De-a lungul anilor, turneele finale de Cupă Mondială au oferit surprize imense și momente dramatice, mai mulți „giganți” fiind eliminați de echipe venite de nicăieri. Cel mai important eveniment din lumea sportului nu a scăpat nici de scandaluri uriașe produse chiar pe gazon, unele dintre ele afectând direct Legile Jocului.
Poate cel mai memorabil șoc al primelor ediții de Cupă Mondială este cel din „finala” turneului din 1950, disputat în Brazilia. „Selecao” căuta primul trofeu din palmares și a întâlnit Uruguay în ultimul meci al grupei, considerat drept o finală, deoarece duelul s-a jucat cu trofeul pe masă. Brazilia avea nevoie de o remiză pentru a cuceri trofeul, însă naționala din Uruguay s-a impus cu 2-1 în fața celor 173.000 de fani prezenți în tribunele arenei Maracana, un record care e greu de crezut că va fi depășit vreodată. Partida a rămas în istorie ca „El Maracanazo”.
Și finala din 1954 a oferit o mare surpriză. Germania de Vest întâlnea Ungaria lui Ferenc Puskas, echipă care câștigase meciul direct din grupă cu un uluitor 8-3. Situația s-a schimbat în ultimul act, iar nemții au pus mâna pe trofeu după un succes cu 3-2. În 1966, Italia, care avea deja două trofee de Cupă Mondială în palmares, a părăsit turneul în faza grupelor, fiind învinsă cu 1-0 de Coreea de Nord, o debutantă la turneul final.
Ediția din 1994 a fost o competiție a surprizelor, iar „Generația de Aur” a României s-a aflat în prim-plan. „Tricolorii” conduși de Anghel Iordănescu au învins Columbia în faza grupelor, echipă văzută printre favorite de către legendarul Pele, iar în optimi au trecut cu 3-2 de vicecampioana mondială Argentina. O altă mare surpriză a fost naționala Bulgariei, care a eliminat Germania în sferturi și a pus mari probleme Italiei în semifinale.
Turneul final din 2002 a debutat cu un șoc, campioana mondială Franța fiind învinsă de o debutantă, Senegal, iar „Les Bleus” au părăsit turneul încă din grupe, alături de alte naționale importante, precum Argentina sau Portugalia. Din 2010 până în 2018, deținătoarele trofeului, Italia, Spania și Germania, nu au reușit să treacă de grupe. Cea mai mare surpriză din „era modernă” rămâne rezultatul incredibil din 2014, când Brazilia a fost spulberată cu 7-1 de Germania în semifinale, chiar pe teren propriu.
Croația s-a calificat pentru prima dată la Cupa Mondială în 1998, iar debutul a fost unul fabulos, deoarece echipa a ajuns până în semifinale, unde a cedat la limită contra țării gazdă Franța. După două decenii, croații depășeau această performanță și jucau finala din 2018, încheiată tot cu un eșec contra Franței, iar în 2022 echipa condusă din teren de Luka Modric disputa o nouă semifinală, pierdută contra Argentinei.
Echipele africane au ieșit la rampă începând cu anii ’90, obținând calificări surprinzătoare până în sferturile de finală: Camerun în 1990, Senegal în 2002 și Ghana în 2010. Recordul a fost depășit în 2022 de naționala Marocului, care a eliminat Spania și Portugalia pentru a obține calificarea în semifinale, unde a cedat contra Franței.
În „finala” din 1950, Uruguay și Brazilia erau la egalitate în momentul în care Alcides Ghiggia a punctat în minutul 79 cu un șut care a trecut pe sub portarul Moacir Barbosa. Reușita a avut un impact imens: Brazilia a ratat șansa de a cuceri trofeul pe teren propriu, iar Barbosa a devenit un „paria” în țara natală. În 2000, cu doar câteva luni înainte de a muri la vârsta de 79 de ani, fostul portar declara următoarele: „Pedeapsa maximă în Brazilia este 30 de ani de închisoare, dar eu plătesc de 50 de ani pentru ceva pentru care nici măcar nu sunt responsabil”.
În 2002, țara gazdă Coreea de Sud a avut un parcurs remarcabil, reușind să ajungă în semifinale. În optimi, asiaticii eliminau Italia după un gol de aur înscris în minutul 117 de Ahn Jung-Hwan, fotbalist care evolua în Serie A pentru Perugia. După o zi, contractul său a fost reziliat din cauza acestui gol. Sud-coreenii au eliminat apoi și Spania, la loviturile de departajare, fiind învinși în penultimul act de Germania. Parcursul a fost unul controversat, adversarii acuzând faptul că naționala asiatică a beneficiat de mai multe greșeli de arbitraj.
Cupa Mondială din 1962 a oferit un meci memorabil din motive neplăcute. Duelul dintre Chile și Italia, câștigat de sud-americani cu 2-0, a rămas în istorie ca „Bătălia de la Santiago” din cauza stilului extrem de agresiv al celor două formații. Jucătorii s-au lovit cu pumnii și cu picioarele, brigada de arbitri nereușind să țină jocul sub control. „Centralul” acelui meci, englezul Ken Aston, este cel care a inventat cartonașele galbene și roșii.
Turneul final din 1982 a avut două controverse memorabile, naționala Germaniei de Vest fiind implicată în ambele. Mai întâi, în faza grupelor, germanii au învins Austria cu 1-0 după un meci în care cele două echipe au mimat fotbalul pentru a obține un rezultat favorabil, care să le califice pe ambele mai departe și să elimine Algeria. Meciul este cunoscut ca „Rușinea de la Gijon”. Apoi, în semifinale, Germania de Vest a învins Franța la loviturile de departajare după 3-3 la finalul celor 120 de minute. Meciul extrem de spectaculos a avut însă și o fază controversată. În repriza secundă a timpului regulamentar, portarul Harald Schumacher a avut o intrare foarte dură asupra lui Patrick Battiston. Francezul a părăsit terenul inconștient, cu doi dinți lipsă, trei coaste rupte și vertebre deteriorate, însă arbitrul nu a acordat nici măcar fault.
Considerat de mulți drept cel mai mare fotbalist din istorie, Diego Maradona a câștigat Cupa Mondială cu Argentina în 1986 și a mai disputat o finală, pierdută în 1990 contra Germaniei. În 1994 însă, legendarul „decar” a fost trimis acasă de la turneul final după ce a fost depistat pozitiv cu efedrină. Argentina avea să părăsească mondialul în optimi, fiind învinsă de România.
În 2006, Franța și Italia s-au înfruntat în finala disputată la Berlin. În prelungiri, la scorul de 1-1, Marco Materazzi l-a insultat pe Zinedine Zidane, iar francezul a făcut un gest uluitor: l-a lovit cu capul în piept pe adversarul său. „Squadra Azzurra” a profitat de eliminarea lui „Zizou” și a cucerit trofeul la loviturile de departajare.
Turneul final disputat în Africa de Sud în 2010 a fost extrem de memorabil, oferind și mai multe momente controversate. Vicecampioana mondială Franța a avut un turneu dezastruos, fiind eliminată încă din grupe după ce jucătorii au intrat în grevă din cauza faptului că selecționerul Raymond Domenech îl trimisese acasă pe Nicolas Anelka. În optimile de finală, Germania a învins Anglia cu 4-1, însă momentul care a rămas în istorie a fost golul neacordat lui Frank Lampard, deși mingea trecuse cu mult linia porții. Faza a avut o contribuție decisivă la introducerea tehnologiei „goal-line”.
Luis Suarez a avut evoluții remarcabile la turneele finale, însă atacantul a rămas în istorie cu două momente negative. În 2010, Uruguay a întâlnit Ghana în sferturi. Spre finalul prelungirilor, Suarez și-a salvat echipa după ce a comis un henț pe linia porții, respingând cu mâna un balon trimis de Adiyiah. Atacantul a fost eliminat, însă Asamoah Gyan a trimis penalty-ul în transversală, iar apoi sud-americanii s-au impus la loviturile de departajare. În 2014, Suarez a primit o suspendare de 4 luni după ce l-a mușcat pe Giorgio Chiellini de umăr într-un meci cu Italia.