Fotbal intern

CFR Cluj i-a decis soarta lui Antonio Conceicao. Cerinţă specială pentru jucători

06.09.2018 | 09:17
Antonio Conceicao într-o conferinţă de presă a CFR-ului. Ardelenii i-au decis soarta antrenorului portughez
ADVERTISEMENT

Iuliu Mureşan, preşedintele campioanei României, a anunţat că CFR Cluj a luat o decizie în ceea ce priveşte soarta lui Antonio Conceicao pe banca tehnică a grupării din Gruia. Ardelenii au revenit al antrenamente miercuri după-amiază, iar oficialul a participat la şedinţa de pregătire.

Iuliu Mureşan a profitat de ocazie ca să anunţe ce a hotărât CFR Cluj în legătură cu soarta lui Antonio Conceicao. Conform preşedintelui echipei din Gruia, lusitanul va rămâne pe banca tehnică a ardelenilor. Mai mult, acesta susţine că lucrurile din cadrul vestiarului campioanei României s-au liniştit şi speră să vadă de la jucătorii lui Antonio Conceicao o concentrare mai bună la meciul pe cu FCSB, duminică, 16 septembrie, de la ora 21.00, în etapa a 8-a a Ligii 1 Betano, ediţia 2018 – 2019.

ADVERTISEMENT

CFR Cluj i-a decis soarta lui Antonio Conceicao înainte de meciul cu FCSB

Oficialul CFR-ului a comentat şi în legătură cu situaţia în care se află Julio Baptista, după ce au apărut informaţii că ardelenii sunt nemulţumiţi de evoluţia brazilianului care a mai trecut pe la Real Madrid, AS Roma şi Arsenal şi îşi doresc să scape de salariul mare pe care îl încasează. Mai mult, Iuliu Mureşan a anunţat că Ovidiu Hoban va rămâne sub comanda lui Antonio Conceicao, deşi fotbalistul a fost la un pas să ajungă la FC Voluntari, informaţie oferită în exclusivitate de FANATIK.RO.

“Conceicao e antrenorul nostru, lucrurile sunt pe un făgaş normal. Rămâne şi Baptista la CFR, dar şi Hoban. Le-am cerut jucătorilor să facă o muncă mai bună, să aibă o concentrare mai bună şi sper ca acest lucru să se vadă de la meciul cu Steaua, din etapa următoare. Nu avem niciun fel de probleme la club, azi chiar a fost o zi normală”, a declarat Iuliu Mureşan, înainte de a asista la antrenamentul de miercuri după-amiază.

ADVERTISEMENT

Conceicao, la un pas să fie demis

Antonio Conceicao oferind indicaţii jucătorilor săi în FC Voluntari - CFR Cluj
Antonio Conceicao în meciul Voluntari – CFR Cluj

Antonio Conceicao a fost la un pas să plece de la CFR Cluj, după ce ardelenii au fost eliminaţi de Dudelange din Europa League. Gruparea din Gruia a pierdut în Luxemburg cu 2-0, iar pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu” a fost învinsă cu 3-2, în play-off-ul Europa League. Locul lusitanului urma să fie ocupat de Juan Jose Maqueda, fost secund la FC Vaslui, dar Iuliu Mureşan a insistat ca portughezul să rămână în continuare la echipă. Spaniolul care a evoluat la Real Madrid chiar a participat la meciul pierdut de CFR Cluj în faţa celor de la FC Viitorul Constanţa, scor 1-2.

CFR Cluj se află pe locul 2

După 7 etape jucate în Liga 1 Betano, sezonul 2018 – 2019, CFR Cluj ocupă poziţia a 2-a, cu 12 puncte, la două în spatele liderului FCSB. Ardelenii au bifat 3 victorii, au remizat de trei ori şi au fost învinşi o singură dată în această ediţie de campionat. Singura echipă care s-a impus în faţa ardelenilor a fost FC Viitorul Constanţa, în etapa a 7-a.

CFR Cluj – FCSB, duminică, 16 septembriem de la ora 21.00, în etapa a 8-a din Liga 1 Betano, ediţia 2018 – 2019, pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”, pe Telekom Sport, Digi Sport, Look TV. Toate fazele importante ale partidei vor fi LIVE VIDEO pe www.fanatik.ro.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 849. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri