În perioada interbelică, România era organizată din punct de vedere administrativ teritorial în municipii și comune urbane. Comunele urbane erau ceea ce azi numim orașe. La fel ca și acum, în perioada interbelică, tendința tuturor era să migreze către marile comune urbane. Iată care dintre ele numărau cei mai mulți locuitori.
În perioada interbelică, Regatul României număra 180 de localități urbane. Dintre acestea, 22 erau încadrate la municipii, iar 158 aveau rangul de comune urbane. În prezent, doar 147 dintre acestea se mai află pe actualul teritoriu al României.
La fel ca și acum, în perioada interbelică, orașele mari atrăgeau românii ca un magnet. Recensământul din 1930 arăta că 3.632.178 români locuiau în mediul urban. Deși, pare un număr mic, este suficient pentru a demonstra preferințe românilor.
Cel mai populat oraș al României Mari a fost București. Capitala nu ducea deloc lipsă de locuitori, având, la acea vreme, cea mai numeroasă populație.
În perioada României Mari, cel mai populat oraș a fost Bucureștiul, cu 631.288 de locuitori. Cu o populație de peste 100.000 de locuitori se puteau lăuda și municipiile Chișinău, Cernăuți, Iași, Cluj și Galați. În Chișinău trăiau 117.016 locuitori.
Între 50.000 și 100.000 de locuitori pe hartă figurau Timișoara, Oradea, Ploiești, Arad, Craiova, Brașov, Constanța și Satu Mare. La polul opus, au existat și așezări cu puțini locuitori, dar care au căpătat statutul de oraș datorită faptului că erau stațiuni turistice. În această categorie intră Băile Govora, Carmen Sylva și Eforia, cu aproximativ 100 de locuitori.
În perioada interbelică, a început să se manifeste din ce în ce mai puternic dorința sătenilor de a experimenta viața de oraș. Inițial, aceștia și-au făcut un obicei din a merge la oraș pentru a face diverse cumpărături.
Potrivit scrierilor vremii, românii de la sate făceau naveta cu trenul și cu căruțele. Ulterior, totul a devenit anevoios, așa că unii dintre ei au decis să cel mai bine este să se mute definitiv la Capitală.
După 1930, populația Bucureștiului a început să crească. Cu fiecare an care trecea, populației deja existente i se mai adăugau cel puțin 32.000 de suflete. Mai exact, populația Bucureștiului de atunci era echivalentul populației Bârladului din prezent.
În perioada interbelică, a existat mereu un echilibru între sate și orașe. Satele, prin obiceiurile locuitorilor de a merge la târgurile urbane, susțineau orașul prin investiții. Orașul, la rândul lui, proteja lumea satului care era importantă pentru susținerea economiei țării.