Cele mai tari gafe în declaraţii ale anului trecut. Simeone a fost campionul cu “Mă duc să vând pepeni în piaţă dacă ne elimină Juventus!” ?

SPECIAL FANATIK
Alex Bradescu    Ionut Neamţu   
în Fotbal international
02/01/2020, 09:44
Cele mai tari gafe în declaraţii ale anului trecut. Simeone a fost campionul cu “Mă duc să vând pepeni în piaţă dacă ne elimină Juventus!” ? SPECIAL FANATIK

Fotbalul a oferit suficiente momente amuzante în 2019, iar printre cele mai tari au fost cele în care diverşi mari antrenori au încercat să anticipeze lucrurile care vor urma pentru ei şi echipele lor şi care l-ar fi făcut pe Nostradamus să se strice de râs. Diego Simeone e campionul indiscutabil, dar au existat şi alţii care au comis-o grav. Să le reamintim pe cele mai tari cinci anticipări total greşite.

Gafe în declaraţii din 2019. Diego Simeone ar trebui să fie acum în piaţă, cu pepenii de vânzare

Martie 2019: Diego Simeone exulta pe margine la finalul meciului Atletico Madrid – Juventus 2-0 din prima manşă a optimilor de finală ale Champions League. Gestul obscen făcut la adresa jucătorilor “Bătrânei Doamne” a făcut înconjurul planetei şi au reamintit tuturor de rivalitatea incredibilă pe care antrenorul argentinian o are cu Juve încă de pe vremea când era jucător în Serie A, la Lazio sau Inter.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Urma returul, iar Simeone era sigur că n-are ce să se mai întâmple pentru a schimba soarta calificării. Mai ales că el şi echipa sa sunt recunoscuţi drept cel mai solid bloc defensiv din lume. La conferinţa de presă de la Torino, înainte de meci, a fost întrebat dacă e posibil ca rezultatul să fie întors. A zâmbit arogant şi i-a uimit apoi pe jurnaliştii italieni: “Cum să luăm trei goluri? Mă duc să vând pepeni în piaţă la Madrid dacă se întâmplă aşa ceva. Haideţi să fim serioşi”. 

Ce s-a întâmplat apoi? Simplu. 1-0, Cristiano Ronaldo, minutul 27. 2-0, Cristiano Ronaldo, minutul 49. Şi, evident, în minutul 86, 3-0. Tot Cristiano Ronaldo. Şi o delicioasă poză în toate ziarele de sport importante cu “Cholo” şi ai săi pepeni de vânzare.

Jose Mourinho, analistul “perfect”: “Klopp n-o să câştige nimic!”

Despre Jose Mourinho ştiam că are o rivalitate extremă cu Guardiola şi cu tot ce înseamnă Barcelona, dar iată că şi Jurgen Klopp şi-a făcut loc între “preferaţii” portughezului în ultimii ani. Jose a petrecut 2019 din postura de analist tv, după ce plecase de la Man United în decembrie 2018. Când a venit vorba prin primăvară despre Klopp, Jose nu s-a putut abţine şi “a dat cu bâta în baltă”.

“Jurgen Klopp n-a câştigat mare lucru. Şi n-o să câştige nimic în Champions League! O să vedeţi. Barcelona şi Juventus sunt marile favorite”, spunea după ce s-au jucat optimile. Şi, probabil pentru că a crezut că nu s-a făcut bine înţeles, a repetat şi înainte de returul semifinalei Liverpool-Barcelona. “Messi joacă cel mai bun fotbal al lui. Va face ravagii pe Anfield. Klopp nu câştigă nimic!”. Messi a fost invizibil pe teren, iar o lună mai târziu Klopp ridica trofeul Champions League deasupra capului.

“O să stau multă vreme la AC Milan, vă promit!”

Tot de la semifinala de poveste, Liverpool-Barcelona, vine şi o altă declaraţie care a făcut deliciul publicului. I-a aparţinut lui Ernesto Valverde, antrenorul catalanilor. Barca bătuse clar pe “Camp Nou”, cu 3-0, iar acum urma returul pe Anfield. Cum Barcelona o comisese şi în urmă cu un an, după ce pierduse incredibil cu Roma (0-3 pe “Olimpico” după 4-1 acasă), lui Valverde i s-a pus întrebarea dacă se poate repeta “isprava”.

Tehnicianul spaniol a răspuns, sigur pe el: “Sunt momente care ne fac să ne reamintim despre cât de frumos e fotbalul. Dar aşa ceva se întâmplă rar. Iar tocmai nouă nu ni se poate întâmpla doi ani la rând!”. Zis şi făcut. 4-0 Liverpool şi Barcelona o păţea al doilea an consecutiv.

AC Milan îşi numea în vară un nou antrenor, în încercarea de a duce din nou echipa pe culmile gloriei de altădată. Marco Giampaolo se remarcase la Sampdoria şi acum era faţă în faţă cu provocarea carierei. “Sunt gata de luptă. O să reuşesc! O să vedeţi că voi sta multă vreme la AC Milan, vă promit”, le-a spus jurnaliştilor la conferinţa de prezentare din iunie. 111 zile mai târziu, Giampaolo era dat afară.

Tot din Italia vine şi ultima declaraţie de acest gen din top 5. Ea îi aparţine unui antrenor legendar, cunoscut nu doar pentru tacticile sale geniale, ci şi pentru “ochiul” la jucători pe care l-a avut. Dar, cu accent pe “l-a avut”, pentru că la 73 de ani pare să mai fi pierdut din flerul de altădată. E vorba despre Fabio Capello şi despre un tânăr star al fotbalului italian, Nicolo Zaniolo. Întrebat ca fost antrenor al Romei despre puştiul care tocmai începuse să prindă primele pagini ale ziarelor din Peninsulă, legendarul “Don Fabio” a dat un răspuns care i-a lăsat mască pe jurnalişti: “Zaniolo n-o să ajungă cine ştie ce. Chiar i-am spus unui alt tânăr fotbalist, Esposito, să nu facă ce face Zaniolo pe teren, să-l ia drept exemplu negativ”.

La un an de la acea declaraţie, Zaniolo este recunoscut unanim drept cel mai mare talent al fotbalului italian. E cotat la 50 de milioane de euro.

 

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles