Sport

„Centralul” făcut „prost” de Darius Olaru va arbitra Farul – FCSB! Delegare controversată și în camera VAR

CCA a delegat un arbitru contestat de roș-albaștri la partida dintre Farul Constanța și FCSB. Și „centralul” din camera VAR are un trecut controversat
29.11.2025 | 19:22
Centralul facut prost de Darius Olaru va arbitra Farul  FCSB Delegare controversata si in camera VAR
„Centralul” făcut „prost” de Darius Olaru va arbitra Farul - FCSB! Delegare controversată și în camera VAR. FOTO: colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

CCA a delegat la Farul – FCSB un arbitru care i-a scos din minți pe roș-albaștri. Acest lucru s-a întâmplat și la partida tur, când „marinarii” s-au impus cu 2-1, iar „centralul” s-a aflat în camera VAR.

Rareș Vidican va fi arbitrul meciului Farul – FCSB

Farul Constanța – FCSB va fi o adevărată finală pentru play-off. Duelul din etapa a 18-a se va juca la Ovidiu și este programat dumnică, 30 noiembrie, de la ora 20:30. Pentru acest duel, CCA a delegat o brigadă de arbitri care, de-a lungul timpului, a stârnit mai multe controverse.

ADVERTISEMENT

La centru se va afla Rareș Vidican, din Satu Mare. El va fi ajutat de la cele două linii de asistenții Ioan Alexandru Corb și Daniel Ilica. Arbitru de rezervă va fi Ovidiu Robu, în timp ce în camera VAR se vor afla Sebastian Colțescu și Valentin Porumbel.

Ce probleme a avut FCSB cu Rareș Vidican

Rareș Vidican le-a făcut mai mult probleme roș-albaștrilor. Cel mai celebru caz este cel din primăvara lui 2023, când Vidican s-a aflat în camera VAR la Rapid – FCSB 1-0 și nu i-a atras atenția „centralului” Horațiu Feșnic, care i-a iertat de două cartonașe roșii pe Răzvan Onea și Dragoș Grigore. Cei doi giuleșteni au avut atacuri „criminale” asupra lui Florinel Coman, respectiv Andrea Compagno.

ADVERTISEMENT

Un an mai târziu, același Vidican a intrat în conflict cu Darius Olaru. În timpul meciului U Craiova – FCSB, din etapa a 8-a a play-off-ului, când roș-albaștrii erau matematic campioni. Căpitanul roș-albaștrilor i-a strigat „Băi, prostule!” lui Vidican, care n-a văzut o fază de penalty și care a fost corectat de VAR.

ADVERTISEMENT

Echipa lui Elias Charalambous a avut probleme cu „centralul” sătmărean și la partida tur, FCSB – Farul 1-2. Vidican s-a aflat în camera VAR la duelul din etapa a 3-a, care a fost condus și făcut praf ce craioveanul George Găman.

Sebastian Colțescu a fost suspendat după un Farul – FCSB

Nici Sebastian Colțescu nu are amintiri plăcute de la un meci Farul – FCSB. În septembrie 2023, olteanul s-a aflat la centrul partidei de la Ovidiu, pe care roș-albaștrii au câștigat-o cu 1-0.

ADVERTISEMENT

Singurul gol al meciului a fost marcat de Olaru, după un penalty acordat ușor de Colțescu în urma unui duel Tudor Băluță – Adrian Șut. Pentru acea eroare, experimentatul arbitru din Craiova a plătit scump. Comisia Centrală a Arbitrilor l-a suspendat 4 etape pe Sebastian Colțescu.

Ne dă penalty-ul ăla la Ovidiu, nu l-am cerut noi. Ce vină avem noi că a dat penalty-ul greşit? De atunci ne pune la zid meci de meci” – MM Stoica, despre Sebastian Colțescu

2,22 e cota Betano pentru „2 solist” la Farul - FCSB