Fotbal intern

Cele mai mari scandaluri din fotbalul românesc! Mitică nu e singurul care a sărit la bătaie. Episoade controversate cu Gigi Becali şi Ionel Ganea. Video

11.09.2020 | 13:14
Cele mai mari scandaluri din fotbalul romanesc Mitica nu e singurul care a sarit la bataie Episoade controversate cu Gigi Becali si Ionel Ganea Video
Cele mai mari scandaluri din fotbalul românesc! Mitică nu e singurul care a sărit la bătaie. Episoade controversate cu Gigi Becali şi Ionel Ganea. Sursa foto: gsp.ro
ADVERTISEMENT

Cele mai mari scandaluri din fotbalul românesc au avut în prim-plan nume importante de fotbaliști și conducători de cluburi. Deși lucrurile s-au calmat în ultimii ani, iar incidentele violente din fotbalul autohton nu au mai fost la ordinea zilei, perioada anilor 2000 și începutul anilor 2010 au fost marcate de episoade dure.

Inclusiv violențele dintre suporteri au dispărut de ceva vreme, iar în ultimele luni acestea nu au fost posibile și pentru că accesul fanilor la meciuri este interzis. De-a lungul anilor, însă, fotbalul din România a oferit destule scandaluri care s-au soldat cu gesturi violente.

ADVERTISEMENT

Scandalul în care a fost implicat Mitică Dragomir în data de 10 septembrie intră pe o listă a violențelor la care au luat parte oamenii de fotbal din România în ultimii 20 de ani. Din grupul scandalagiilor nu lipsesc nume precum Mihai Stoica, Gigi Becali, Ionel Ganea sau Giovanni Becali.

Cele mai mari scandaluri din fotbalul românesc. Gigi Becali, violent la adresa lui Malonga Parfait

La începutul anilor 2000, televiziunea Pro TV difuza emisiunea „Fotbal la MAXX”, în cadrul căreia prezenta într-o manieră umoristică întâmplările din Divizia A, așa cum se numea pe atunci prima ligă de fotbal a României. Printre oamenii de fotbal prezentați în emisiune se număra și Gigi Becali, pe atunci finanțator la Steaua București.

ADVERTISEMENT

Enervat de modul în care era prezentat în emisiune, Becali s-a răzbunat pe prezentatorul acestuia, congolezul Malonga Parfait. Cei doi s-au intersectat în complexul sportiv Dinamo, chiar înaintea unui derby între „câinii roșii” și rivalii de la Steaua, iar Becali l-a agresat fizic și verbal pe Parfait.

Urmărire ca în filme pe străzile din București, între Dumitru Dragomir și Giovanni Becali

Tot la începutul anilor 2000 a avut loc un alt conflict major în care au fost implicați oameni importanți din fotbalul românesc. Giovanni Becali candida pe atunci împotriva lui Mitică Dragomir pentru șefia LPF. Dragomir era deja președintele forului de 4 ani, însă nu voia să renunțe la scaun.

ADVERTISEMENT

Între cei doi s-au aruncat atunci cuvinte grele, pe parcursul campaniei. Conform Prosport, Dragomir l-a acuzat pe Giovanni Becali în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show” că a „jefuit fotbalul românesc și a nenorocit cluburile”. După ce Becali l-a amenințat pe Dragomir în direct, spunându-i „eu am o judecată specială, o vei simți pe pielea ta. Mă țin de capul dumitale până ajungi la Spitalul 9”, cei doi s-au urmărit cu mașinile pe străzile Capitalei.

Cele mai mari scandaluri din fotbalul românesc. Pumnul aplicat de Mihai Stoica unui suporter stelist

Era primăvara lui 2005, Steaua se bătea la titlu cu Dinamo, însă în Ghencea aveau loc importante conflicte interne. În data de 14 mai, roș-albaștrii primeau în Ghencea vizita lui CFR Cluj, iar Mihai Stoica era scos din sărite de comentariile lui Radu Ion, un suporter stelist aflat la tribuna I a stadionului.

ADVERTISEMENT

Pe atunci președinte executiv la Steaua, Stoica a coborât din lojă și a mers la suporter pentru a-i aplica o corecție. Oficialul stelist l-a lovit cu pumnul pe fan, care nu a avut cum să ofere o replică, Stoica fiind însoțit și de gărzile de corp ale lui Gigi Becali. Deși suporterul a amenințat că merge la tribunal, cei doi aveau să se împace în cele din urmă.

Atacul grosolan al lui Giovanni Becali la Grigore Cartianu

Tot la jumătatea anilor 2000, pe când era invitat în cadrul emisiunii „Nașul”, impresarul Giovanni Becali intra în conflict cu jurnalistul Grigore Cartianu. După ce ziaristul l-a amenințat cu un proces, Becali a început să îl jignească și l-a acuzat că miroase urât.

Dialogul încins a durat mai bine de trei minute însă, deși a părut a fi tot timpul aproape să degenereze, conflictul nu a ajuns și la un duel fizic între cei doi.

Mircea Bornescu l-a mușcat pe Tha’er Bawab

În 2013, Petrolul Ploiești evolua în Liga 1 și chiar reușea să se califice în Europa League de pe locul 3. Pentru a ajunge să joace în competițiile continentale, petroliștii au avut de dus lupte grele. Chiar și lupte fizice. Un conflict ieșit din comun a avut loc în data de 29 mai, atunci când la Ploiești venea Gaz Metan Mediaș

Ardelenii erau destul de liniștiți în clasament, însă o victorie cu Petrolul nu ar fi fost de lepădat. Așa că în minutul 63 al meciului de la Ploiești, la scorul de 1-0 pentru oaspeți, Bawab s-a prăbușit pe gazon, iar gazdele au considerat că fotbalistul trage de timp. Reacțiile fotbaliștilor de la Petrolul au fost violente, iar un scandal imens a izbucnit chiar pe teren.

Nici Cosmin Contra nu s-a dat la o parte și a sărit la gâtul arbitrului Sebastian Colțescu, însă ulterior a intervenit pentru a-și potoli jucătorii. Bornescu, însă, a reușit să îi aplice o mușcătură lui Bawab înainte de a vedea cartonașul roșu.

Mircea Bornescu a sărit la bătaie și cu Ricardo Cadu

Tot printre cele mai mari scandaluri din fotbalul românesc se află și conflictul din 2012, atunci când rivalelii de la Universitatea Cluj și CFR se luptau pe Cluj Arena într-un meci extrem de încins. CFR se afla în cursa pentru titlu și avea nevoie de victorie pentru a deveni noua campioană a României.

După un penalty acordat ușor de Alexandru Tudor pentru oaspeți, Cadu a deschis scorul și a sărbătorit prin a instiga suporterii adverși. Mircea Bornescu, pe atunci fotbalist la Universitatea Cluj, l-a bruscat pe Cadu și a declanșat o adevărată isterie pe teren și în tribune. Meciul s-a întrerupt și a fost disputat după 10 zile, când a fost câștigat de CFR cu 3-2.

Ionel Ganea, scos din minți de tușierul Dorin Mudura

În 2007, Rapid se deplasa la Timișoara unde o întâlnea pe Poli. Duelul prietenesc dintre galerii nu avea să fie la fel de încărcat de respect și în teren, unde cele două formații au jucat cu multă determinare. Unii dintre fotbaliști au dat dovadă chiar de prea multă implicare. Este și cazul lui Ionel Ganea, care a fost scos din minți de Dorin Mudura, unul dintre arbitrii de tușă ai partidei.

În minutul 69, atacantul timișorean, care trecuse și pe la Rapid, l-a strâns de gură pe Mudura și l-a aruncat la pământ. Pentru a calma conflictul, colegii lui Ganea, în frunte cu Dan Alexa și Gabi Torje, au sărit pe atacant și au încercat să îl oprească. Au și reușit, însă nu înainte ca Ganea să îi aplice tușierului și un croșeu în zona stomacului.

 

ADVERTISEMENT