Site-ul de călătorii Tripadvisor a realizat un top care cuprinde cele mai bune plaje din lume în anul 2025. Surprinzător sau nu, în top regăsim mai multe locații din Europa, o parte dintre ele fiind chiar adorate de români.
Mai sunt câteva luni până la vară, însă cele mai multe persoane își programează deja vacanțele. De altfel există o mulțime de oferte, pe care dacă le rezervi din timp, te vei bucura de prețuri mai accesibile.
Sunt români care aleg să vină pe litoralul românesc, în timp ce alții preferă alte zone, nu foarte departe de țară, precum Grecia, Bulgaria, ori chiar Turcia. Mai sunt și persoane care preferă locațiile exotice.
Reprezentanții Tripadvisor vin însă cu o serie de recomandări pentru anul acesta. Platforma de recenzii de călătorie a realizat mai multe topuri, inclusiv unul cu cele mai bune 25 de plaje la nivel global.
Printre altele au mai fost realizate și o serie de clasamente la nivel de continente sau diverse topuri regionale cu cele mai frumoase 10 plaje. „Topurile de anul acesta acoperă șase continente și 50 de țări, adunând peste 100 dintre cele mai frumoase plaje din lume”, a precizat Kristen Dalton, președintele Tripadvisor, potrivit CNN.
Și totuși care sunt cele mai bune plaje din lume anul acesta? Primul loc e ocupat de Plaja Elafonissi de pe insula grecească Creta. De altfel locul e cunoscut pentru nisipul său roz, dar și pentru apa limpede și caldă.
Totodată, plaja e perfectă începând cu luna mai și până spre finalul lunii septembrie. Pe locul 2 al clasamentului avem un loc ceva mai exotic. Este vorba despre plaja Banana Beach din Phuket, Thailanda. Locul este ideal nu doar pentru relaxare, ci și pentru plimbări cu barca, sau pentru scufundări.
Pe locul trei în top cele mai bune plaje din lume în 2025 se află Eagle Beach din Oranjestad, Aruba. Aceasta este apreciată pentru nisipul său alb, apele liniștite și activitățile acvatice.
Topul realizat de Tripadivsor continuă cu alte plaje din Europa, dar și cu altele din SUA. Astfel, pe locul 4 se află Siesta Beach, Siesta Key, ein Florida, urmată de celebra Praia da Falésia, din Algarve, Portugalia.
Clasamentul continuă cu Playa Varadero, Varadero din Cuba, urmată de Bavaro Beach, Punta Cana din Republica Dominicană. Playa de Muro Beach, Mallorca, Spania ocupă locul 8 în clasament urmată de Kelingking Beach, Nusa Penida, din Indonezia.
Pe locul 10 se află tot o plajă celebră, adorată de români. Este vorba despre Myrtos Beach, situată pe Insula Kefalonia din Grecia. Indiferent de destinația pe care o alegi, cu siguranță vei avea parte de o experiență plăcută vara aceasta.