Life

Celia, probleme noapte de noapte din cauza copiilor: ”Iubirea nu se împarte”

Celia, interpreta de muzică pop, are o mare dilemă în fiecare noapte, din cauza celor doi copii pe care îi are și care îi solicită prezența.
22.10.2022 | 12:15
Celia probleme noapte de noapte din cauza copiilor Iubirea nu se imparte
Celia, zi de naștere la dublu cu fiica ei. ”Pentru prima dată a zis mama și a mers de-a bușilea”. Sursa foto: instagram/ montaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Celia, mamă a doi copii, Angelo de 8 ani și Sara Maria, care pe 16 noiembrie a împlinit 8 lunițe, este o persoană foarte dedicată familiei. Cântăreața de muzică pop a împlinit pe data de 14 octombrie, 38 de ani.

Celia, nopți nedormite și împărțite între copii

Celia, mai împlinită și fericită ca niciodată, a sărbătorit de ziua ei alături de familie și de prieteni. Deși, nu a avut parte de o petrecere, așa cum și-ar fi dorit, zilele la munte, un vinuț și o poveste alături de cei dragi, a fost fix ceea ce avea nevoie.

ADVERTISEMENT

Și cum nu e zi de naștere fără un mesaj sau un cadou care să impresioneze, artista ne spune, în exclusivitate, pentru FANATIK,  că anul acesta a fost emoționată chiar de fiica ei. Care, coincidență sau nu, a spus pentru prima dată mama. Vedeta a făcut și alte dezvăluiri despre cum se împarte între cei doi copii, nopțile fiind dificile din cauza micuților care o vor, fiecare în parte, alături de ei în pat.

Celia, cadou fabulos de la fiica ei, Sara

– Cum ai petrecut anul acesta de ziua ta?

Am petrecut alături de ai mei. Am fost și plecați câteva zile la munte. Cu copilașii. Ne-am bucurat puțin de natură.

ADVERTISEMENT

– Ai avut parte și de o mică petrecere?

Nu pot să spun că am avut parte de o mini-petrecere, ci doar m-am bucurat așa de câțiva oameni dragi acolo la munte. Dar nu a fost o petrecere. Toți am fost cu copiii. Am stat frumos la un vinuț, am stat la povești. Am zis că am avea un motiv întemeiat să ieșim și la o distracție, dar deocamdată nu am reușit să organizăm ceva.

– Care a fost cadoul sau mesajul care te-a impresionat?

Pentru mine este o bucurie de fiecare dată când primesc mesaje de la prietenii mei, chiar și cei care sunt în străinătate. Dar cred că cel mai special cadou a venit de la Sara care a spus pentru prima dată… chiar am spus că este incredibil, mi se pare o coincidență foarte mare, că exact de ziua mea a zis pentru prima dată mama și pentru prima dată a plecat de-a bușilea. Chiar făceam glume și ziceam că Sara ar fi umblat de la șase luni, dar a așteptat să se facă ziua mea să aibă și ea un cadou. Pe 16 octombrie a împlinit și ea 8 luni. Duminică, 16 octombrie, chiar dacă ziua mea a fost pe 14, am tăiat tortul împreună cu ea.

ADVERTISEMENT

Ce cadouri ai primit de la soț, de la prieteni. De la fiul tău?

Nu prea îmi place să vorbesc despre cadouri, nici nu cred că au vreo relevanță. Sunt lucruri simple și care au o însemnătate foarte mare pentru mine. Important este să avem liniște și iubire.

Cum i s-a schimbat viața Celiei de când a devenit mamă pentru a doua oară

– Mama ta a fost alături de tine în ultimele luni?

Da, mama este. A fost chiar și cu noi la munte. Ea mai vine pe la mine și stă destul de mult timp. Mâine cred că o să plece la Deva. A petrecut mult cu noi de când s-a născut Sara. Mă ajută foarte mult cu creșterea ei.

ADVERTISEMENT

– Cum te descurci cu cea mică, mai ales că începe să meargă de-a bușilea?

Tot timpul a fost nevoie să fiu cu ochii pe ea de când s-a născut, dar faptul că a fost și este mama, e o binecuvântare. Așa mai am timp să mai ies 15 minute să mai fac ceva, altfel mi se pare normal să stau cu ea pentru că nu poate fără noi. Este imposibil să se dezvolte fără stricta supraveghere a părinților, mai ales până la vârsta de un an-doi. Faptul că este ea mă ajută, plus așa mai am și eu câteva momente și pentru mine.

Fiul Celiei, gelos pe surioara lui?

– A fost mai dificil cu Sara decât cu Angelo?

Nu, mi s-a părut mai greu prima dată. Nu am fost pregătită, acum am fost altfel la venirea celui de al doilea copil.

– Angelo nu este gelos?

Nu. O iubește foarte mult pe surioara lui. Nu am simțit niciodată gelozii din partea lui, dar și noi avem grijă. El știe că iubirea nu se împarte, se multiplică, așa că nu are de ce să simtă…plus să este suficient de matur să înțeleagă faptul că Sara are mai multă nevoie de atenția noastră pentru că nu poate să se descurce altfel.

”Este destul de greuț pentru că Sara doarme cu mine”

– Cum vă împărțiți la dormit?

Angelo doarme cu mine, din când în când mai doarme și cu tăticul lui. Așa am încercat să facem pentru că el trebuie să se odihnească și pentru școală, și uneori cea mică se trezește pe timp de noapte. Dar, într-adevăr la partea aceasta este destul de greuț pentru că Sara clar doarme cu mine pentru este necesar să doarmă cu mine în cameră, iar Angelo mă preferă de asemenea pe mine că așa a fost obișnuit (n.r. râde).

Aici o manevrez așa cum pot. De exemplu, dacă se trezește Sara, ies cu ea din cameră ca să nu-l trezesc pe Angelo. Uneori se mai retrage tăticul lui cu el într-o altă cameră. Dar de cele mai multe ori suntem toți în aceeași cameră.

– De ce nu poți pleca de lângă ea?

Simt eu că trebuie să fiu aproape, să fie cu mine. Nu simt să o las singură în camera ei. Are pătuțul ei, ceea ce mă bucur că ar reușit să mă țin. Angelo a fost un băiețel extrem de solicitant și a trebuit să dorm mai mult în fund lângă pătuțul lui decât în pat, așa că atunci am luat decizia să doarmă cu noi în pat și de acolo nu a mai reușit să-l scoatem. Sara a rămas de la bun început în pătuțul ei, în schimb o ținem cu noi în cameră. Uneori se îneacă noaptea și o simt mai în siguranță dacă sunt lângă ea.

Celia, o mamă posesivă

– Mai alăptezi?

Nu mai alăptez, dar oricum trebuie să îi dau lăpticul. Și asta o fac doar eu în general. Mai ales pe timp de noapte doar eu mă trezesc să o hrănesc. Pe timp de zi poate mă mai ajută mami, dar noaptea tot timpul sunt eu.

– Pe tătic nu l-ai implicat deloc?

Nu l-am implicat în ale alăptatului. Are el alte treburi, dar… nu că nu ar putea, dar am făcut eu asta tot timpul.

– Ai devenit o mamă posesivă și nu ai vrea să își ia locul?

Nu, dacă și-ar dori, cu tot dragul.

– Așa a fost și cu băiețelul?

Da, da și cu băiețelul m-am ocupat eu de tot ce ține de partea asta.

Soțul Celiei, ”responsabil” cu distracția copiilor

– Nu a schimbat niciun scutec la niciunul dintre copii?

Băi, cred că la Angelo a schimbat câteva, dar la Sara nu a apucat încă să schimbe. Simte el că aș face eu treaba asta mai bine.

– Este implicat în alte treburi de familie?

Da, soțul meu se joacă foarte mult și cu Sara. El este pe parte asta și copiii sunt înnebuniți după el. Într-adevăr nu este cu chestiile astea plictisitoare de dat mâncare, schimbat. Tot ceea ce face el în fiecare zi este să se joace și să o facă să se bucure pe cea mică. Îi caută zâmbetul, îi caută râsetele. Și de aceea copiii sunt foarte atașați de el.

Celia duce dorul unei escapade romantice

– Timp pentru voi mai aveți?

Încercăm, dar e clar că sunt anumite perioade în care… suntem suficient de maturi să înțelegem că sunt unele priorități. Încercăm să nu uităm nici de noi, dar nu mai este același timp ca înainte.

– Ați plecat în vreo vacanță doar voi doi de când ai devenit mamă?

Cred că mi-a luat ceva timp până am plecat și nu am reușit să fie mai mult de două-trei zile. Iar asta a fost când Angelo avea deja trei anișori. Așa că, nu cred că vom mai avea o vacanță doar noi doi în următorul an sau poate chiar doi.

– Ești o mamă dedicată, dar nu simți nevoia și să te relaxezi, să te deconectezi?

Dacă ne vom simți siguri, pentru că de multe ori te simți mai ok acasă cu copiii decât să pleci și să fii cu gândul la ei. Ea este foarte mică. Nu că nu aș avea încredere în mama, că știu că și-ar da viața pentru ea. Cu cine mai bine decât cu mama aș putea să o las, să știu că este protejată și alintată, iubită. Dar deocamdată nu simțim nici eu, nici el să plecăm fără ei.

De ce și-a dat Celia fiul la o școală privată: ”Era singura variantă”

– Angelo cum este cu școala? Cum vă descurcați?

Ca și copiii, știi cum e. Este foarte fericit în pauze (n.r. râde). Este fericit, chiar nu au fost niciodată probleme să nu vrea să meargă la școală. Cu temele uneori este mai greuț, dar ne descurcăm.

– Școală de stat s-au privată? Ce ați ales?

Noi am ales o școală privată. Gândul că el are o dublă cetățenie și că oricând se poate să ne mutăm în Australia sau să se mute el singur în Australia, ne-a dorit să facă școala în engleză. Și școala aceasta era singura variantă din Timișoara.

ADVERTISEMENT