Life

Cele 4 locuri în care să nu călătorești. Experiența unei turiste care a vizitat peste 40 de țări

Patru locuri celebre în care să nu călătorești. O turistă pe care a vizitat mai bine de 40 de țări a oferit câteva sfaturi.
28.06.2024 | 15:14
Cele 4 locuri in care sa nu calatoresti Experienta unei turiste care a vizitat peste 40 de tari
Patru locuri în care să nu călătorești, chiar dacă sunt celebre. Sursa foto: montaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Cele patru locuri celebre în care să nu călătorești. O turistă care a vizitat mai mult de 40 de țări și-a povestit experiențele și a dezvăluit de ce, din punctul său de vedere, aceste destinații sunt supraevaluate.

Cele patru locuri celebre în care să nu călătorești

Sezonul vacanțelor stă să înceapă și în timp ce unii s-au orientat deja spre destinații precum Grecia și și-au planificat concediile, alții mai caută oferte. Dar alegerea unui loc nu este întotdeauna ușoară.

ADVERTISEMENT

Micile detalii pot strica într-o clipă fericirea, de aceea e nevoie de foarte multă atenție. O jurnalistă din America, ce a vizitat mai bine de 40 de țări, a precizat care sunt cele patru locuri în care nu s-ar mai întoarce niciodată.

„Când călătoresc, încerc întotdeauna să abordez fiecare destinație cu o minte deschisă și cu dorința de a experimenta cultura, de a întâlni localnicii, de a vedea recomandările din ghiduri și de a ieși de pe cărările bătătorite ori de câte ori este posibil. 

ADVERTISEMENT

Am avut norocul să vizitez peste 40 de țări și am călătorit pe șase din cele șapte continente. Deși mi-ar plăcea să revăd unele dintre locurile mele preferate care au avut un impact de neșters asupra mea, câteva destinații nu mi-au lăsat aceeași dorință de a reveni”, a spus jurnalista, conform businessinsider.com. 

„O vizită a fost suficientă”

Printre cele patru locuri în care turista recomandă să nu călătorești se numără Los Angeles. Deși a visat să ajungă aici încă din copilărie, nu a fost impresionată. „Când aveam 14 ani, mama mi-a spus că mă duce la Los Angeles, iar eu am crezut că sunt cel mai norocos copil de pe planetă.

ADVERTISEMENT

În prealabil, am petrecut câteva săptămâni în Mexic, vizitând ruinele mayașe, mâncând preparate locale și mergând la petreceri dansante pe plajă. Când am ajuns în Los Angeles, orașul nu mai avea același farmec ca Mexicul pentru mine.

Ne-am simțit minunat explorând studiourile de film, plimbându-ne de-a lungul Hollywood Walk of Fame și trecând pe lângă casele celebrităților. Dar odată ce am văzut LA, nu am mai simțit nevoia să mă întorc”, a spus turista din America.

ADVERTISEMENT

La Monaco a mers cu soțul său și au fost impresionați de opulență, „iahturi luxoase și mașini ostentative”. „Grădinile erau perfect îngrijite, iar străzile erau impecabil de curate. Cu toate acestea, nu era genul meu de destinație. Am fost mereu înconjurați de bogăție, dar prefer să vizitez locuri unde pot interacționa cu oameni din medii socio-economice diferite”, a explicat femeia.

Veneția, printre cele patru locuri pe care să nu le vizitezi

În mod surprinzător, deși Veneția i se pare fascinantă, turista a inclus destinația în topul celor patru locuri în care să nu călătorești. „Veneția merită cu siguranță să fie trecută pe lista de dorințe. Mai ales având în vedere că se preconizează că se va scufunda în 2100. Cu toate acestea, probabil că nu este genul de loc pe care l-aș vizita de mai multe ori. Mi s-a părut aglomerat și scump”, a subliniat ea.

Pe de altă parte, Pkuket găzduiește una dintre cele mai populare plaje din Thailanda, iar turiștii sunt dornici să ajungă aici. Americanca, însă, consideră că sunt și locuri mai frumoase.

„În călătoriile de întoarcere în Thailanda, am găsit alte locuri care mi-au plăcut mai mult. De exemplu, mi-a plăcut Krabi, o provincie din sudul Thailandei cunoscută pentru stâncile sale calcaroase și plajele nisipoase. A fost mai puțin aglomerată decât Phuket. Și, în opinia mea, mult mai frumoasă”, a completat ea.

ADVERTISEMENT
Tags: