News

Cele două județe care vor fi lovite “fără niciun dubiu” de viituri. Pot fi făcute și evacuări de persoane

Două județe din România nu vor scăpa de viitură orice ar fi, lucru confirmat de ministrul mediului Mircea Fechet, după ședința CMSU.
28.09.2024 | 16:59
Cele doua judete care vor fi lovite fara niciun dubiu de viituri Pot fi facute si evacuari de persoane
Cele două județe care vor fi lovite “fără niciun dubiu” de viituri. Pot fi făcute și evacuări de persoane. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Este vorba despre județele deja bătute de soartă și în urmă cu mai multe săptămâni, mai exact Galați și Vaslui. Așadar, autoritățile sunt în alertă în privința acestor două județe, pentru că Dunărea va crește la un nivel nemaivăzut până acum.

Cele două județe care vor fi lovite “fără niciun dubiu” de viituri

CMSU a fost convocat după avertizările transmite de ANM și de către Institutul Național de Hidrologie. Mesajul e clar, vor urma inundații puternice în multe zone. ”Trebuie să fim foarte atenţi pentru a putea diminua efectul acestor viituri. Nu există niciun dubiu că vor veni”, a transmis Mircea Fechet la finalul ședinței Comitetului Ministerial pentru Situații de Urgență.

ADVERTISEMENT

”În urma analizării informațiilor privind evoluția situației meteorologice transmise de specialiști în cursul serii, dar și în această dimineață, am luat decizia convocării acestei ședinte a Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă.

Este important ca toate instuțiile din subordinea MMAP să fie în alertă și să acordăm toată atenția evoluției situației hidrometeorologice, în special pe bazinele hidrografice afectate deja de ultimele inundații, și aici mă refer în special la Galați și Vaslui”, a declarat Mircea Fechet.

ADVERTISEMENT

Așadar, tot personalul trebuie să fie disponibil să intervină în timp util, în timp ce oamenii pregătiți special pentru aceste situații trebuie să fie prezenți în teren pentru a transmite informațiile urgent. ”Trebuie să fim foarte atenți în aceste ore și zile care urmează pentru a putea diminua efectul acestor viituri care vin și vreau să subliniez că nu există niciun dubiu că vor veni!

ADVERTISEMENT

România se pregătește de noi inundații, în special în zona Vaslui și Galați

De asemenea, reamintesc autorităților că există Planuri Locale și Planuri Județene în care sunt trecute zonele critice la inundații și trebuie acționat chiar de acum, preventiv. Zonele cu risc mare, în această perioadă, sunt Galați și Vaslui deoarece pot fi afectate din nou, chiar dacă ordinea producerii fenomenelor este de la Vestul țării către Est”, a completat ministrul.

Totodată, ministrul mediului a făcut apel la autoritățile locale pentru a lua măsuri în timpul rămas pentru decolmatarea cursurilor de apă, curățarea șanțurilor și eliminarea resturilor care ar putea îngreuna curgerea viiturii. Practic, primarii nu mai au scuza că nu au fost avertizați din timp de ce va urma.

ADVERTISEMENT

”Primarii vizați de avertizările hidrologice trebuie să se asigure că persoanele care nu se pot evacua sunt identificate pentru a le putea evacua rapid, daca situația o impune”, a declarat Fechet. Țara noastră este în așteptarea ciclonului sau furtunii Ashley, care are mari șanse să se formeze și să ”măture” țara de la Vest la Est.

În județele Galați și Vaslui, acolo unde viitura deja a provocat daune însemnate și a ucis mai mulți oameni, starea de alertă a fost menținută până pe 16 octombrie. Peste 1.000 de pompieri au fost trimiși în zonă pentru a ajuta în caz de nevoie, în timp ce Uniunea Europeană va trimite 1,5 miliarde de euro despăgubiri pentru zonele afectate de viitură.