Sport

CFR Cluj, dezastru financiar! Ce înseamnă, de fapt, eliminarea din Europa ce duce spre faliment

Situație la limită pentru CFR Cluj. Eliminarea din Europa ar putea să însemne probleme financiare de netrecut pentru ardeleni
07.08.2026 | 08:18
CFR Cluj dezastru financiar Ce inseamna de fapt eliminarea din Europa ce duce spre faliment
CFR Cluj, dezastru financiar după eliminarea din Europa! Sursa foto - colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Radiografia financiară a clubului CFR Cluj, realizată la final de martie, după publicarea rapoartelor în vederea licențierii, au avut darul de a surprinde neplăcut. După un 2024 încheiat pe profit, a urmat un 2025 cu rezultat net profund negativ – un minus de aproape 31 milioane lei. Practic, toți indicatorii clubului se prezentau pe roșu. Capitalul propriu (diferența dintre obligațiile societății și activele sale) negativ (- 50 milioane lei) indica la rândul sau un dezechilibru major, în ciuda faptului că multe dintre datorii au fost raportate drept “împrumuturi subordonate” (modalitate de creditare a societății prietenoasă cu capitalul propriu). Soldul acestui tip de împrumuturi a crescut în 2025 cu aproximativ 20 de milioane lei (până la 56.6 milioane lei), iar împrumuturile părților legate (acționari) au crescut la rândul lor cu aproximativ 5.8 milioane lei.

Informații îngrijorătoare pentru un ochi avizat, acestea nu erau, din păcate, singurele vești proaste venite dinspre contabilitate. Datoriile societății au tras la rândul lor un semnal de alarmă. De curând, FANATIK a publicat informația conform căreia CFR Cluj l-a propus Rapidului pe Huja, fotbalist pentru care trebuie să achite valoarea opțiunii de cumpărare activate în această vară. Iar o altă obligație de plată importantă, către Fiorentina de această dată (urmare a transferului lui Louis Munteanu) a devenit scadentǎ. Iar acum, dupǎ 0-5 cu Tromso, Neluțu Varga anunțǎ revoluția şi chiar despǎrțirea de CFR Cluj.

ADVERTISEMENT

CFR Cluj – datorii totale de 127.6 milioane lei la 31 Decembrie 2025

Dincolo de termeni contabili sofisticați, datoriile clubului sunt cele care sufocă activitatea și induc nesiguranță pentru viitor. 127.6 milioane lei – aceasta este, conform rapoartelor publicate, datoria totală a clubului. Sau mai bine spus era, la finalul lui 2025. Și asta în condițiile în care alte peste 56 milioane lei au fost raportate la categoria împrumuturilor subordonate (categorie specială și separată în rapoartele de licențiere).

Iar vestea cea mai proastă este că peste 95% din cuantumul total al datoriile e reprezentat de datoriile pe termen scurt (adică mai puțin de 12 luni de la data raportării). Atenție însă = vorbim despre datorii, sume pe care clubul le datorează, nu despre restanțe (adică plăți cu termen depășit).

ADVERTISEMENT

Datorii pe termen lung – 6 milioane lei

Sub 5% din datoriile clubului au scadențe pe termen lung (peste 12 luni). Adică nu reprezintă o urgență din perspectiva termenului de plata. Toată această sumă este datorată autorităților fiscale și nu reprezintă o obligație imediată.

ADVERTISEMENT

datorii cfr cluj

Datorii pe termen scurt – peste 121 milioane lei

Aceasta este marea problemă a CFR-ului. Peste 95% din datorii sunt scadente în 2026. Ele se împart la rândul lor în mai multe categorii, nu toate la fel de riscante pentru club. Ultimile două categorii din tabel sunt irelevante prin sumă. La fel, sumele datorate parților legate (societăți ale acționarilor, sau acționari) pot fi, prin natura lor, lesne reeșalonate. Aceste trei categorii însumează însă doar puțin peste 6 milioane lei.

ADVERTISEMENT

Clubul datora autorităților fiscale, conform bilanțului depus, 9.5 milioane lei cu scadente în 2026. Pe lângă cele 6 milioane din paragraful precedent, cu scadențe pe termen lung.

datorii cfr cluj

Urmează apoi datoriile față de angajați. Sumele încep să crească; vorbim despre 13 milioane lei. La conferința de presă premergătoare partidei cu CFR, Daniel Pancu spunea că are de încasat restanțe din luna februarie. Desigur, cele 13 milioane de lei reprezintă “poza” la 31 decembrie, dar acesta este un bun exemplu în legătură cu aceste datorii. Pancu nu mai este angajatul clubului, Camora vorbea despre achitarea unui salariu înaintea meciului cu Rapid și despre speranța îmbunătățirii situației, deci lucrurile sunt în evoluție. Clubul trebuie să mențină o balanță fină între fluxurile sale de numerar și motivația jucătorilor, care trebuie totuși ținuți în priză în vederea duelurilor din Conference League în primul rând. Pentru că aceasta poate fi o importantă sursă de venit pentru club.

ADVERTISEMENT

25.3 milioane lei datora CFR la capitolul Credite în conturi curente și alți creditori. Aici regăsim inclusiv imprumuri bancare, iar ele trebuie rambursate sau, după caz, reeșalonate. Mult mai dificil de discutat cu acest gen de creditori, decât cu părțile legate.

O sumă similară este datorată de CFR în contul transferurilor/împrumuturilor de jucători – 26.7 milioane lei. Ca exemplu, suma datorată pentru Huja nu se regăsea probabil la 31 decembrie la acest capitol, pentru că opțiunea a fost activată în vară. Probabil însă că sumele datorate Fiorentinei (sau o parte din ele) se regăseau aici. Și aceasta este o categorie dificilă de creditori, ei având în mână instrumentul UEFA sau FRF (după caz), instituții care pot penaliza cluburile aflate în întârziere de plată.

Cea mai importantă categorie de datorii – aproape 41 milioane de lei – este “Datorii, subvenții și venituri în avans”. Aici regăsim furnizori, dar și sumele încasate în avans, pentru servicii încă nelivrate (exemplu – abonamente la meciuri, loje închiriate, eventuale sume din anumite contracte de sponsorizare). Nu toate aceste sume reprezintă așadar datorii în sensul comun al termenului. Dar suma e importantă și riscul este acela că un furnizori nemulțumit, care nu mai are răbdare, să ceara insolvența clubului.

Conference League – soluție, sau declanșator?

Sumele datorate de CFR sunt mari, fără doar și poate. În imagini le-am raportat la veniturile clubului din 2025, pentru a putea înțelege dimensiunea problemei. Lucrurile nu sunt deloc confortabile când ai datorii de 121 milioane lei, la venituri operaționale de 44 milioane lei. Cu siguranță, veniturile din vânzări de jucători vor avea o contribuție pozitivă, dar nu trebuie uitat că problemele recente ale clubului au avut loc după transferul record al lui Louis Munteanu în MLS (parafat la final de ianuarie 2026).

O sursă de venit pentru un club ca CFR este Conference League. Dar nu tururile preliminare, ci participarea în faza ligii, de unde poți spera să pleci cu milioane bune. De euro. Problema este aceea că în turul 3 preliminar CFR a întâlnit Tromsø IL, un adversar cel puțin problematic din Norvegia, un adversar care a defilat în prima manșă. Șansele de a ajunge, așadar, la milioanele din faza ligii sunt pur teoretice; țin de o minune fotbalistică.

Punând cap la cap toate aceste informații, imaginea care se conturează este una mai degrabă blurata, cenușie. Nu este exclus ca la momentul eliminării din cupele europene, clubul să își reevalueze opțiunile. Desigur, aportul de capital din partea acționarilor este întotdeauna o soluție (în cazul în care există resurse disponibile) dar și acționarul trebuie să vadă lumina dincolo de acest pas.

Public, acționarul clubului, Ioan Varga, a exclus scenariul insolvenței, iar abordarea domniei sale este firească și lăudabilă, pentru că incredrea și moralul sunt esențiale într-o astfel de bătălie. Dar o societate comercială nu poate trăi doar din ajutorul dat de acționar. Care, la finalul jocului cu Tromso, nu a ezitat și a transmis că se gândește serios să își ia banii și să se mute la UTA Arad. Astfel, în cazul în care acționarul nu va identifica și alte soluții în lupta cu datoriile (mai ales cele pe termen scurt), e foarte probabil că la CFR în vara asta să vedem toate soluțiile pe masă.