News

Cerere în căsătorie încheiată cu furci, topoare și o condamnare la închisoare, în Constanța. De ce s-au certat viitorii nuntași

O cerere în căsătorie din județul Constanța s-a încheiat cu violență, topoare și o condamnare la aproape 12 ani de închisoare
07.08.2025 | 07:49
Cerere in casatorie incheiata cu furci topoare si o condamnare la inchisoare in Constanta De ce sau certat viitorii nuntasi
O cerere în căsătorie s-a încheiat cu topoare și o condamnare la închisoare / sursa: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

În decembrie 2019, în Constanța, o cerere în căsătorie s-a transformat din motiv de bucurie, în motiv de pușcărie, după ce cei care ar fi trebuit să devină nuntași s-au încăierat cu furci și topoare.

Cerere în căsătorie încheiată cu furci, topoare și o condamnare la închisoare

Potrivit procurorilor, victima a declarat că în ziua respectivă s-a deplasat împreună cu rudele sale la locuinţa familiei inculpatului, ca să o peţească pe o soră de-ale acestuia pentru nepotul său. Totul bine și frumos, până ce un conflict a aprins spiritele. Pentru că nu au vrut să se certe, victima și rudele sale au părăsit casa unde se aflau musafirii.

ADVERTISEMENT

În urma lor a venit imediat inculpatul și doi frați de-ai săi care puseseră deja mâinile pe furci și topoare. Victima a povestit cum el era deja urcat la volanul autoutilitarei sale. Inculpatul ar fi lovit cu toporul geamul portierei faţă-stânga şi l-ar fi spart, apoi ar fi continuat să aplice lovituri spre bărbatul din mașină.

„Persoana vătămată a mai explicat că în timpul agresiunii şi-a apărat capul cu mâna stângă de loviturile repetate de topor, iar pentru a-şi asigura scăparea a pus în mişcare autoutilitara, pe care a condus-o doar cu mâna nevătămată, fără a urmări izbirea inculpatului frontal cu vehiculul condus, în condiţiile în care agresorul nu contenea să aplice loviturile de topor spre corpul său”, se prezintă în rechizitoriu, potrivit ziarului local amprenta.ro.

ADVERTISEMENT

Acuzații de tentativă de omor în prag de nuntă

În încercarea de a scăpa de tirul de lovituri, victima a virat stânga și a accelerat, lovind o mașină parcată pe carosabil, pe partea stângă a drumului. A reușit să se redreseze, să de a cu spatele și să plece la spital, fiind serios rănit.

ADVERTISEMENT

În urma acestui eveniment violent, Tribunalul Constanța a decis condamnarea inculpatului la aproape 12 ani de închisoare, fiind vorba despre contopirea mai multor pedepse în alte cauze penale anterioare.

ADVERTISEMENT

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru presupusa săvârşirea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracţiunii de tentativă la omor.

Cu toate acestea, condamnarea a fost contestată la Curtea de Apel Constanța. Instanța a stabilit ieri, 5 august 2025, primul termen în faza apelului pentru jumătatea lunii noiembrie. Până atunci, agresorul are parte de prezumția de nevinovăție.

ADVERTISEMENT
Tags: