Sport

CFR Cluj, acuzată de amatorism. Greșeala capitală din derby-ul cu FCSB: „Trebuie un conducător care să știe toate șmecheriile”. Video exclusiv

Dumitru Dragomir a găsit una dintre greșelile decisive pe care Dan Petrescu le-a făcut în derby-ul etapei cu numărul 24 din SuperLiga CFR Cluj - FCSB 0-1.
07.02.2023 | 10:35
CFR Cluj acuzata de amatorism Greseala capitala din derbyul cu FCSB Trebuie un conducator care sa stie toate smecheriile Video exclusiv
Dumitru Dragomir a acuzat-o pe CFR Cluj de amatoris. Greșeala făcută de Dan Petrescu în derby-ul cu FCSB. Sursă foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT

CFR Cluj a pierdut pe teren propriu cu FCSB în derby-ul ultimei etape din SuperLiga și a pierdut fotoliul de lider. Farul a câștigat pe teren propriu cu Universitatea Craiova și a revenit pe locul 1 în clasament. Dumitru Dragomir a găsit în cadrul celei mai recente ediții a emisiunii FANATIK Profețiile lui Mitică”, unul dintre motivele pentru care CFR Cluj „a pierdut teren” împotriva FCSB-ului în partida din Gruia.

Dumitru Dragomir acuză amatorismul CFR-ului în derby-ul cu FCSB: „Dan Petrescu trebuia să schimbe crampoanele la pauză”

Vremea nefavorabilă de la Cluj înaintea derby-ului din Gruia i-a făcut pe jucători să îndure temperaturi scăzute și să joace pe un teren înghețat. Dumitru Dragomir consideră că jucătorii campioanei României trebuiau să schimbe ghetele la pauză, iar greșeala îi aparține lui Dan Petrescu. Antrenorul ardelenilor nu a luat atitudine.

ADVERTISEMENT

VEZI VIDEO MAI JOS

„N-au putut să stea în ghete. Trebuia Dan Petrescu să schimbe crampoanele la pauză. Aici trebuie să fie un conducător care știe toate șmecheriile posibile. Dacă la pauză îmi pregăteam crampoane ca acum de ascuțite.

Eu am experiența Brașovului că era gheață în permanență. Îi curățam pe toți când îngheța terenul. (n.r. a contat acest aspect la rezultatul final?) Vai de mine! În proporție de 30-40%. Sigur”, a declarat fostul președinte al LPF la emisiunea „Profețiile lui Mitică”.

ADVERTISEMENT

CFR Cluj se aștepta la o replică dură a FCSB-ului: „Dan Petrescu a dat o declarație înainte”

FCSB și-a luat revanșa din meciul tur cu CFR Cluj, deoarece roș-albaștrii pierdeau la limită pe Arena Națională, scor 0-1. Dumitru Dragomir este convins că Dan Petrescu se aștepta la o replică dură din partea FCSB-ului în urma declarațiilor făcute de antrenorul campioanei.

„CFR Cluj se aștepta la o astfel de replică a FCSB-ului. Dan Petrescu a dat o declarație înainte. Sunt foarte atent la declarațiile lor și a zis în felul următor. ‘Indiferent de rezultatul acestui meci. Nu contează în campionat’. El a prevăzut înfrângerea, ori și-a dat seama că îngheață terenul și la 6-7 grade, dacă n-ai crampoane calumea ești pe patinoar”, a mai spus Dumitru Dragomir.

ADVERTISEMENT

Fostul șef al LPF, în ciuda înfrângerii, consideră că tot CFR Cluj va fi campioană la final. „Nu se putea amâna. Ei trebuie să își ia măsuri la crampoane. Schimbai crampoanele imediat că nu lași totul plastic, pentru că aluneci și ești ca pe gheață și așa a fost. CFR ia titlu!

În continuare merg pe CFR. Numai dacă poate să-l ia și Gigi dacă câștigă toate jocurile de-acum înainte pentru că CFR nu prea mai pierde. Mai ales după înfrângerea asta îți dai seama ce măsuri își ia Dan Petrescu pe apărare”, au fost cuvintele lui Dumitru Dragomir la emisiunea „Profețiile lui Mitică”.

ADVERTISEMENT

Dumitru Dragomir, verdict în cazul lui Ciprian Deac: „Crezi că vârsta iartă pe cineva?”

Ciprian Deac nu a fost titluar în niciuna din cele trei partide oficiale disputate de CFR Cluj în 2023. După meciul cu Voluntari, mijlocașul în vârstă de 36 de ani a acuzat probleme de sănătate, astfel, Dan Petrescu l-a introdus în a doua repriză atât cu Voluntari, cât și cu FCSB. Fostul fotbalist al Rapidului nu a fost în lot împotriva Farului.

Dumitru Dragomir a precizat că vârsta începe să își spună cuvântul. „Nici el n-a avut ghetele bune, aluneca, numai în balansuri era, parcă era balerin din cauza terenului. A fost accidentat și vreau să spun. Crezi că vârsta iartă pe cineva? Vezi de treabă! Are și el 36 de ani.

Toate încheieturile încep să te doară mai ales pe un teren nenorocit ca acesta. Să știi că nu prea a făcut jocuri bune în finală. A jucat binișor cu FCSB. (n.r. credeți că Dan Petrescu face schimbul de generații?) Nu, nici nu are altul mai bun, nici acum. Normal ar fi să-l bage de la început”, a încheiat Dumitru Dragomir la emisiunea „Profețiile lui Mitică”.

ADVERTISEMENT