Fotbal intern

CFR Cluj a câștigat cu FC Zurich, la capătul unui meci tensionat. Cristi Manea a luat roșu!

CFR Cluj a castigat cu FC Zurich la capatul unui meci tensionat Cristi Manea a luat rosu

CFR Cluj va întâlni în cantonamentul din Antalya formația elvețiană FC Zurich. Elevii lui Toni Conceicao vor juca împotriva elvețienilor al doilea amical din cantonamentul din Turcia. Clujenii au  remizat în prima partidă jucată la Belek, în compania ucrainenilor de la Vorskla Poltava.


Update, ora 15:50 Meciul CFR Cluj – FC Zurich s-a terminat cu scorul de 2-1 pentru campioana României, goluri înscrise de Alex Păun și Adam Lang.

Min 72 CFR Cluj revine în avantaj, prin fundașul central Adam Lang.

Min 58 O fază controversată a alimentat nervii celor două formații. Fotbaliștii s-au luat la îmbrânceli iar ambele echipe au avut câte un eliminat. Din partea campioanei, cel care a văzut roșu a fost Cristi Manea.

CFR Cluj întâlnește FC Zurich în Antalya
CFR Cluj întâlnește FC Zurich în Antalya

 

Min 48 Elvețienii au egalat imediat după pauză.

Min 8: Clujenii au deschis scorul prin Alexandru Păun.

CFR Cluj întâlnește FC Zurich în Antalya
CFR Cluj întâlnește FC Zurich în Antalya

La meciul contra celor de la Poltava, Toni Conceicao a aliniat o formulă de start 4-3-3, cu Arlauskis în poartă – Manea, Lang, Mureșan, Mario Camora în apărare, la mijloc Djokovic, Bordeianu, Alex Ioniță, în spatele unui trident ofensiv format din Deac, George Țucudean și Billel Omrani. Partida a fost urmărită de pe margine de mai multe VIP-uri. Printre ei s-a numărat și selecționerul Cosmin Contra sau oficialul clujean, Daniel Stanciu. Totodată, la partida împotriva ucrainenilor a fost prezent și președintele executiv, Marian Copilu. El a ajuns în dimineața partidei cu Vorskla Poltava și a luat loc lângă directorul sportiv Bogdan Mara și veteranul din lotul clujenilor, Ovidiu Hoban.

CFR Cluj joacă împotriva lui FC Zurich în Antalya

Pentru a doua partidă din această perioadă, împotriva elvețienilor de la FC Zurich, Toni Conceicao a decis să schimbe formula de start dar și așezarea în teren. Astfel, campioana României va trece din 4-3-3 în 4-2-3-1. Față de partida cu Vorskla își va face apariția în primul 11 Alexandru Păun. Astfel, CFR Cluj va fi dispusă în felul următor: Arlauskis – Manea, Lang, Mureșan, Mario Camora – Bordeianu, Djokovic – Deac, Omrani, Alex Păun – Țucudean.

CFR Cluj întâlnește FC Zurich în Antalya
CFR Cluj întâlnește FC Zurich în Antalya. Echipa de start a clujenilor

Partida contra celor de la Zurich ar putea fi ultima în tricoul CFR-ului pentru fundașul dreapta Cristi Manea. FANATIK a anunțat în exclusivitate că tânărul fotbalist este ca și transferat la Chievo Verona. CFR Cluj a ajuns în Antalya din postura de lider al clasamentului Ligii 1 Betano. Ardelenii au 46 de puncte, cu 6 mai multe decât FCSB, formația aflată pe locul secund. De partea cealaltă, FC Zurich are 25 de puncte și se află pe locul 4 în superliga Elveției, la mare distanță de liderul autoritar Young Boys Berna.