Cezara Dafinescu, în șoc după decesul lui Emanoil Savin, primarul stațiunii Bușteni. Vedeta în vârstă de 76 de ani a dezvăluit că nu îi vine să creadă că politicianul nu mai este printre noi, după ce anterior îl felicitase pentru mariajul său de 40 de ani.
Cezara Dafinescu, lovitură puternică după moartea lui Emanoil Savin, edilul stațiunii Bușteni. Ce a mărturisit actrița care se numără printre personalitățile din România care au primit titlul de cetățean de onoare de la regretatul primar.
Vedeta a fost sărbătorită în urmă cu câțiva ani pentru această onoare, la eveniment fiind prezentă și soția politicianului. De asemenea, l-a descris ca fiind un familist convins, un bun gospodar și un prieten devotat.
„Nu îmi vine să cred. Azi de dimineață am vorbit cu el, mi-a spus «La mulți ani!» și eu la fel lor. Era fericit, entuziasmat, spunea ca la orele 17.00 va sărbători în familie. Era un familist convins, gospodar, prieten devotat.
Cu mine s-a purtat foarte frumos. M-a răscolit vestea asta, o veste îngrozitoare care s-a întâmplat tocmai astăzi de ziua mea”, a declarat în urmă cu puțin timp Cezara Dafinescu pentru publicația cancan.ro.
„Acum cinci ani m-au serbat domnul primar și soția dumnealui, eu fiind cetățean de onoare al orașului Bușteni. M-au serbat la Castelul Cantacuzino și știu de atunci că era și ziua dumnealui cu doamna Rodica.
Abia revenise în funcția de primar pentru că a existat o perioadă când nu a fost și orașul a suferit. Știu că serba mereu artistii și sportivii. Cine s-ar fi așteptat. Condoleanțe familiei, îi urez Rodicăi să fie puternică!”, a mai spus Cezara Dafinescu.
Cunoscuta actriță nu este singura care și-a exprimat durerea după moartea lui Emanoil Savin. Adrian Mutu și Marcel Pavel au transmis la rândul lor mesaje de condoleanțe. Artistul și regretatul primar erau prieteni destul de apropiați.
Mai mult decât atât, cântărețul susține că i-a sugerat edilului stațiunii Bușteni să nu mai facă atât de multe eforturi, chiar dacă era pasionat de sport. Din păcate, a decedat chiar pe terenul de fotbal, în urma unui infarct.