News

Certificatul verde Covid devine obligatoriu începând de vineri în Italia pentru toți angajații. Ce riscă muncitorii care nu-l au

Începând de vineri, 15 octombrie, certificatul verde Covid devine obligatoriu în Italia pentru absolut toţi angajații. Cei care nu beneficiază de document riscă amenzi uriașe.
15.10.2021 | 09:37
Certificatul verde Covid devine obligatoriu incepand de vineri in Italia pentru toti angajatii Ce risca muncitorii care nul au
ADVERTISEMENT

În urmă cu o lună,  Guvernul de la Roma a aprobat una dintre cele mai stricte măsuri anti-Covid-19 de la nivel european. Executivul condus de Mario Draghi a decis obligativitatea certificatului verde Covid pentru absolut toți angajații, fie din mediul privat, fie de la stat.

Măsura nu s-a schimbat, iar vineri, 15 octombrie, ea intră în vigoare în statul din Uniunea Europeană care a fost greu lovit de pandemie în 2020.

ADVERTISEMENT

Certificatul verde Covid, obligatoriu de vineri în Italia pentru toți angajații. Ce riscă cei care nu-l au

În prezent, mai mult de 85% dintre italienii cu vârsta peste 12 ani au primit cel puțin o doză a vaccinului anti-Covid. În același timp, aproximativ 3 milioane de angajați italieni, de la stat și de la privat, se estimează că sunt încă nevaccinați, conform BBC.

În ciuda ratei uriașe de imunizare, de vineri, Guvernul de la Roma a decis ca certificatul sanitar Covid-19 să devină obligatoriu pentru toți angajații.

ADVERTISEMENT

Vaccinarea din Italia era deja obligatorie pentru personalul medical, iar certificatul sanitar era impus pentru personalul didactic.

Cu toate acestea, Mario Draghi și echipa guvernamentală au  considerat că nu este suficient pentru a asigura un nivel de imunitate care să prevină noi focare de COVID-19 care ar putea să afecteze activitatea economică.

ADVERTISEMENT

Introdus încă din luna august pentru accesul în interiorul restaurantelor sau în muzee, certificatul sanitar cuprinde fie un certificat de vaccinare anti-Covid-19, fie dovada vindecării după această boală, fie un test negativ efectuat în ultimele 48 de ore.

Muncitorii din Italia care, începând de vineri, nu prezintă un certificat de sănătate valabil vor fi suspendați fără plată după cinci zile, însă nu pot fi concediați. Cei nevaccinați ar putea fi, de asemenea, amendați cu sume de până la 1.500 de euro.

ADVERTISEMENT
  • 131.461 de italieni au murit din cauza Covid-19
  • 4.708.423 de cetățeni din Italia s-au infectat cu virusul

Se anunță noi proteste în Italia după adoptarea certificatului verde obligatoriu

Conform unui sondaj intern, două treimi dintre italieni consideră că este necesar ca certificatul verde Covid să fie introdus ca fiind obligatoriu.

Cu toate acestea, oponenții măsurii au protestat la Roma pe 9 octombrie. Partidul de extremă dreapta Forza Nuova a adus protestatari violenți care au vandalizat mai multe clădiri în timpul ciocnirilor cu poliția.

Vineri se așteaptă alte proteste, după ce mai mulți muncitori au anunțat că intenționează să facă grevă sau să nu intre în muncă.

Sursa citată notează că există amenințări cu un blocaj și întreruperea lanțurilor de aprovizionare – precum și avertismente privind întreruperea transportului public în centrul industrial din Milano și amenințări cu proteste la aeroporturi, pe autostrăzi și căi ferate.

”Este timpul să oprim economia, care este poate singura modalitate prin care putem arăta acestui guvern că mulți oameni se luptă pentru libertatea lor. Mulți vor rămâne fără salarii, doar pentru că și-au exercitat libera alegere de a nu se vaccina”, a declarat pentru Rai TV purtătorul de cuvânt al lucrătorilor portuari, Stefano Puzze.

ADVERTISEMENT