Marius Șumudică a intrat la FANATIK SUPERLIGA și a vorbit despre „transferurile” de la Rapid București. Tehnicianul giuleștenilor a primit întâriri în lotul grupării de sub Podul Grant înaintea partidei cu U Cluj.
Xian Emmers și Jakub Hromada sunt „transferurile” cu care se laudă Marius Șumudică la Rapid București. Mijlocașii giuleștenilor s-au recuperat după accidentări și au început pregătirea cu restul lotului în pauza competițională.
Marius Șumudică se bucură cei doi fotbaliști au revenit în lotul celor de la Rapid București. Tehnicianul din Giulești a mai spus și că Jakub Hromada este unul dintre cei mai buni mijlocași cu care a lucrat în cariera de antrenor.
„Cele mai bune două transferuri ale mele la Rapid sunt Hromada și Emmers. Săptămână asta am încârcat puțin, am făcut câte două antrenamente și au fost ok. Pentru mine înseamnă mult. Hromada e cel mai bun număr 6 pe care l-am antrenat.
Foarte bun, să joci atât la Slavia Praga, să fii căpitan la Slavia Praga și să ai atâtea meciuri în naționala Slovaciei. Este un jucător extraordinar, care se simte bine aici. A avut ghinion, dar de când am venit se antrenează 100%. Jambor a dat gol, va avea și el șansa lui.
Sperăm să se întoarcă sănătos și Kait. Pentru mine este important că toate lumea este sănătoasă, Braun și-a revenit. Aveam puțină teamă săptămâna asta, făcând niște antrenamente complexe cu forța și îmi era frică să nu cede. Am terminat săptămâna bine, au o zi liberă până luni”, a spus Șumudică.
Marius Șumudică a oferit detalii de ultimă oră despre transferurile giuleștenilor. Tehnicianul Rapidului a anunțat că Clinton N’Jie a semnat un precontract cu gruparea din SuperLiga și va ateriza mâine la București.
„Chiar acum sunt la stadion. Eram cu staff-ul și am oprit un pic ședința fiindcă… Vom transfera. Vreau să se liniștească toată lumea, toți suporterii. Pentru că vom aduce cel puțin trei jucători. Horia, am mai zis că îl vrem pe Bîrligea și după am văzut ce s-a întâmplat.
O să aducem un mijlocaș, un atacant și o bandă. N’Jie din câte știu eu aterizează la București. Din ce știu eu aterizează mâine, i s-au luat biletele de avion și a semnat precontract. (n.r. – Atacantul și mijlocașul, cât de aproape sunt?) 90%, chiar mai mult.
Când suntem 100% îi anunțăm pentru că sunt jucători de mare valoare. Jucători care sunt mult peste nivelul campionatului României. Vom aduce un atacant și sperăm să se închidă… N-a călcat atacant ca ăsta în România”, a declarat Șumi.