Un studiu apărut recent în revista Nature Communications dezvăluie că unele dintre cele mai vechi urme ale prezenței umane în Europa au aproape două milioane de ani. Acestea au fost descoperite în România.
Cercetătorii au găsit noi dovezi potrivit cărora homininii au fost pe teritoriul Europei cu mai bine de 1,95 de milioane de ani, înainte de prezența acestora în situl de la Dmanisi, din Georgia. Studiul publicat în Nature Communications are la bază teza lansată în anii 60 de Constantin S. Nicolăescu-Plopșor, unul dintre cei mai cunoscuți arheologi și istorici ai României.
Acesta a vorbit pentru prima dată despre prezența umană veche de circa două milioane de ani pe teritoriul țării noastre. O echipă de cercetători a confirmat această idee în studiul publicat în revista științifică.
Echipa de cercetători a fost condusă de Sabrina Curran, de la Universitatea din Ohio, SUA, și Claire Terhune, de la Universitatea din Arkansas. La studiu au contribuit specialiști din România, Marea Britanie, Republica Moldova, Suedia și Australia.
Oamenii de știință au reanalizat elementele faunistice găsite în urma săpăturilor arheologice realizate în anii 60 în situl de la Valea lui Grăunceanu, Bugiulești, din județul Vâlcea. În acest sens, specialiștii au aplicat tehnica de datare cu uraniu-plumb (U-Pb) pe dinți fosili.
Prin această metodă au fost obținute date cronologice foarte clare, confirmându-se că situl are o vechime de peste 1,95 milioane de ani. Au fost analizate 4.524 de fosile, fiind folosite microscoape de mare precizie. În cazul a 20 dintre acestea s-au constatat incizii, fiind confirmat faptul că, în situația unora, carnea a fost îndepărtată în mod voit.
Prin urmare, prezența unor hominizi a fost confirmată în acest sit. „Toate semnele de tăiere cu grad ridicat de încredere au traiectorii drepte, orientări în principal transversale în raport cu axa lungă a osului și aceeași culoare în interiorul semnului ca și suprafața principală a osului, în timp ce foarte puține au păstrat dovezi de microstrieri sau efecte de umăr.
În cazul exemplarelor care au putut fi identificate până la element, urmele de tăietură apar în locuri anatomice care corespund îndepărtării cărnii, în special tibia distală. Cele mai multe urme identificate ca urme de tăiere cu grad ridicat de încredere au fost, de asemenea, clasificate ca urme de tăiere de către analiza cantitativă cu probabilități posterioare ridicate. (…)
Dacă homininii s-au dispersat inițial din Africa în urmă cu mai puțin de două milioane de ani, atunci este aproape sigur că natura efemeră a urmelor lor este dovada unor populații discontinue din punct de vedere spațial și/sau temporal, poate limitate la o arie latitudinală restrânsă și/sau la perioade interglaciare în care mediile au fost mai favorabile prezenței lor. (…)
Astfel, hominizii ar fi putut fie să se disperseze dinspre nord în jurul Mării Negre și spre sud în România, așa cum sugerează prezența mai multor localități potențiale de hominini în Caucaz și în sud-vestul Rusiei, fie ar fi putut să treacă în Europa prin podul terestru dintre Anatolia și Peninsula Balcanică și apoi să se disperseze spre nord, poate ocolind țărmul Mării Negre”, se arată în studiu.