antrenorilor câștigători:
În istoria turneelor finale de Campionate Mondiale la fotbal au fost antrenori străini care au dus naționalele pregătite până în ultimul act. Dar foarte puțini. Doi la număr. Prima dată s-a întâmplat în 1958. Atunci, englezul George Raynor, aflat pe banca Suediei, a pierdut finala cu Brazilia, scor 2-5. Peste 20 de ani, în 1978, Ernst Happel, din Austria, antrena Olanda. ”Portocala mecanică” a pierdut finala Mondialului cu Argentina, scor 1-3 după prelungiri.
La Cupa Mondială 2026 sunt nu mai puțin de 31 de antrenori străini. Mai exact, aproape două treimi din total (48 de echipe), conform AS. Doar 17 naționale au antrenor din propria țară. Cei mai renumiți ”stranieri” pe care îi vom vedea la lucru pe băncile tehnice în SUA, Canada și Mexic sunt:
Cei 17 antrenori care își vor conduce țările de pe banca tehnică sunt: