Fotbal intern

CFR Cluj a câştigat Cupa României în ciuda dezinteresului conducerii! Puştii CFR-ului n-au avut nici staff medical la meci!

25.05.2019 | 18:14
CFR Cluj a castigat Cupa Romaniei in ciuda dezinteresului conducerii Pustii CFRului nau avut nici staff medical la meci

CFR Cluj a reuşit să câştige Cupa României la under 19, învingând în finală pe Viitorul Constanţa cu scorul de 3-1. Clujenii s-au impus prin golurile marcate de Girsik ‘9 Fica ’10, C. Nistor ’83, respectiv Pop în minutul 4. Partida s-a disputat pe “Ilie Oană”, la Ploieşti, în deschiderea finalei de Cupă a seniorilor. Tinerii jucători ai clubului care deţine titlul de campion al României la seniori în ultimele două sezoane au reuşit această performanţă deşi nu au avut nici măcar doctor la meci!

CFR Cluj a câştigat Cupa României la Under 19. Conducerea a uitat de ei

Tinerii clujeni au reuşit să întoarcă rezultatul în doar două minute în prima repriză, după ce jucătorii de la Viitorul reuşiseră să deschidă scorul. Aron Girsik, cel care a marcat primul gol al întâlnirii, a fost declarat şi jucătorul finalei. Interesant este faptul că Girsik a evoluat, înainte de a veni la CFR Cluj, chiar pentru Viitorul!

Stafful medical al Viitorului a fost cel care a asigurat asistenţa medicală pentru jucătorii CFR-ului
Stafful medical al Viitorului a fost cel care a asigurat asistenţa medicală pentru jucătorii CFR-uluicoresp

Conducerea celor de la CFR nu le-a asigurat nici măcar staff medical puştilor care jucau, probabil, meciul carierei. De fiecare dată când un fotbalist al ardelenilor se accidenta, staff-ul medical al Viitorului era cel care intra pe teren pentru a-i asigura asistenţă. FANATIK a scris despre problemele financiare ale clubului din Gruia, Dan Petrescu chiar ameninţând că va pleca de la echipă dacă aceastea nu se rezolvă. 

Clujenii l-au învins în finală pe vărul Simonei Halep!

CFR Cluj a câştigat Cupa României la under 19 în faţa celor de la Viitorul, echipă la care a fost titular şi Dimciu Halep, vărul Simonei!

CFR 1907 Cluj: 90. Gal – 27. Bud (A. Nistor 54), 4. Rus-cpt, 21. Bălan, 77. Ispas (24. Potra 65)- 10. Dat, 6. Luca, 8. Chira (7. C. Nistor 65) – 11.Fica, 31. Girsik, 23. Joca (30. Covaci 75).
Antrenor: Dan Dobai

FC Viitorul: 1. Mușat – 2. Ghiță (22. Georgescu 46), 6. Leca-cpt, 5. Vlad, 3. Nedelea (18. Mureșan 65) – 4. Călin – 8. Tucaliuc (14. Negrean 75), 10. Matiș, 7. Haită (17. Pitu 46) – 9. Pop, 11. D. Halep
Antrenor: Cristian Cămui