În septembrie și octombrie 2023, detaliile pașapoartelor a peste 200 de cubanezi care s-ar fi înrolat în armata rusă au fost divulgate online de o platformă pro-ucraineană numită InformNapalm, relatează BBC. Detaliile pașaportului au fost obținute, potrivit site-ului, prin piratarea e-mailurilor unui ofițer de recrutare militară rus din Tula, localitate la sud de Moscova.
O căutare pe Facebook a arătat că 31 dintre numele menționate în scurgerea de informații din Ucraina corespund unor persoane ce par a fi în Rusia sau care au legătură cu armata rusă. Unii au postat fotografii cu ei înșiși purtând uniforme militare rusești sau în locații care poartă indicatoare rutiere rusești sau plăcuțe de înmatriculare rusești. Alții menționează Rusia ca fiind locul lor actual de reședință.
Mulți dintre acești utilizatori Facebook au început să posteze conținut legat de Rusia în a doua jumătate a anului 2023, indicând momentul în care ar fi putut ajunge în țară.
De la lansarea invaziei sale la scară largă în Ucraina, Rusia a suferit pierderi grele pe câmpul de luptă. O investigație a BBC a confirmat numele a peste 50.000 de soldați ruși uciși în Ucraina – dar este probabil ca numărul real să fie mult mai mare. Conform propriilor estimări ale Ucrainei, numărul soldaților ruși uciși sau răniți în război se ridică la aproape 500.000. Aceeași cifră a fost înaintată și de către Marea Britanie sau Franța.
Recrutarea de străini pentru a înlocui o parte din pierderi ajută, de asemenea, Kremlinul să evite riscurile pe care le presupune încercarea de a-i mobiliza pe ruși prin forță. Când Rusia a declarat o mobilizare parțială în 2022, sute de mii de oameni au părăsit țara.
Aducerea cubanezilor în Rusia este relativ simplă, scrie publicația britanică, în condițiile în care cele două țări sunt aliate încă din timpul Războiului Rece. Cubanezii nu au nevoie de viză pentru a călători în Rusia, iar zborurile directe spre Moscova facilitează călătoria.
Între timp, contractele militare profitabile oferite de Rusia îi atrag pe cubanezii disperați să scape de criza economică tot mai gravă din țara lor.
Documentele apărute online și rapoartele mass-media sugerează că bărbaților cubanezi li se oferă plăți lunare de aproximativ 2.000 de dolari pe lună – o sumă uriașă pentru Cuba, unde salariul mediu lunar este de sub 25 de dolari.
De asemenea, promisiunea de a obține cetățenia rusă ar putea să-i determine pe cubanezi să se înroleze în armata lui Putin.
De la începutul războiului împotriva Ucrainei, Moscova a luat măsuri pentru a facilita semnificativ obținerea cetățeniei ruse de către străini după ce au petrecut timp în armată, iar BBC a văzut postări pe rețelele de socializare care sugerează că unii luptători cubanezi au primit pașapoarte rusești la câteva luni după ce s-au înrolat.
Un pașaport rusesc permite călătorii fără viză în 117 destinații, în timp ce deținătorii de pașapoarte cubaneze sunt limitați la 61.
O publicație din orașul Ryazan, în apropiere de Moscova, a confirmat că cubanezii se alătură armatei ruse. Cubanezii au dorit „să ajute țara noastră să atingă obiectivele operațiunii militare speciale”, a relatat aceasta, adăugând că „unii dintre ei ar dori să devină cetățeni ruși în viitor”.
Trimisul diplomatic al Ucrainei pentru America Latină și Caraibe, Ruslan Spirin, a estimat numărul cubanezilor înrolați în armata rusă la 400 într-un interviu acordat Wall Street Journal.
Un ofițer cubanez din Rusia, Lázaro Gonzalez, a declarat pentru un post de radio antiguvernamental în exil că 90 de cubanezi servesc sub comanda sa. Potrivit acestuia, era probabil ca aceștia să fie desfășurați în părțile deja ocupate din estul Ucrainei, mai degrabă decât în poziții de front.
„Pe măsură ce armata rusă ocupă zone din Ucraina, ceea ce facem noi, cubanezii, este să sprijinim armata în acele orașe și în acele zone care sunt ocupate, atâta tot”, a declarat dl Gonzalez pentru postul de radio din Miami.
Numeroase informații sugerează că cubanezii s-au înrolat adesea în armata rusă după ce au intrat în contact cu recrutori pe rețelele de socializare, dar că nu toți păreau să fie conștienți de natura reală a slujbei oferite.
Un popular creator cubanez de conținut pe YouTube a relatat anul trecut povestea a doi tineri cubanezi de 19 ani din Cuba care au susținut că li s-au oferit locuri de muncă în construcții în Rusia, dar au fost în schimb trimiși pe frontul din Ucraina.
Cazul lor reflectă experiențele altor străini care au declarat pentru BBC că au fost atrași să ajungă în Rusia prin promisiunea unor salarii mai mari – doar pentru a ajunge pe câmpul de luptă.
La rândul lor, autoritățile cubaneze au emis declarații contradictorii cu privire la implicarea cetățenilor lor în războiul din Ucraina. În urma unei avalanșe de relatări din septembrie 2023 despre cubanezii care luptă în Ucraina, autoritățile de la Havana au declarat că au arestat 17 persoane implicate în recrutarea acestora.
Cu toate acestea, la scurt timp după aceea, ambasadorul Cubei în Rusia, Julio Antonio Garmendía Peña, a declarat că guvernul său nu avea nimic împotriva cubanezilor care doreau „pur și simplu să semneze un contract și să ia parte în mod legal la această operațiune alături de armata rusă”.
Câteva ore mai târziu, ministrul de externe Bruno Rodríguez Parrilla a declarat că Havana este împotriva „participării cetățenilor cubanezi la conflicte de orice fel”.
Între timp, autoritățile ucrainene au declarat că au observat o creștere a numărului de luptători străini care s-au alăturat forțelor rusești în ultimele luni, precum și a numărului de străini printre soldații capturați de armata ucraineană pe câmpul de luptă.
Petro Yatsenko, un purtător de cuvânt al agenției ucrainene pentru prizonieri de război, a declarat pentru BBC că mulți dintre ei provin din țări cu venituri mici, precum Cuba, India și Nepal, precum și din state africane și din Asia Centrală.
„În fiecare săptămână capturăm până la cinci persoane din țări străine pe linia frontului ca prizonieri de război”, a spus el.
Abilitățile lor ca luptători erau scăzute, a adăugat el, ceea ce însemna că speranța lor de viață pe câmpul de luptă nu era nici măcar de câteva zile, ci de câteva ore.