News

Cele mai afectate regiuni de valul 3 al epidemiei. Șapte județe au ajuns din nou în zona roșie

14.03.2021 | 15:18
Cele mai afectate regiuni de valul 3 al epidemiei Sapte judete au ajuns din nou in zona rosie
ADVERTISEMENT

Noul val de infectări cu coronavirus a făcut ca rata incidenței bolii să crească apreciabil în unele județe ale țării, șase dintre ele reintrând în zona roșie, alături de București.

În aceste județe rata de infectare la mia de locuitori calculată pe ultimele 14 zile a trecut de 3‰, iar media națională se apropie și ea de acest prag.

ADVERTISEMENT

Potrivit datelor oferite de către Grupul de Comunicare Strategică, alte 20 de județe se află în zona galbenă, în care rata infectărilor se află între 1,5 și 3 la mia de locuitori.

Transilvania și zona Capitalei, cele mai afectate regiuni

Cele mai afectate zone sunt: Timiș – 5,49‰, Ilfov – 4,41‰, București – 3,98‰, Brașov – 3,75‰, Cluj – 3,53‰, Hunedoara – 3,03‰ și Sălaj – 3,01‰.

ADVERTISEMENT

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, duminică la amiază, că au fost descoperite 4.383 cazuri noi de infectare. Județele cu cele mai multe cazuri sunt: București – 1.179, Timiș – 433, Ilfov – 275, Brașov – 231, Iași – 205, Cluj – 203, Dolj – 160, Constanța – 159,  Bacău – 110, Bihor – 109 și Arad -104.

Potrivit datelor GCS în intervalul 13.03.2021 (10:00) – 14.03.2021 (10:00) au fost raportate 44 de decese (28 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Ilfov și București.

ADVERTISEMENT

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.829. Dintre acestea, 1.232 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.328.098 de teste RT-PCR și 434.247 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.192 de teste RT-PCR (8.599 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.593 la cerere) și 5.343 de teste rapide antigenice.

ADVERTISEMENT

Pe teritoriul României, 52.307 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 14.304 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.688 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 115 persoane.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.487 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2.

ADVERTISEMENT