Dan Petrescu surprinde. “Nici Real Madrid n-are aşa performanţe!”

Iuliana Spirache   
in Stiri sportive
08/04/2018, 23:12
CFR CLUJ - ASTRA 1-1
Dan Petrescu surprinde. “Nici Real Madrid n-are aşa performanţe!”

Astra Giurgiu a încurcat-o pe CFR Cluj în meciul din etapa a 4-a a playoff-ului Ligii 1 Betano, scor 1-1, pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu” – vezi detalii aici. Dan Petrescu a trimis săgeţi către echipa lui Gigi Mulţescu, despre care susţine că a avut numai fundaşi pe teren. Mai mult, “Bursucul” a anunţat că Viitorul Constanţa se va bate pentru titlu, dacă FCSB va remiza cu CS Universitatea Craiova, iar echipa lui Hagi va bate CFR-ul în etapa următoare.

“Astra a avut o singură ocazie, la fel ca şi Poli Iaşi, şi a înscris. Am avut o primă repriză foarte slabă, iar Astra era foarte bine organizată, la ei în echipă erau numai fundaşi. Mulţescu a organizat foarte bine echipa şi ne-a fost greu. La pauză am schimbat şi în repriza a doua am jucat mai bine. M-am gândit să fac o schimbare înainte de acel corner, dar n-am făcut-o. E ciudat că luăm goluri la faze fixe, mai ales că le pregătim mereu. Nu am ce să le reproşez jucătorilor. Nici măcar Real Madrid nu are aşa performanţe acasă. Noi ne dorim mai mult, am încercat… A fost o fază ciudat pentru că nu credeam că e corner. Sunt supărat că am luat gol din fază fixă. Nu putem să fim perfecţi şi să câştigăm toate meciurile de acasă. 

“Am fost mulţumit de Ioniţă!”

Eu nu cred că sunt blocaţi jucătorii. Culio e primul care se critică pentru că vrea mereu mai mult, vrea mereu să câştige şi mereu îmi spune de punctele pierdute în playoff. Era încă pe primul loc dacă era un campionat normal. Nu am pierdut nimic, dar nici trei egaluri nu ne mulţumesc. Ioniţă a fost singurul salvat în ochii mei din prima repriză. A făcut un joc foarte bun, mai ales că nu a jucat de foarte mult timp. Am fost mulţumit de randamentul lui. Dacă Viitorul va câştiga cu noi, atunci va intra în lupta pentru titlu. Vă spun eu 100%”, a spus Dan Petrescu.