Campionatul Mondial 2026 propune veritabile show-uri în toate țările gazdă ale turneului: Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada. FANATIK vă spune tot ce trebuie să știți despre ceremonia de deschidere care va avea loc în fiecare dintre statele organizatorice. Când au loc evenimentele și ce vedete internaționale renumite vor încânta publicul spectator și telespectator.
Cântărețul de muzică country, William Prince, a fost cel care a deschis ceremonia de deschidere de la Toronto. Artistul a spus povestea pe scurt a Canadei, cu o voce de indigen, acompaniat de un grupă de dansatori băștinași.
După ce William Prince a spus tuturor: ”Bun venit în Canada, bun venit la Cupa Mondială”, atmosfera a fost încinsă de cântăreața Alessia Cara.
Unul dintre cele mai așteptate momente ale serii a fost prezența pe scenă a Norei Fatehi, una dintre cele mai importante nume de la Bollywood. Ea a cântat alături de DJ Sanjoy și Vegedream. Apoi, pe scenă au urcat Jessie Reyez și Elyanna, într-un duet de zile mari.
După ce Cupa Mondială a pornit la Ciudad de Mexico, acum a venit rândul Canadei să dea startul marii competiții. Iar ceremonia de deschidere va avea loc la Toronto, de la ora 20:30 în România, înaintea meciului dintre Canada și Bosnia Herțegovina.
Actrița de la Bollywood, Nora Fatehi, va fi capul de afiș al show-ului ce va avea loc pe arena BMO Field. Pe lângă ea, Alanis Morissette, Alessia Cara, Michael Buble, Jessie Reyez, Elyanna, Vegedream, William Prince și Sanjoy vor concerta pentru a marca începutul etapei canadiene.
Cu aproximativ 20 de minute înainte de startul meciului Mexic – Africa de Sud, evenimentele s-au reluat pe Estadio Azteca. Mai întâi, faimoasa actriță mexicană Salma Hayek a ținut un scurt discurs, iar apoi persoane care purtau steagurile celor 48 de țări participante s-au strâns lângă cercul de la centrul terenului. Ultimul moment artistic înainte de meci i-a aparținut tenorului italian Andrea Bocelli, care a interpretat imnul oficial al Cupei Mondiale, „DNA”, alături de artista sud-coreeană Ejae. Președintele FIFA, Gianni Infantino, a prezentat apoi trofeul Cupei Mondiale din înaltul tribunei alături de Salma Hayek.
Cu puțin timp înainte de ora 21:00, Shakira și-a făcut apariția pe gazonul stadionului Azteca și a interpretat piesa oficial al turneului final din această vară, „Dai Dai”, alături de artistul nigerian Burna Boy. Momentul a fost urmat de un foc spectaculos de artificii pe stadionul din capitala Mexicului.
Ceremonia de deschidere din Mexic, prima a Cupei Mondiale, se desfășoară pe Estadio Azteca din Ciudad de Mexico. Spectacolul a început cu un moment tradițional al mexicanilor, iar pe stadion s-a auzit mesajul „Mexicul vă primește cu zâmbete din inimă, suntem o națiune a diversității. Fotbalul ne unește pe toți”. Prima trupă care a intrat pe scenă a fost Mana.
Prima ceremonie de deschidere a Cupei Mondiale va fi cea din Mexic, joi seară, iar apoi va avea loc cea din Canada, vineri seară. Ultima ceremonie se va desfășura în Statele Unite, în noaptea de vineri spre sâmbătă, însă Donald Trump ar urma să absenteze de la evenimentul organizat înainte de partida SUA – Paraguay.
„S-a relatat pe scară largă că președintele SUA nu va participa, dacă nu se va produce o schimbare de ultim moment, lăsându-l în schimb pe secretarul de stat Marco Rubio să călătorească de la Washington împreună cu secretarul transporturilor, Sean Duffy, și secretarul pentru securitate internă, Markwayne Mullin”, a precizat publicația britanică independent.co.uk.
Joi, 11 iunie, la ceremonia de deschidere din Mexic, care va precede primul meci de la Cupa Mondială 2026, nu va participa președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum. Aceasta și-a donat biletul oficial unei tinere sportive mexicane și a spus că va urmări evenimentul alături de suporteri în piața Zócalo din Ciudad de México, conform APNews. În schimb, Gianni Infantino, președintele FIFA, care a fost implicat direct în pregătirile ceremoniei și ale turneului, nu va lipsi de pe Stadionul Azteca.
”Aceste ceremonii vor reuni muzica, cultura și fotbalul într-un mod care reflectă atât individualitatea fiecărei națiuni, cât și unitatea care definește acest turneu. Este o modalitate puternică de a începe o sărbătoare cu adevărat globală”, a declarat președintele FIFA, Gianni Infantino, despre acest major eveniment sportiv.
Deocamdată, oficial este faptul că președintele Statelor Unite, Donald Trump, va înmâna trofeul Cupei Mondiale de fotbal echipei câștigătoare pe 19 iulie. Acest anunț a fost făcut încă din ianuarie 2026, de către președintele FIFA, Gianni Infantino. În privința prezenței liderului de la Casa Albă la ceremonia de deschidere din Los Angeles, lucrurile sunt încă în ceață. Administrația de la Washington încă nu a confirmat prezența lui Trump la evenimentul inaugural de pe 12 iunie.
Cine a confirmat prezența lui Trump la ceremonia de deschidere a CM 2026? Mai mulți oficiali din Paraguay, în frunte cu vice-premierul paraguayan și agenți de marketing implicați, au dezvăluit faptul că Donald Trump l-ar fi invitat pe președintele Paraguayului, Santiago Peña, să urmărească meciul de deschidere împreună.
”Înțelegem că președintele Trump va fi prezent la meciul de deschidere”, a declarat Federico Acosta, de la Agenția de Marketing Sportiv. ”Așadar, ne așteptăm ca (Trump și Peña) să fie împreună la meci, iar acest lucru este benefic și pentru noi, deoarece știm că există o relație bună între ambele țări.”
Cupa Mondială 2026 va fi una dintre cele mai spectaculoase ediții din istoria ”sportului rege”. Sunt mai multe momente unice pregătite de FIFA și organizatori. Am văzut, așadar, faptul că, pentru prima dată, vor fi trei ceremonii de deschidere, câte una în fiecare țară gazdă. Toate trei ceremoniile vor fi unite printr-o temă comună: reinterpretarea Trofeului Cupei Mondiale prin prisma culturii fiecărei țări.
Ceremonia de deschidere din Mexic va avea loc pe 11 iunie, pe Estadio Azteca. Aici o vom vedea pe scenă pe Shakira. Artista născută în Columbia va interpreta ”Dai Dai”, imnul oficial al Cupei Mondiale 2026. De notat că Shakira va presta și în cadrul primului spectacol din pauza finalei Cupei Mondiale. Acesta va avea loc pe stadionul MetLife din New Jersey.
În afară de Shakira, pe arena din Ciudad de Mexico vor mai putea fi văzuți și alți artiști de renume. Printre ei: Maná, Alejandro Fernández, J Balvin, Belinda, Danny Ocean, Lila Downs, Los Ángeles Azules și Tyla (din Africa de Sud).
A doua ceremonie de deschidere va avea loc vineri, 12 iunie, pe Toronto Stadium. Trofeul Cupei Mondiale va fi reimaginat ca un mozaic, simbolizând oamenii, culturile și comunitățile care definesc Canada. Artiștii invitați pe scenă aici sunt: Michael Bublé, Alanis Morissette, Alessia Cara, Jessie Reyez, William Prince, Elyanna, Nora Fatehi, DJ Sanjoy și Vegedream.
În fine, tot vineri, dar la câteva ore distanță, urmează show-ul de la Los Angeles. Ceremonia de deschidere din SUA va avea loc pe SoFi Stadium. Vedeta principală invitată este cunoscuta Katy Perry. Vor mai apărea pe scenă: Future, LISA (fostă Blackpink), Anitta, Rema și Tyla. Fanii speră ca LISA, Anitta și Rema să interpreteze împreună noul lor cântec pentru Cupa Mondială ”Goals”, notează time.com.
Fără îndoială, fanii fotbalului din întreaga lume sunt deja la curent cu orele primelor partide de la turneul final. Spectacolul major de la ceremonia deschidere CM 2026 are însă următoarele ore de start:
După impresionantul spectacol de lumini, sunet și muzică, pe Estadio Azteca din Ciudad de Mexico, o arenă de peste 87.000 de locuri, își vor face prezența pe gazon jucătorii care deschid turneul. Joi, 11 iunie, de la ora României 22.00, se joacă Mexic – Africa de Sud, primul meci de la Cupa Mondială 2026.
Câteva date despre stadionul din Mexic: arena s-a închis în 2024 pentru lucrări majore. A fost redeschis pe 28 martie 2026 cu un amical Mexic – Portugalia. Arenei i s-au adus mai multe îmbunătățiri. Enumerăm aici: creșterea capacității la 87.500 de locuri, scaune noi, ecrane LED/video îmbunătățite, iluminat, sistem Wi-Fi și audio, teren hibrid nou, vestiare modernizate, zone premium/hospitality (+5.000 locuri), accesibilitate îmbunătățită plus o fațadă renovată și alte upgrade-uri pentru standarde FIFA.
Timp de mai bine de o lună, miliarde de fani din întreaga lume vor avea parte de fotbal din belșug. Sunt 104 partide care se vor juca între 11 iunie și 19 iulie. Faza grupelor se va disputa între 11 și 27 iunie: Etapa 1: 11 – 17 iunie, Etapa a 2-a: 18 – 23 iunie, Etapa a 3-a: 24 – 27 iunie.
Iată programul Etapei 1 din faza grupelor la CM 2026:
Grupa A: Mexic – Africa de Sud, ora 22:00 – Mexico City, Mexic
Grupa A: Coreea de Sud – Cehia, ora 05:00 – Guadalajara, Mexic
Grupa B: Canada – Bosnia, ora 22:00 – Toronto, Canada
Grupa D: SUA – Paraguay, ora 04:00 – Los Angeles, SUA
Grupa B: Qatar – Elveția, ora 22:00 – Santa Clara, SUA
Grupa C: Brazilia – Maroc, ora 01:00 – New Jersey, SUA
Grupa C: Haiti – Scoția, ora 04:00 – Foxborough (Boston), SUA
Grupa D: Australia – Turcia, ora 07:00 – Vancouver, Canada
Grupa E: Germania – Curaçao, ora 20:00 – Houston, SUA
Grupa F: Olanda – Japonia, ora 23:00 – Arlington (Dallas), SUA
Grupa E: Coasta de Fildeș – Ecuador, ora 02:00 – Philadelphia, SUA
Grupa F: Suedia – Tunisia, ora 05:00 – Guadalupe (Monterrey), Mexic
Grupa H: Spania – Capul Verde, ora 19:00 – Atlanta, SUA
Grupa G: Belgia – Egipt, ora 22:00 – Seattle, SUA
Grupa H: Arabia Saudită – Uruguay, ora 01:00 – Miami, SUA
Grupa G: Iran – Noua Zeelandă, ora 04:00 – Los Angeles, SUA
Grupa I: Franța – Senegal, ora 22:00 – New Jersey, SUA
Grupa I: Irak – Norvegia, ora 01:00 – Foxborough (Boston), SUA
Grupa J: Argentina – Algeria, ora 04:00 – Kansas City, SUA
Grupa J: Austria – Iordania, ora 07:00 – Santa Clara (San Francisco), SUA
Grupa K: Portugalia – DR Congo, ora 20:00 – Houston, SUA
Grupa L: Anglia – Croația, ora 23:00 – Arlington (Dallas), SUA
Grupa L: Ghana – Panama, ora 02:00 – Toronto, Canada
Grupa K: Uzbekistan – Columbia, ora 05:00 – Mexico City, Mexic
Meciul cu numărul 104, adică finala CM 2026, se joacă marți, 19 iulie, la ora 22.00 pe MetLife Stadium din New Jersey. Este o arenă situată la doar 15 km de Manhattan. Cu o capacitate de peste 82.000 de locuri, aceasta este una dintre cele mai mari arene din SUA.
MetLife Stadium este casa echipelor de NFL New York Giants și New York Jets. Stadionul va găzdui și alte meciuri importante: meciuri din grupe, 16-imi și optimi de finală.
Prima ediție de Cupă Mondială cu 48 de echipe la start va fi găzduită de Statele Unite ale Americii, Canada şi Mexic. Toate meciurile de la turneul final vor fi transmise în România de postul de televiziune Antena1 și pe aplicația Antenaplay. Postul generalist promite faptul că, pe durata turneului, publicul va avea acces la 104 meciuri LIVE, sute de ore de studio, intervenții de la fața locului, invitați speciali, internaționali români, campioni ai României și conținut dedicat pe toate platformele grupului.
În România, toate partidele de la CM 2026 pot fi urmărite pe Antena 1 (TV) și Antena Play (online/app). Cele mai multe meciuri vor fi oferite gratuit pe Antena 1, altele pe platformă cu abonament. În diaspora, AntenaPLAY este accesibilă cu VPN setat pe România.
Românii din diasporă mai pot urmări mondialul pe BBC iPlayer și FOX One, care oferă 4K pe anumite meciuri. Există și opțiuni contra-cost. În SUA: FOX Sports / FOX One (toate meciurile), Peacock (spaniol), Fubo, YouTube TV, Hulu + Live TV. În Canada: TSN / CTV / RDS. Alte țări din Europa: DAZN, Sky, beIN Sports etc.
La fel ca la orice eveniment sportiv major, FANATIK vă oferă un Live Blog dedicat CM 2026. Site-ul nostru oferă informații în timp real cu tot ceea ce se întâmplă la Cupa Mondială din SUA, Mexic și Canada. Scoruri live, rezumate video, faze importante, incidente, toate vor fi prezentate pe larg în acest Live Blog.
Specialiștii, jurnaliștii, computerele inteligente și întreaga lume a fotbalului au început deja să emită pronosticuri cu privire la CM 2026. Cine se va încorona campioană Mondială pe 19 iulie? Va repeta Argentina lui Messi performanța din Qatar? Va reuși Cristiano Ronaldo să câștige primul titlu global din carieră? Va fi Mondialul lui Yamal sau al lui Mbappe? Sau vom asista la o uriașă surpriză?
Deocamdată, sunt doar pronosticuri, pariuri și previziuni. La Superbet, un top 10 al favoritelor arată în felul următor: