Fotbal intern

Cele două variante pentru meciul Astra – Universitatea Craiova! 0-3 la masa verde sau echipa lui Bogdan Andone joacă vineri cu juniorii. Exclusiv

29.07.2020 | 17:32
Cele doua variante pentru meciul Astra  Universitatea Craiova 03 la masa verde sau echipa lui Bogdan Andone joaca vineri cu juniorii Exclusiv
ADVERTISEMENT

Meciul dintre Astra Giurgiu și Universitatea Craiova a fost amânat după ce Ljuban Crepulja de la gazde a fost depistat pozitiv cu COVID-19 în ziua meciului. Echipa giurgiuveană a intrat pentru următoarele cinci zile în izolare și, practic, play-off-ul ar fi imposibil să se încheie pe 3 august dacă acest meci s-ar putea disputa.

Din informațiile FANATIK există două variante pentru a închide meciul și ambele sunt în avantajul uriaș al celor de la Universitatea Craiova. Ori meciul se încheie la masa verde și oltenii câștigă confruntarea cu 3-0 sau meciul se dispută vineri, dar cei de la Astra Giurgiu vor evolua cu juniorii.

ADVERTISEMENT

A doua posibilitate este și ea plauzibilă, în condițiile în care juniorii Astrei au fost testați pentru coronavirus și sunt în regulă. Astfel, meciul s-ar putea disputa vineri la Giurgiu, în aceeași zi în care se desfășoară și meciul FCSB – CFR Cluj.

Cele două variante pentru meciul Astra – Universitatea Craiova! 0-3 la masa verde sau echipa lui Andone joacă vineri cu juniorii

Totuși, patronul celor de la Universitatea Craiova, Mihai Rotaru, a declarat că va cere victoria echipei sale cu 3-0 dacă meciul nu se va disputa pe teren: “Astra ar trebui să stea 5 zile în izolare. Nu aşteptăm pomană. Rămânem pe loc. Acest meci s-ar putea juca vineri. Dacă nu se joacă, ne vom cere drepturile.

ADVERTISEMENT

Protocolul este acelaşi. E neplăcut pentru noi. Cu incubaţia virusului, pot apărea cazuri înainte de meci. Noi avem undeva pe la 500 de teste făcute. Se simte o stare de disconfort la nivelul grupului.

Rotaru: “Dacă suntem programaţi vineri, ar fi trebuit să ne întoarcem mâine”

Mai ales jucătorii, care voiau să joace. Au fost atâtea cazuri. A fost Dinamo, a fost Botoşani. Nu ne aşteptam. Din păcate, a apărut un caz simptomatic. Asta e, s-a întâmplat.

ADVERTISEMENT

Am rămas pe loc. Ne-am dat seama că pot interveni DSP-urile. Rămânem pe loc. Dacă suntem programaţi vineri, ar fi trebuit să ne întoarcem mâine. Am discutat cu staff-ul, cu căpitanii. Ne vom antrena”, a spus Mihai Rotaru.

Derby-ul U Craiova – CFR Cluj, programat pe 3 august!

Este exclus ca seniorii Astrei să poată disputa vineri meciul cu Universitatea Craiova, în condițiile în care echipa a intrat 5 zile în izolare, conform protocolului. Astfel, este posibil ca vineri să îi vedem pe juniorii echipei din Giurgiu pe teren.

ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova are un punct avans în clasament față de CFR Cluj, cu două etape înainte de finalul campionatului. Luni, 3 august, este programat meciul direct între cele două, pe stadionul Ion Oblemenco.


  • (P) Cota BETANO pentru ca Universitatea Craiova să câștige campionatul este 1,70. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT
Tags: