ADVERTISEMENT
Fotbal international

Cenk Tosun, eliminat după un gest incredibil! ”Nu puteam să stau fără să fac nimic”. Video

Autori: Ionut Neamţu, Traian Terzian | 02.06.2018 | 12:27
Atacantul naționalei Turciei, Cenk Tosun, a fost eliminat în partida amicală cu Tunisia după ce a intrat în conflict cu suporterii

Atacantul Cenk Tosun a fost eliminat după un gest incredibil în partida amicală pe care naționala Turciei a susținut-o, vineri, la Geneva, împotriva reprezentativei Tunisiei. Căpitanul lui Mircea Lucescu a primit cartonașul roșu după ce a intrat în conflict cu fanii din tribune care îi atacaseră familia.

ADVERTISEMENT

”Îmi pare rău, dar trebuia să reacționez. Suntem oameni. Am văzut lucruri urâte și nu puteam să stau fără să fac nimic. Pentru mine, familia e mai importantă decât orice. Le cer scuze coechipierilor, antrenorilor și tuturor turcilor. Tata e bine acum. Și el s-a supărat pe mine pentru cum am reacționat. Încă o dată, le cer scuze tuturor”, a declarat Cenk Tosun la finalul întâlnirii, conform gsp.ro.

Atacantul naționalei Turciei, Cenk Tosun, a fost eliminat în partida amicală cu Tunisia după ce a intrat în conflict cu suporterii
Atacantul naționalei Turciei, Cenk Tosun, a fost eliminat în partida amicală cu Tunisia după ce a intrat în conflict cu suporterii

Cenk Tosun nu a vrut să iasă de pe teren după ce a fost eliminat

În vârstă de 26 de ani, Cenk Tosun a reacționat violent în repriza secundă atunci când observat că, în tribună, tatăl și unchiul său se certau cu alți fani turci. Părintele său fusese lovit cu o torță în spate. După incident, atacantul lui Everton a vrut să reia partida, însă arbitrul local Fedayi San l-a eliminat. Cenk Tosun nu a vrut să părăsească terenul și i-a cert socoteală arbitrului. În cele din urmă, atacantul a fost convins de coechipieri să meargă la vestiare.

ADVERTISEMENT

Reprezentativa Turciei, antrenată de Mircea Lucescu, a remizat, vineri, scor 2-2, cu selecţionata Tunisiei, calificată la Campionatul Mondial Mondial, într-un meci amical disputat la Geneva.

Turcia a deschis scorul prin Cenk Tosun, în minutul 54, din penalti, dar a fost egalată două minute mai târziu, când a înscris Anice Badri. Tunisienii au înscris din nou în minutul 79, prin Ferjani Sassi, iar turcul Caglar Soyuncu a stabilit scorul final, 2-2, în minutul 90.

ADVERTISEMENT

Naţionala Turciei va mai disputa un meci amical, marţi, la Moscova, cu selecţionata Rusiei.

Reprezentativa turcă, antrenată de Mircea Lucescu, a trecut luni cu scorul de 2-1 de selecționata Iranului, într-o partidă amicală desfășurată la Istanbul, pe stadionul Basaksehir Fatih Terim.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 841. 32 pagini + CD. Doar 10lei!