Sport

Cele mai emoționante momente de la înmormântarea marelui Mircea Lucescu. Imagini pentru eternitate. Foto & Video

Mircea Lucescu a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu. Au fost momente cu adevărat emoționante pe parcursul ceremoniilor ce au precedat înhumarea marelui tehnician.
10.04.2026 | 14:16
Moment emoționat cu Răzvan Lucescu la slujba de înmormântare a lui Mircea Lucescu. Sursa foto: basilica.ro
ADVERTISEMENT

Sute de persoane au dorit să-l conducă pe Mircea Lucescu pe ultimul drum. Emoția a fost la cote maxime atât la slujba de la biserică, cât și la înmormântarea de la Cimitirul Bellu. Iar imaginile vorbesc de la sine despre trăirile avute de familie și participanți în această zi tristă.

Înmormântarea lui Mircea Lucescu a create momente emoționante

Ziua de vineri, 10 aprilie, a început dimineață devreme, înainte de răsăritul soarelui, cu un mesaj tulburător postat în mediul online de Răzvan Lucescu, prin care practic își lua rămas bun de la tatăl său.

ADVERTISEMENT

Unicul fiu al marelui Mircea Lucescu a sosit apoi, alături de întreaga familie, la Arena Națională, acolo unde se afla sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului selecționer al României. Chiar pe gazonul stadionului s-a ținut o scurtă slujbă, înainte ca cortegiul funerar să plece, la ora 09:20, spre biserică.

emoție înmormântare Mircea Lucescu
Slujba ținută la primele ore ale dimineții pe Arena Națională. Sursă foto: Fanatik

Lacrimi și durere la biserică

După un drum de o jumătate de oră s-a ajuns la Biserica Sfântul Elefterie din cartierul Cotroceni al Capitalei. Aici și-au făcut apariția numeroase personalități din lumea sportului, foști fotbaliști care au trecut prin mâna legendarului Mircea Lucescu, foști și actuali conducători, dar și oameni politici.

ADVERTISEMENT

Printre aceștia s-au aflat președintele FRF, Răzvan Burleanu, fostul patron al Rapidului, George Copos, fostul candidat la președinția României, Mircea Geoană, și foștii fotbaliști Gică Hagi, Ioan Andone, Dănuț Lupu, Ionuț Lupescu, Dorin Mateuț, Ioan Ovidiu Sabău, Marius Niculae sau Lucian Burchel.

ADVERTISEMENT

La ora 10:00 a început slujba de la biserică ținută de un sobor de preoți avându-l în frunte pe vicarul arhiepiscopiei București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. Patronul FCSB, Gigi Becali, a venit după începerea slujbei într-un automobil Rolls Royce și a intrat în biserică după ce a oferit declarații presei.

ADVERTISEMENT

La biserică, Răzvan Lucescu a avut un scurt discurs emoționant. Tot acolo au mai luat cuvântul George Copos, bunul prieten al lui Mircea Lucescu, și Răzvan Burleanu. A existat și un moment de spaimă, atunci când unei persoane mai în vârstă i s-a făcut rău în biserică și a avut nevoie de îngrijiri medicale din partea doctorilor de pe ambulanță.

Slujba a ținut aproximativ 75 de minute, iar apoi participanții la ceremonie, cei mai mulți dintre ei cu lacrimi în ochi, au ieșit în curtea bisericii și au așteptat scoaterea sicriului de către Garda Națională.

ADVERTISEMENT

În tot acest timp, Răzvan Lucescu a fost extrem de trist, dar a stat în permanență alături de familie. În special de mama sa Neli și de soția Ana-Maria, în timp ce copii Matei și Marilu au venit imediat în spate alături de ceilalți membri ai familiei.

emoție înmormântare Mircea Lucescu

Mircea Lucescu, înmormântat cu onoruri militare

După ce sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Mircea Lucescu, învelit în steagul tricolor, a fost scos din biserică și urcat din nou în mașina mortuară s-a plecat în coloană către Cimitirul Bellu, acolo unde marele antrenor își va dormi somnul de veci.

Membrii familiei, prieteni dragi, oameni de sport și politici au ținut să-l conducă pe ultimul drum pe ”Il Luce”. Ceremonia de la cimitir a început cu fanfara care a intonat imnul de stat, iar apoi Garda Națională a tras mai multe salve de tun.

Finalul celor trei zile pline de durere a venit odată cu introducerea sicriului cu trupul neînsuflețit al lui Mircea Lucescu în cavoul familiei, părăsirea în liniște a cimitirului de către cei care au fost prezenți și locul de veci înconjurat de sutele de coroane.

emoție înmormântare Mircea Lucescu

Mesajul echipei naționale a României

Mircea Lucescu și-a trăit viața în și pentru fotbal și și-a încheiat-o așa cum și-a dorit, tot alături de fotbal. El a fost selecționerul reprezentativei României până cu puțin timp înainte să plece la cele veșnice.

Pe lângă cei prezenți la funeralii, echipa națională a României a ținut să-și ia rămas bun de la cel mai mare antrenor român cu un mesaj. ”În Vinerea Mare, zi a tăcerii și a durerii, ne-am luat rămas-bun de la domnul Mircea Lucescu. Dumnezeu să vă odihnească!”, este postarea făcut pe contul de Facebook al ”tricolorilor”.

Imagini tulburătoare de la înmormântarea lui Mircea Lucescu