România nu duce deloc lipsă de bijuterii arhitecturale. Undeva, în Transilvania, o cetate medievală tronează ca o adevărată filă de istorie. An de an, mii de turiștii merg să o admire în toată splendoarea sa.
La doar 20 de kilometri de Brașov se află una dintre cele mai frumoase cetăți medievale din România. Cetatea Feldioara, căci despre ea este vorba, este unul dintre obiectivele care pune Transilvania pe harta turistică.
Cetatea Feldioara mai este cunoscută și sub numele de Marienburg. Arhitectura sa este de-a dreptul impresionantă, iar de-a lungul timpului, aceasta a trecut prin mai mult transformări.
Cetatea din Transilvania a fost distrusă de mai multe ori, inclusiv de turci și de Vlad Țepeș. Totuși, destinul ei nu a fost să ajungă o ruină. Ori de câte ori a fost dărâmată, cetatea a reînviat din propria cenușă.
Cetatea Feldioara a fost restaurată de mai multe ori, iar forma sa inițială a fost păstrată cu mare atenție. În acest fel, s-a dorit ca turiștii care îi trec pragul să aibă ocazia să descopere originalitatea și esența ei. Cele mai recente lucrări de recondiționare ale cetății au avut loc în 2013 și 2017.
Cetatea Feldioara este mai mult decât un obiectiv turistic, este o pagină de istorie care a rezistat trecerii timpului. Aceasta este, de asemenea, un loc special care adăpostește mai multe vestigii din preistorie, dar și din perioada dacică și romană.
În istorie, Marienburg sau ”Cetatea Sfintei Maria” a jucat un rol extrem de important. Aceasta a fost reședința cavalerilor teutoni între 1211-1225 și a fost considerat unul dintre centrele semnificative de putere.
Teutonii, sub conducerea lui Andrei al II-lea, regele Ungariei, nu doar că au avut reședința aici, ci și-au pus și amprenta asupra arhitecturii cetății. În timpul lor, Cetatea Feldioara a înregistrat una dintre cele mai considerabile etape de construcție.
În prezent, Cetatea Feldioara este un obiectiv turistic care completează de minune ansamblu compus și cetățile Râșnov și Rupea. De asemenea, aici se organizează diverse evenimente religioase și nu numai, care atrag mii de turiști.
Cetatea Feldioara continuă să fie o adevărată dovadă a conservării culturii din regiunea Transilvaniei. Aici, se află una dintre puținele biserici din țară unde se mai cântă la orgă, iar asta nu face decât să adauge o notă de originalitate zonei.