Cercetătorii au aflat care este durata maximă a vieții umane. Vârsta la care începe declinul organismului

Cercetătorii susțin că dacă printr-o combinație de noroc și genetică, nu murim de cancer, boli de inimă sau în urma vreunui accident, capacitatea corpului nostru de a restabili echilibrul numeroaselor sale sisteme structurale și metabolice se estompează în timp.

Cercetătorii au aflat care este durata maximă a vieții umane

Chiar dacă trecem prin viață cu puțini factori de stres, acest declin progresiv stabilește durata maximă de viață a oamenilor la undeva între 120 și 150 de ani. În cele din urmă, dacă pericolele evidente nu ne iau viața, această pierdere fundamentală a rezilienței o va face, concluzionează cercetătorii în descoperirile publicate pe 25 mai în Nature Communications.

„Ei pun întrebarea: ‘Care este cea mai lungă viață pe care ar putea-o trăi un sistem complex uman dacă orice altceva ar merge foarte bine și se află într-un mediu lipsit de stres?'”, spune Heather Whitson, directorul Duke University Center for the Study of Aging and Human Development, care nu a fost implicată în cercetare. Rezultatele echipei indică un „ritm de îmbătrânire” care stabilește limitele duratei de viață, mai precizează ea, citată de Scientific American.

Pentru studiu, Timothy Pyrkov, cercetător la o companie din Singapore, numită Gero, și colegii săi au analizat acest „ritm de îmbătrânire” în trei mari cohorte din SUA, Marea Britanie și Rusia.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

Indicatorii evaluați în cercetare

Pentru a evalua abaterile de la starea de sănătate stabilă, au evaluat modificările numărului de hematocite și numărul zilnic de pași întreprinși și le-au analizat pe grupe de vârstă.

Atât pentru numărul de hematocite, cât și pentru numărul de pași, modelul a fost același: odată cu creșterea vârstei, un factor în afară de boală a determinat o scădere predictibilă și progresivă a capacității organismului de a readuce hematocitele sau mersul la un nivel stabil după o perturbare.

Când Pyrkov și colegii săi din Moscova și Buffalo, Noua York, au folosit acest ritm previzibil de declin pentru a determina când rezistența va dispărea complet, ducând la moarte, au găsit o rază de acțiune cuprinsă între 120 și 150 de ani.

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că, odată cu înaintarea în vârstă, răspunsul organismului la agresiuni ar putea varia din ce în ce mai mult, necesitând mai mult timp pentru recuperare.

Digisport.ro

Un fotbalist celebru și soția sa, filmați în duș. Imaginile au făcut înconjurul lumii

Whitson spune că acest rezultat are sens: un tânăr sănătos poate produce un răspuns fiziologic rapid pentru a se adapta la fluctuații și a restabili normalul personal.

Dar la o persoană mai în vârstă, spune ea, „totul este un pic mai lent și se pot obține abateri”, cum ar fi atunci când o boală provoacă oscilații mari ale tensiunii arteriale.

Măsurătorile precum tensiunea arterială și numărul de hematocite au limite normale cunoscute, totuși, subliniază Whitson, în timp ce numărul de pași este foarte personal.

Faptul că Pyrkov și colegii săi au ales o variabilă care este atât de diferită de numărul de hematocite și a descoperit totuși același declin în timp, poate sugera un factor real de ritm de îmbătrânire în diferite domenii.

Co-autorul studiului, Peter Fedichev, fizician și cofondator al Gero, spune că, deși majoritatea biologilor ar considera numărul de hematocite și numărul de pași ca fiind „destul de diferite”, faptul că ambele surse pictează același tablou sugerează că această componentă a ritmului de îmbătrânire este reală.

Vârsta la care începe declinul organismului

Autorii au subliniat factorii sociali care reflectă concluziile. „Am observat o curbă abruptă la aproximativ 35-40 de ani, ceea ce a fost destul de surprinzător”, spune Pyrkov.

De exemplu, observă el, această perioadă este adesea un moment în care se încheie cariera unui sportiv, „un indiciu că ceva din fiziologie se poate schimba cu adevărat la această vârstă”.

Dorința de a afla secretele nemuririi a existat probabil din același moment în care a apărut conștientizarea morții de către oameni.

Dar o durată lungă de viață nu este aceeași cu o durată lungă de sănătate, spune S. Jay Olshansky, profesor de epidemiologie și biostatistică la Universitatea din Illinois din Chicago, care nu a fost implicat în cercetare. „Accentul nu ar trebui să fie pe viața mai lungă, ci pe viața mai sănătoasă mai mult timp”, spune el.

„Moartea nu este singurul lucru care contează”, spune și Whitson. „Alte lucruri, cum ar fi calitatea vieții, încep să conteze din ce în ce mai mult pe măsură ce oamenii se confruntă cu pierderea lor.”

Ideea de a încetini procesul de îmbătrânire a atras atenția, cercetătorilor care consideră astfel de intervenții ca un mijloc de „comprimare a morbidității” – pentru a diminua boala și infirmitatea la sfârșitul vieții pentru a prelungi perioada de sănătate.

În aceeași ordine de idei, Fedichev și echipa sa nu sunt descurajați de estimările lor privind durata maximă de viață umană.

Opinia sa este că cercetarea lor marchează începutul unei călătorii mai lungi. „Măsurarea ceva este primul pas înainte de a efectua o intervenție”, spune Fedichev.

După cum spune el, următorii pași, acum că echipa a măsurat acest ritm independent de îmbătrânire, vor fi să găsească modalități de a „intercepta pierderea rezistenței organismului”.