News

Cele două animale pe care românii le cresc cu drag, dar pe care le mănâncă rar spre deloc. Ajung la export și se bucură de ele numai străinii. Suntem pe locul 2 în UE la numărul exemplarelor, doar Spania e peste noi

Cele două animale pe care românii le cresc cu drag, dar pe care le mănâncă rar, ajung în mare parte în străinătate, acolo unde sunt și apreciate.
02.11.2024 | 20:00
Cele doua animale pe care romanii le cresc cu drag dar pe care le mananca rar spre deloc Ajung la export si se bucura de ele numai strainii Suntem pe locul 2 in UE la numarul exemplarelor doar Spania e peste noi
Cele două animale pe care românii le cresc cu drag, dar pe care le mănâncă rar spre deloc. Sursă foto: Freepik / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Sunt unele animale pe care românii le cresc cu mare drag, dar pe care le mânâncă destul de rar. Astfel, cea mai mare cantitate merge în străinătate, unde de altfel este și extrem de apreciată.

Cele două animale pe care românii le cresc, dar pe care nu prea le pun pe masă

În România la mare căutare este carnea de porc, dar și cea de pasăre. Iar deși mai există și alte tipuri de carne, extrem de sănătoase de altfel, nu toată lumea se înghesuie să le consume.

ADVERTISEMENT

Cele două animale pe care românii le cresc cu drag, dar pe care le mănâncă rar spre deloc sunt oaia și capra. Este bine cunoscut faptul că atât laptele, cât și carnea provenită de la aceste animale sunt extrem de sănătoase.

Cifrele arată însă că românii nu sunt atât de încântați. Deși cresc astfel de animale în gospodării, carnea nu e atât de apreciată, astfel că e consumată doar în anumite momente importante din an, sau poate chiar deloc.

ADVERTISEMENT

Conform statisticilor INS, la nivelul Uniunii Europene, România ocupă locul doi în rândul statelor membre la numărul de ovine și caprine. Iar cifrele sunt cu adevărat unele cât se poate de generoase.

ADVERTISEMENT

Chiar și așa, mare parte din cantitatea de carne produsă la noi nu ajunge pe masa românilor, ci pe masa străinilor. Suntem de asemenea campioni când vine vorba de exporturi în acest caz.

ADVERTISEMENT

Ce beneficii are carnea de oaie și cea de capră

Cele două animale pe care românii le cresc cu drag, dar pe care le mănâncă rar spre deloc ne-ar putea aduce însă mari beneficii. Mai exact, deși mulți nu se înghesuie să le consume, acestea sunt bogate în vitamine, minerale și nu numai.

Carnea de oaie, spre exemplu, susține sănătatea sistemului nervos, având în vedere că e bogată în vitaminele B. Totodată, ea întărește sistemul imunitar și poate să susțină și mnasa musculară slabă.

ADVERTISEMENT

Spre deosebire de alte tipuri de carne, carnea oaie oferă senzația de sațietate, fiind bogată în proteine. Totodată, aceasta are și numeroase proprietăți antiinflamatoare. Astfel, putem vorbi despre un aliment minune.

La rândul ei, carnea de capră are beneficiile sale. Aceasta e o sursă bună de proteine și poate să prevină anemia. În același timp, ea sprijină sănătatea mintală, dat fiind faptul că e bogată în vitamine, dar și pe cea osoasă, fiind totodată o sursă bună de potasiu.