Dorinel Munteanu s-a plâns în FANATIK de problemele financiare de la Oțelul Galați după ce majoritatea jucătorilor se află la final de contract. Antrenorul moldovenilor ar putea să renunțe și la cantonamentul de la Vatra Dornei.
Dorinel Munteanu anunță în FANATIK că ar putea renunța cantonamentul de la Vatra Dornei, unde Oțelul s-a pregătit de când „Neamțul” a revenit la echipă: „Rămânem în țară. Nu vreau să fiu luat la mișto, dar bugetul nu îmi permite să plec în altă parte. Așa cum a fost și anul trecut. Toată lumea a râs”.
Antrenorul moldovenilor susține că un stagiu de pregătire în Antalya nu este fezabil pentru Oțelul: „E scump un cantonament. Anul ăsta bugetul e și mai subțirel. Așa că vedem, poate nici la Vatra Dornei nu facem și rămânem la Galați. E posibil”.
Imaginile cu jucătorii celor de la Oțelul alergând pe străzile din Vatra Dornei printre turiști sau în spatele mașinilor au devenit virale: „Am fost și eu pe lista de Turcia, dar nu am de unde să dau 60.000 – 65.000 de euro pentru nouă zile în Turcia. Am preferat Gura Humorului”, se apăra fostul mare internațional.
Dorinel Munteanu a explicat că nu doar Alexandru Pop și Juri Cisotti își termină contractele cu Oțelul Galați la finalul sezonului: „Aproape toți jucătorii mei intră în ultimele 6 luni de contract de la 1 ianuarie pentru că nu pot să le fac contract mai mult de un an din cauza posibilităților financiare. Asta e, nu îmi permite bugetul.
În iarnă vor pleca jucători și vor veni alții. Noi dacă vrem să îi păstrăm le facem oferte. Eu nu am fost deloc mulțumit de evoluția echipei din ultimul timp. Eu am făcut alte calcule. Vom vedea în iarnă în ce obiectiv suntem și sper să ne salvăm de la retrogradare”.
Oțelul Galați e pe locul 10 în SuperLiga cu 24 de puncte. Moldovenii au remizat în ultima etapă pe teren propriu în fața celor de la UTA. În ultimul meci înainte de întreruperea campionatului echipa lui Dorinel Munteanu va juca în deplasare cu CFR Cluj.
Dorinel Munteanu a fost deranjat de criticile care i-au fost aduse: „Am preferat să stăm în țară. Am văzut tot felul de comentarii după ce noi am alergat prin parc. Nu mă interesează ce spune lumea, eu îmi fac doar treaba. Este un parc acolo unde am mai fost. Metodele mele pot fi contestate, dar eu știu ce fac.
Băieții au încălțăminte adecvată pentru un teren contondent. Sunt păreri pro și contra, dar această perioadă este benefică. Nu am plecat în Turcia pentru că nu-mi permite bugetul”, mai spunea antrenorul.