Cele mai urâte mirese în ziua nunții când fiecare femeie își dorește să iasă în evidență. Rochiile lor nu au impresionat creatorii de modă, chiar dacă este vorba de persoane publice extrem de cunoscute de pe glob.
Una dintre cele mai de prost gust mirese în ziua cea mare a fost Anne Hathaway care a ales o nuanță de roz în partea de jos a ținutei. Trena albă, foarte lungă, a creat puțină confuzie și nu a fost deloc pe placul designerilor.
Voalul enorm pare că a înghițit-o pe frumoasa actriță care s-a căsătorit cu Adam Shulman în anul 2012. Ceremonia a avut loc în aer liber, informațiile furnizate de revista Vogue arătând că rochia a fost creată la comandă de Valentino.
Jessica Biel este o altă mireasă care a optat pentru culoarea roz la rochia de mireasă. Ținuta aleasă pentru nunta cu Justin Timberlake a fost una neinspirată, chiar dacă accentul de nuanță transmite romantism și delicatețe.
Luisana Lopilato a purtat trei rochii la nunta cu Michael Buble care s-a desfășurat în anul 2011. Din păcate, una dintre ținute a dezamăgit total audiența. Mai exact, este vorba de corsetul cu două etaje care părea din epoca victoriană, însă fusta aparținea altei epoci.
Nicole Kidman nu a reușit să strălucească în ziua cea mare, deși este una dintre cele mai iubite și mai admirate actrițe de la Hollywood. Designerii sunt de părere că vedeta a exagerat cu rochia de nuntă când și-a unit destinul cu Keith Urban.
Mariah Carey a avut o rochie care a înghițit-o atunci când s-a căsătorit cu producătorul Tommy Mottola. Renumita cântăreață a ales un look de prințesă, însă a dat greș în alegerea rochiei de mireasă cu prea multe straturi și a buchetului care părea ”răvășit”.
Sofia Vergara a îmbrăcat o rochie la care au lucrat 32 de persoane, doar că rezultatul final nu a fost cel așteptat de actriță și de creatorii de modă. Ținuta creată de Zuhair Murad a avut foarte mult material, în ciuda faptului că i-a venit bine.
Pe de altă parte, ceremonia uimitoare care a avut loc în The Breakers din Palm Beach va rămâne vreme lungă în amintirea invitaților care au avut parte de un eveniment încărcat de flori extravagante. Circa 400 de persoane au luat parte la unirea fotomodelului cu Joe Manganiello.