News

Cele mai importante citate ale lui Mircea Eliade

11.05.2019 | 15:19
Cele mai cunoscute citate ale celebrului scriitor Mircea Eliade

Vă prezentăm cele mai cunoscute citate lăsate de Mircea Eliade! Mircea Eliade s-a născut pe data de 13 martie 1907 la București și a decedat pe data de 22 aprilie 1986, la Chicago, Statele Unite ale Americii. A fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și profesor român la Universitatea din Chicago. A fost titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, a fost naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor.

Citatele lăsate de Mircea Eliade, pline de înțelepciune

Cele 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice semnate de Mircea Eliade au fost traduse în 18 limbi. În plus, celebrul scriitor este autorul a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.

Mircea Eliade este considerat a fi unul dintre scriitorii geniali ai României care a lăsat în urma sa, pe lângă operele literare, și câteva vorbe pline de înțelepciune, care au devenit adevărate maxime! Mai jos vă redăm cele mai cunoscute citate lăsate de Mircea Eliade.

Citate Mircea Eliade
Mircea Eliade a lasat in urma sa, pe langa capodoperele literare, si citate pline de intelepciune

Așa sună cele mai cunoscute citate ale scriitorului Mircea Eliade

1. „Întotdeauna când iubim, concepem dragostea ca fiind singura sursă de fericire şi fiind eternă iar persoana iubită fiind iubitul etern. Sunt frecvente expresiile “te iubesc până la moarte”, “te voi iubi mereu”… Dar trecerea timpului aduce cu sine o formă de cunoaştere care ne demonstrează că cele afirmate şi crezute odată cu tărie se spulberă încet – încet în vreme. Apare o altă “dragoste eternă”, un alt “iubit veşnic”. Iubirea rămâne aceeaşi, iubirile se schimbă. Moarte şi înviere. Şi din nou moarte”.

2. „Rareori cred că se degradează mai penibil un bărbat ca într-o criză absurdă de gelozie.” (Mircea Eliade – Nuntă în cer)

3. „Dar e atât de dureros şi greu să nu crezi în fericire. Pentru cei mulţi, fericirea ajunge chiar un sens dat existenţei. Cu atât mai rău pentru ei. Fericirea nu poate fi cunoscută, valorificată şi stăpânită decât după ce te-ai îndoit de ea.” (Mircea Eliade – Romanul adolescentului miop)

4. „Te-am iubit aşa cum m-ai iubit şi tu, ca un nebun, ca un strigoi, fără să înţeleg ce fac, fără să înţeleg ce se întâmplă cu noi, de ce am fost ursiţi să ne iubim fără să ne iubim, de ce am fost ursiţi să ne căutăm fără să ne întâlnim…” (Mircea Eliade – Noaptea de Sânziene)

5. „Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înşine. Călătorie ce o facem în singurătate.”

6. „Dacă uiţi, te rătăceşti.” (Mircea Eliade – Podul)

7. „Viaţa este durere, fiindcă e încadrată într-un ocean de iluzii şi, în acelaşi timp, viciată de ignoranţă.”

8. „Dacă poporul român dispare de pe faţa pământului şi rămâne o carte a lui Eminescu, lumea va şti cine au fost românii.”

9. „Dac-ai şti cât am fugit de tine, până te-am întâlnit.” (Mircea Eliade – Nuntă în cer)

10. „Viaţa e ca o femeie pe care o iubeşti şi care te înşeală. Toată ura ce o îndrepţi împotriva ei e în fond tot dragoste…”

11. „Nu poţi iubi niciodată doi oameni în acelaşi timp. Iubeşti pe rând, când pe unul, când pe altul.” (Mircea Eliade – Noaptea de Sânziene)

12. „Nu poţi scăpa de anumite lucruri decât trăindu-le, nu poţi limpezi anumite obsesii decât privindu-le în faţă, şi nu poţi cunoaşte adevărata dragoste decât depăşind-o. Nu poţi stăpâni decât acele lucruri la care ai renunţat, de care te-ai eliberat, nu prin detaşare de ele însele, ci prin detaşare de dorinţa fructelor lor.”

13. „Asta n-o vor înțelege ei niciodată: că nu ești dator să ajungi ceva, că nu trebuie să parvii nicăieri, că ceea ce importă în primul rând este să fii tu și să poți rămâne tu însuți în orice împrejurare a vieții.” (Mircea Eliade – Întoarcerea din rai)

14. „Cine ştie de ce lăcremez? Poate iubesc sau poate aştept; şi nădejdele mele încep să le irosească anii. Cine ştie de ce privesc în gol? Poate îmi amintesc sau poate presimt durerea vieţii care cere să fie vieţuită toată.”(Mircea Eliade – Romanul adolescentului miop)

15. „Ce oameni excepţionali trec pe lângă noi, anonimi, şi noi admirăm prosteşte atâţia neghiobi, numai pentru că au vorbit de ei presa şi opinia publică”.

16. „O fată mă interesează prin virtuţile şi viciile ei. Când le cunosc, mă dezgustă. În cele mai nebuneşti îmbrăţişări, eram indiferent. Luciditatea mea deschidea mii de ochi noi şi savura priveliştea membrelor desfăcute sau incinerate. Am iubit prea mult metafizica pentru a nu ajunge un apropiat al fetelor. Şi cu cât mă apropiam mai mult, cu atât eram mai liber şi mai calm în gândurile mele. Întotdeauna am căutat partea îngerească sau diavolească din ea. Sexul, pentru mine, nu e decât o libertate în plus şi o dogmă pe care o pot verifica sau anula. Am spus, am trăit prea mult în metafizică. Acesta este drumul către pierzanie sau victorie prin femeie.” (Mircea Eliade – Isabel şi apele diavolului)

17. „Obsesia mea e filosofia. Si acum îmi dau seama de ce: pentru că sunt un laş, mi-e frică de viaţă. Nu numai de viaţă: mi-e frică de tot.” (Mircea Eliade – Noaptea de Sânziene)

18. „După o anumită vârstă, toţi oamenii au impresia că au naufragiat, că şi-au ratat viaţa, că au trăit o viaţă idioată, absurdă – o viaţă care nu putea fi a lor, care nu putea fi decât viaţa altuia… Pentru că avem o părere prea bună despre noi înşine şi nu putem crede că dacă am fi trăit într-un adevăr viaţa noastră, ea ar fi putut fi atât de idioată.” (Mircea Eliade – Noaptea de Sânziene)

19. „Eu, îndată ce iau contact real cu trecutul, îndată ce mă las prins în amintiri – mă simt atât de copleşit, atât de năruit, încât aş risca să mă dizolv de disperare şi tristeţe. Încă din prima tinereţe aveam groază de năvala amintirilor, care mă făceau să sufăr de teribile melancolii… Credeam, pe atunci, că melancolia mea este rămăşiţă încă neconsumată a adolescenţei, sau influenţa eredităţii mele moldoveneşti. Numai în ultimii ani am înţeles că melancolia este singura experienţă religioasă pe care mi-a îngăduit-o Dumnezeu. Şi ea poate izvorî din orice; dar mai cu seamă din amintirea celor ce au fost”. (Mircea Eliade – Jurnalul portughez)

20. „Ai fost un prost. Nu trebuia s-o visezi, trebuia s-o iubeşti.” (Mircea Eliade – La ţigănc)