Life

Cele mai periculoase ustensile din bucătăria ta. Îți pot afecta starea de sănătate în anumite condiții și pot declanșa o serie de afecțiuni

Știai că unele ustensile din bucătăria ta pot fi periculoase? În funcție de cum sunt utilizate, ele îți pot afecta starea de sănătate.
07.05.2025 | 09:10
Cele mai periculoase ustensile din bucataria ta Iti pot afecta starea de sanatate in anumite conditii si pot declansa o serie de afectiuni
Cele mai periculoase ustensile din bucătăria ta. Sursă foto: Freepik
ADVERTISEMENT

Care sunt cele mai periculoase ustensile din bucătăria ta? Nu tot ceea ce folosești atunci când gătești este și sigur. Astfel, este esențial să cunoști câteva detalii cât se poate de importante.

Care sunt cele mai periculoase ustensile din bucătăria ta

Dr. Anjali Kumar, un ginecolog, a dezvăluit care sunt cele mai periculoase ustensile din bucătărie. În anumite situații, când sunt utilizate greșit, ele pot ajunge să creeze un dezechilibru la nivel hormonal.

ADVERTISEMENT

„Unele articole de zi cu zi vă pot afecta hormonii și sănătatea generală și ar trebui să scăpați de ele cât mai curând posibil”, spune Dr. Kumar. Iar pe primul loc sunt chiar recipientele din plastic.

Multe persoane folosesc caserole de plastic ori alte recipiente de depozitare. Potrivit specialistului însă, mare parte dintre ele conțin BPA. Acesta este un disruptor endocrin cunoscut și poate afecta hormonii.

ADVERTISEMENT

Astfel, o alegere mai sănătoasă ar fi recipientele de sticlă,  ori cele din oțel inoxidabil. Printre cele mai periculoase ustensile din bucătăria ta se numără și cele neaderente. Aici poate fi vorba inclusiv despre tigăi.

Cât de importantă e tigaia utilizată

„Tigăile antiaderente zgâriate pot elibera substanțe chimice nocive care pot afecta funcția tiroidiană”, spune ea. Practic odată cu trecerea timpului, învelișurile antiaderente se pot descompune. Astfel, cele mai sigure sunt tigăile din fontă și oțel inoxidabil.

ADVERTISEMENT

Pungile de ceai simple pot deveni un pericol la rândul lor. Deși sunt o alternativă mai ieftină, ușor de depozitat, ele pot conține microplastice. „Deci ceașca ta preferată de ceai ar putea fi cauza problemelor tale hormonale. Luați în considerare trecerea la ceai din frunze libere pentru o ceașcă mai sănătoasă”, sugerează ea.

ADVERTISEMENT

Folia de aluminiu, utilizată deseori, este una dintre acele ustensile periculoase din bucătăria ta. Aluminiul se poate scurge în alimente, mai ales atunci când împachetează alimente fierbinți ori produse acide.

La rândul lor, alimentele la conservă trebuie atent alese. O mare parte dintre ele au garnituri de BPA, care se poate scurge în alimente și pot afecta hormonii. Iar o atenție sporită trebuie acordată și ambalajelor utilizate.

 „Ambalajele din plastic conțin substanțe chimice care vă pot perturba hormonii atunci când vin în contact cu alimentele. Puteți folosi ambalaje din ceară de albine sau recipiente din sticlă”, a declarat Dr. Kumar.