Sport

CFR Cluj, reacție oficială după gesturile oribile ale lui Dan Petrescu după meciul CFR Cluj – Farul 1-2: “Acesta e punctul de vedere al clubului”

CFR Cluj a oferit o reacție oficială după gesturile reprobabile ale lui Dan Petrescu la finalul înfrângerii lui CFR Cluj, scor 1-2 cu Farul.
29.05.2023 | 00:47
CFR Cluj reactie oficiala dupa gesturile oribile ale lui Dan Petrescu dupa meciul CFR Cluj  Farul 12 Acesta e punctul de vedere al clubului
CFR Cluj a oferit o reacție oficială după criza de nervi a lui Dan Petrescu. Foto: captură Digi Sport.
ADVERTISEMENT

CFR Cluj a pierdut în ultima etapă a sezonului cu Farul, scor 1-2, însă a terminat pe locul 3 în play-off și s-a calificat la barajul pentru Conference League. Ardelenii au profitat de înfrângerea Universității Craiova, scor 0-1 cu Sepsi. Dan Petrescu a avut o criză de nervi la finalul partidei din Gruia, iar Cristi Balaj a oferit prima reacție oficială.

CFR Cluj, reacție oficială după gesturile oribile ale lui Dan Petrescu de la finalul partidei cu Farul

Dan Petrescu a fost protagonistul unor momente reprobabile la finalul partidei pierdute de CFR Cluj cu Farul. „Bursucul” s-a luat de jucătorii campioanei și a avut discuții aprinse cu Gică Hagi și Zoltan Iașko. Nu de puține ori, antrenorul lui CFR Cluj a fost surprins de camerele TV în timp ce înjura.

ADVERTISEMENT

Cristi Balaj, președintele fostei campioane a României, a oferit o primă reacție oficială care face referire la poziția clubului după gesturile lui Dan Petrescu. „Clubul CFR Cluj felicită clubul Farul Constanța pentru trofeul câștigat anul acesta. Considerăm că au meritat să câștige campionatul, așa cum am afirmat acum două săptămâni. 

Faptul că au venit cu cea mai bună echipă sau cu cel mai bun prim 11 pe care îl aveau la dispoziție e un lucru normal, o stare de normalitate care dorim să continue în fotbalul românesc.

ADVERTISEMENT

Și-așa cum am apreciat Voluntari anul trecut când i-au încurcat pe cei de la FCSB, apărându-și corect șansele sau că cei de la Sepsi au câștigat în seara aceasta la Universitatea Craiova, la fel apreciem că Farul Constanța s-a prezentat sub această formă în această seară.

„Dan Petrescu a trăit meciul la o intensitate mai mare decât adversarii”

„A fost un meci pe care puteam să-l închidem la 1-0. Am avut foarte multe ocazii. A apărut acel prim gol al lor de nicăieri, o pasă greșită urmată de o execuție frumoasă și s-a făcut 1-1. Au fost două lovituri de pedeapsă corect acordate. 

ADVERTISEMENT

Dan Petrescu a trăit meciul, fiind final de campionat, peste 61 de meciuri jucate cu evoluții așa cum nu și-a dorit, la o intensitate mult mai mare decât adversarii noștri. Probabil de aici apare în acest moment și această stare fizică precară a lui. 

Îmi cer scuze, nu știu ce ar fi trebuit să spun ca să creez o imagine așa cum o văd eu sau așa cum am discutat-o și cu colegii mei. Ți-am spus punctul de vedere al clubului CFR Cluj. Nu știu dacă a fost suficient de clar, dar spun ceea ce simt și ce gândesc în acest moment”, a declarat Cristi Balaj, la TV Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Andrei Burcă, „victima” lui Marcel Bîrsan la finalul partidei CFR Cluj – Farul 1-2

După haosul general de la finalul partidei din Gruia, Andrei Burcă s-a ales cu două cartonașe galbene și, implicit, cu cel roșu. Astfel, fundașul central al ardelenilor va fi suspendat la barajul pentru Conference League cu FC U Craiova 1948 care va avea loc joi, 1 iunie, ora 20:30.

Totuși, Costin Curelea, Mario Camora, dar și alți reprezentanți ai clubului finanțat de Neluțu Varga au precizat că un alt jucător al CFR-ului l-ar fi „apostrofat” pe Marcel Bîrsan, iar „centralul” i-ar fi acordat eronat al doilea cartonaș galben lui Burcă.

„Au fost și alți jucători fără să se fi înțeles au spus același lucru. Arbitrul era cu spatele și s-a întors, l-a văzut pe Burcă în preajmă. A ales să-i dea lui cartonaș. Nu am fost prezent și îmi este greu”, a spus Cristi Balaj.

ADVERTISEMENT