CFR Cluj, Universitatea Cluj și FCSB se pregătesc de start în preliminariile Conference League, cea de-a treia competiție UEFA. Dacă CFR Cluj și FCSB se află la debutul în cupele europene, U Cluj vine deja după eliminarea din primul tur preliminar Europa League în fața lui Dinamo Kiev.
Prima care intră pe teren este CFR Cluj. Ardelenii, care au mari probleme financiare, vor da piept cu Alashkert la Yerevan, joi, 23 iulie, de la ora 18:00. De cealaltă parte, la Sf. Gheorghe, Universitatea Cluj va da piept cu Brann, începând cu ora 20:00. Nu în ultimul rând, FCSB va întâlni FK Auda în Ghencea, de la ora 20:45. Universitatea Craiova va juca cu o zi înainte contra lui Levski Sofia în turul 2 al Champions League.
După 1-1 în meciul tur, Yelimay Semey și Alashkert au dat o bătălie pe viață și pe moarte la retur. Oaspeții au lovit primii prin Toure, în minutul 4. Doar 7 minute a durat avantajul armenilor, căci Bakhtiyarov a restabilit egalitatea. Scorul de 1-1 s-a menținut până la pauza meciului, dar și dincolo de ea. Cum tabela indica 2-2 la general și după cele 90 de minute, s-a mers în prelungiri.
Aici, gazdele au preluat avantajul după ce Ilic a transformat cu succes un penalty în minutul 96. Dar, când totul părea decis, Higor și-a trimis mingea în proprie poartă și a împins astfel meciul la loteria penalty-urilor cu scorul de 3-3 la general. S-a mers braț la braț, până când Palacio a ratat pentru gazde ultima lovitură, iar Alashkert s-a impus cu 6-5.
În august 2018, CFR Cluj s-a mai duelat cu armenii de la Alashkert în turul al treilea preliminar din UEFA Europa League. Atunci, formația din Gruia s-a calificat en-fanfare cu scorul de 7-0 la general, după ce au câștigat cu 2-0 în Armenia și cu 5-0 în Gruia.
FANATIK a aflat că CFR Cluj nu mai are bani în club și că oficialii echipei abia au reușit să rezolve deplasarea din SuperLiga, de la Galaţi. Dacă pentru meciul din campionat s-a găsit o rezolvare, echipa zburând până la București și luând apoi un autocar către Galați, situația arată mult mai rău pentru meciul din Conference League.
Cum charterul costă 100.000 de euro, la care se adaugă și costul unui hotel, suma totală la care se ajunge este de 200.000 de euro. Oficialii echipei fac tot posibilul să acopere această sumă, care, în prezent, nu se regăsește în fondurile clubului.